Așa a început totul...

3 0 0
                                    


Bună!

Sunt Tiffany Webster, o tânără milionară, o femeie independentă și...

Nu, glumesc! Pot sa fiu oricine vreau să fiu. Tiffany, Roxanne, Sophie. Doar spune un nume!

Ei bine, în realitate mă numesc Alana, am 25 de ani și lucrez pentru o agenție internațională de spionaj.

Totul a început când aveam 14 ani.

Locuiam împreună cu bunica într-un mic oraș de lângă Saint Petersburg, Rusia. Părinții mei erau mult prea ocupați ca să aibă grijă de mine, așa că m-au trimis în cealaltă parte a lumii. Obișnuiam să îi vizitez in Statele Unite ale Americii în fiecare vară, dar numai pentru două săptămâni. Eram un copil cuminte pe tot parcursul anului ca nu cumva să îi supăr pe mama și tata și să îi fac să refuze să mă ducă acasă în timpul vacanței de vară.

1 iulie 2009

Ca în fiecare an, mă pregăteam să zbor în State. Părinții mei au venit în Rusia ca să mă ducă acasă. Imediat ce am aterizat, ne-am urcat în mașină și am pornit spre casa din Miami.

Mami, ce face Ronny? Abia aștept să mă joc cu el!

Scumpo, lui Ronny îi e foarte dor de tine! A răspuns tata și m-a privit prin oglinda retrovizoare.

Mai avem mult până ajungem?

O sa ajungem imediat, iubito! Continuă să-ți citești cartea în liniște! Mi-a spus mama aproape ridicând vocea.

Aceasta a fost ultima conversație pe care am avut-o cu părinții mei.

Câteva minute mai târziu eram aproape de casă, când, un camion a apărut de nicăieri și a distrus mașina în care ne aflam. Părinții mei au murit pe loc, iar eu am fost în pericol de a-mi pierde ambele picioare.

Am avut nevoie de patru ani pentru a mă recupera complet după accident. A trebuit să învăț să merg din nou. Bunica mea a fost lângă mine în tot acest timp. Mă simțeam fericită după foarte mult timp. Simțeam că, așa cum spunea bunica mereu, Dumnezeu avea grijă de noi.

În acel an, bunica s-a îmbolnăvit și a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital.

Credința și fericirea mea au murit odată cu bunica mea.

Am rămas complet singură. O fată de 18 ani singură într-o lume atât de mare.

Aveam nevoie de bani pentru a supraviețui și astfel l-am întâlnit pe Fed, acest tip al cărui nume real nu îl știu. Mi-a oferit un job pe care l-am acceptat imediat. A trebuit să o fac. Fed căuta a fată care să vorbească fluent limba rusă. M-a trimis să lucrez drept bonă în casa unui om extrem de important din Moscova. Atunci am jucat rolul Svetlanei, o tânără studentă în căutarea unor bani cu care să își plătească studiile.

Fed m-a plăcut destul de mult după această misiune și după doi ani în care am lucrat împreună, mi-a făcut o ofertă de nerefuzat.

Așa am ajuns să lucrez pentru agenție.

Au creat persoana de care aveau nevoie. Am fost antrenată să le urmez regulile.

Comportă-te adecvat!

Fii atentă tot timpul! Nimeni nu trebuie să știe cine ești!

Nu te îndrăgosti! Este interzis!

Și cel mai important: nu te încrede în nimeni!

Viața mea s-a schimbat destul de mult, dar sunt fericită.

Poate nu știu cine o să fiu mâine, dar de un lucru sunt sigură: o să fiu mereu micuța Alana a bunicii.


The SpyWhere stories live. Discover now