Small Inconveniences || Sirius Black || Marauders Era ||

XI

La Hogwarts mă simțeam în siguranță, știind că îl avem pe Dumbledore alături de noi, iar gândul că doar în câteva luni voi părăsi pe veci școala îmi frângea inima. Mai ales amentințările ce ne așteptau în lumea reală mă speriau.
Examenele erau și ele un factor stresant. După vacanța de Crăciun profesorii au început să pună și mai multă presiune asupra noastră (dacă e posibil așa ceva). Îmi petrec majoritatea timpului liber învățând sau antrenându-mă pentru Quidditch. Urma să aibă loc un meci Hufflepuff contra Slytherin, iar noi vom concura cu câștigătorul în finală. Așa că era de așteptat ca James Potter să ne ucidă cu antrenamentele.
Acum sunt într-o clasă goală și încerc să învăț istoria Războaielor Goblinilor. E foarte târziu și înainte să vin aici am fost la antrenament. Camera de Zi era prea agitată și am ales să învăț aici. Îmi las capul pe bancă exasperată. Nu o sa rețin niciodată toate datele astea. Oftez si ma ridic cu greu de pe scaun, corpul fiindu-mi obosit de la antrenament. Aleg sa urmez un pasaj secret spre turn, ca să evit o întâlnire cu Filch sau pisica lui. Îmi simțeam capul greu și un țiuit începea să-mi răsune în urechi.
   -Ești inconștient!!
"Acum aud și voci?" îmi zic în timp ce înaintam pe culoarul îngust.
   -Mai bine ni te alături până nu e prea târziu, se aude altă voce.
Mă opresc brusc, realizând că nu departe de mine, după curba din fața mea se aflau două persoane. Atmosfera părea tensionată și simțeam că dacă înaintez o să întrerup ceva important.
    -Mai bine mor decât să trec de partea lui, Regulus. 
Îi recunosc vocea și un gol mi se formează în stomac. Știam că e greșit să ascult, dar mă simțeam imobilizată în locul ăla, incapabilă să mă mișc.
    -O să realizezi la un moment dat, Sirius. Nu o să ai de ales și atunci va fi prea târziu.
    -Faci asta doar de dragul părinților. Te cunosc.
    -NU MĂ CUNOȘTI!
Tresar speriată de țipătul băiatului. Tonul vocii lui  s-a schimbat atât de brusc, iar ieșirea lui m-a luat prin surprindere.
    -NICI NU MAI STAI ACASĂ! NU ȘTII NIMIC! ABSOLUT NIMIC!
Mă lipesc de perete fără să-mi dau seama, știind că daca voi fi vazută în momentul ăsta ar fi dezastruos.
Se lasă tăcerea între cei doi frați, iar eu evit și să respir, ca să nu atrag atenția. Se aud niște pași care vin spre mine și sângele îmi îngheață în vene. Trebuie să fie Regulus, pe aici e Camera lui de Zi. Totuși, în fața mea apare Sirius. Era palid și avea o privire tristă, dar nervoasă în același timp. Ochii lui se măresc din cauza surprizei când mă vede, dar nu zice nimic. Mă apucă de braț și mă trage afară din culoar în liniște. Mergem în tăcere o perioadă de drum. Știam că ar trebui să spun ceva. Să-mi cer scuze că l-am spionat sau să încerc să-l consolez, dar nu reușeam să articulez niciun cuvânt.
    -Îmi pare rău că a trebuit să auzi asta, spune el cu o voce frântă.
    -E vina mea, răbufnesc eu, n-ar fi trebuit să vă ascult conversația. Era ceva privat și eu mi-am bătut complet joc de asta. Îmi cer scuze, Sirius.
Mă opresc și mă uitam la el rugătoare. Inima îmi bătea dureros de tare și privirea lui Sirius părea îndurerată.
    -Nu-i nimic, spune el, o urmă de zâmbet, apărându-i pe chip, După cum probabil ți-ai dat seama, Regulus s-a alăturat Devoratorilor Morții.
Dau din cap aprobator, iar el continuă:
    -Familia mea e devotată Magiei Negre. Credeam că el e diferit.
Îmi dădeam seama că voia să pară indiferent, dar durerea din vocea lui era evidentă.
    -Îmi pare rău că ai fost nevoit să crești în mediul ăla, dar nu semeni deloc cu ei. Chiar ești o persoană unică, îl încurajez eu, deși mă îndoiesc că funcționează.
    -Aș vrea ca și Regulus să se detașeze de ei, spune el.
    -Dacă seamănă cu tine o s-o facă mai devreme sau mai târziu. E de apreciat că ai avut puterea să pleci de acasă.
În momentul în care rostesc ultimele cuvinte expresia lui se schimbă dramatic.
    -De unde știi că am fugit de acasă? întreabă el încordat.
Mă încrunt și răspund ușor derutată:
    -Mi-au spus fetele. Și aparent toată lumea știa mai puțin eu.
    -Nu voiam să știi.
    -De ce?
   Nu-mi răspunde, așa că mă apropii de el și îl privesc în ochi. Aveau o sclipire specială și erau conturați de genele lui negre și lungi. Fetele din școală aveau dreptate: Sirius Black chiar era atrăgător, iar eu abia acum recunoșteam. Valul de căldură pune iar stăpânire pe mine și înainte să mă gândesc de două ori mă ridic pe vârfuri și îl sărut. Capul meu este cuprins de o agitație de nedescris, iar corpul meu acționa fără voia mea. Îmi trec mâinile prin părul lui, iar el îmi cuprinde talia cu brațele și mă lipește de el, prelungind sărutul. Mă ghidează spre un perete și mă imobilizează acolo. Buzele lui fierbinți se mișcă peste ale mele, iar mâna lui se strecoară sub bluza mea, făcându-mi pielea de găină.
     -Aveți de gând să faceți asta pe hol?
Tresar la auzul vocii și îl împing pe Black cu putere, care sare la rândul lui departe de mine. La lumina argintie a lunii puteam să-mi dau seama cu ușurință că cel care ne surprinse era Snape. Ne privea cu un rânjet satisfăcut, sprijinindu-se de perete. Adrenalina care mă stăpânea înainte dispare într-o secundă și în același timp realizez ce s-a întâmplat.
     -Mai bine te grăbești să nu întârzii la întâlnirea Devoratorilor Morții, spune rece Black, dar cuvintele nu par să-l afecteze în niciun fel pe Snape, care pleacă cu același zâmbet întipărit pe față.

                                             ***

Deși toată noaptea m-am gândit la ce s-a întâmplat între mine și Sirius, când cobor la micul dejun încă sunt șocată. Cum ar trebui să mă comport acum cu el? Suntem împreună? Eu să fiu împreună cu Sirius Black? Sirius Black să aibă o iubită?!? Toate astea par imposibile. Când intru în Marea Sală simt privirile oamenilor asupra mea, chiar și unii profesori se uitau la mine. Se aud mai multe chicote, iar o prietenă de-a lui Nate Abery se uita insistent la mine în timp ce probabil mă bârfea cu altă fată. Deci Snape a făcut tot posibilul să afle toată lumea despre sărutul nostru. Le văd pe Blair și Lily și mă grabesc spre ele.
     -Cum să te săruți cu vărul meu, iar eu să fiu nevoită să aflu de la Meghan Bowie?? se răstește Blair la mine înainte să apuc mă așez.
Nu reușesc să răspund și începe Lily:
     -Stai puțin, Blair, nu știm sigur daca s-a întâmplat asta.
Se întoarce apoi spre mine și mă întreabă:
     -E adevărat?
    -Depinde ce ați auzit voi..,spun eu ezitând.
    -Deci e adevărat!! spune Blair.
    -Păi Snape insinuează că noaptea trecută v-a surprins pe tine și pe Sirius într-o sesiune foarte pasională de sărutat, îmi explică Lily, ignorând-o pe Blair.
Îmi simt obrajii arzând și le evit privirile.
     -Nu pot să cred! exclamă Lily.
     -Nu mai fiți așa surprinse vă rog, spun eu încet.
     -De ce nu ne-ai spus? mă întreabă Blair nervoasă.
     -Dormeați când am ajuns eu.
     -Pentru asta merită să ne trezești, spune Lily la fel de șocată.
     -Toată dimineața lumea m-a întrebat de voi doi. A trebuit să vorbesc cu copiii din anul III! Și să le spun că nu știu, se răstește la mine Blair.
Izbucnesc în râs și reușesc să spun un "scuze".