Destine

Capitolul 2

   Mă trezesc pe o pajiște fermecătoare, încălzită de razele blânde ale soarelui și brăzdată de un râu micuț. Mă doare capul foarte tare, însă reușesc să mă ridic în șezut ca să văd unde mai exact mă aflu. Analizez rapid împrejurimile și observ, panicată, că mă aflu pe o insulă plutitoare... dar nu plutește pe apă cum ar fi normal, nu, plutește în aer. Mă ridic în picioare cu greu și merg precaută la marginea insulei. Privesc în jos și nu văd nimic... doar cer senin. Merg apoi spre râu și observ o colibă mică de lemn. Nu are ușă, așa că pot vedea ce este înăuntru: un pat modest și un ursuleț de pluș. Nu îndrăznesc să intru, poate fi o capcană.
   Gândurile îmi sunt întrerupte de o lumină albastră care apare la câțiva pași de mine. Seamănă cu un portal. Din el iese un bărbat solid, blond, îmbrăcat în haine albe simple, largi. Ochii lui mă fixează intens și tresar când se apropie de mine.
   - Cine ești? Ce vrei de la mine? întreb speriată, retrăgându-mă pregătită să o iau la fugă dacă va fi nevoie, cu toate că nu pot ajunge prea departe.
   - Stai calmă, Cassandra! Sunt Henric, antrenorul tău personal. Sunt aici să te instruiesc în arta luptelor și a magiei, spune amabil și face o plecăciune în fața mea.
    Îl privesc sceptică. Nu îl cunosc și nu am încredere în el, însă am nevoie de răspunsuri.
   - Să zicem că are sens ce mi-ai zis acum... Dar cred că ar trebui să începem de altundeva: unde mă aflu mai exact?
   - Sunteţi în mintea voastră, milady! Datorită poțiunii, ați căzut într-un somn adânc care vă protejează de dușmanii externi, aș putea zice. Stăpânul meu, Merlin, m-a convocat pentru a vă învăța tot ce știu pentru a fi pregătită să vă înfruntați destinul.
   Mă abțin să nu pufnesc iritată, demonstrându-mi manierele învățate, deși îmi stăpânesc cu greu emoțiile.
   - Și care este destinul meu?
   - Unul măreț, fără îndoială!
   - Acesta nu este un răspuns clar la întrebarea mea.
   -Nici nu trebuie, zâmbește amuzat de iritarea mea.
   Îmi dau ochii peste cap și îmi strâng mâinile la piept. Am multe întrebări să îi spun, dar nu sunt sigură dacă ce îmi zice este adevărat. El, totuși, așteaptă calm să mă lămurească și în alte privințe, de parcă aș fi un animal sălbatic în preajma unui dresor.
   - Nu înțeleg... De ce mi-a făcut Merlin una ca asta? Sunt o simplă servitoare la palat! Mama a murit când eram mică, iar tata nici nu îmi este cunoscut. Nu sunt cu nimic specială.
   Henric mă privește lung de parcă ar cântări mintal ce să îmi spună în continuare. Arunc din nou o privire asupra insulei. Poate este o scăpare, însă nu o văd eu.
   - Cassandra, te asigur că tatăl tău este un om bun și deține mari puteri magice. Puteri pe care le-ai moștenit și tu!
   Vocea îmi readuce atenția asupra posesorului ei. Îmi vine să strig la el să nu se joace cu mintea mea. Știu deja cine sunt și nu am nevoie de un străin să îmi spună cum stau lucrurile. Știu și ce viitor mă așteaptă: un loc în palat alături de Will. Indiferent de poziția mea în ierarhia servitorilor, o să îi fiu alături până la moarte.
   În ciuda faptului că mă iritată răspunsurile vagi ale lui Henric, o întrebare îmi înflorește în minte, una fără un răspuns știut, una care îmi arde sufletul.
   - Dacă tot știi atât de multe, poți să îmi spui cum a murit mama? A fost găsită înjunghiată în odaia ei și nu s-a găsit făptașul până acum.
   - Asta este o poveste pe care o vei afla mai târziu, încă nu ești pregătită să o auzi, îmi răspunde sincer și își lasă capul în pământ.
   După alte câteva clipe de liniște în care asimilez toată informația, mă conving singură că visez și trebuie să mă trezesc înapoi în camera mea din palat. Ca să grăbesc acest proces, mă pișc de mână. Tresar de durere, însă nimic nu se schimbă.
   - Cassandra, nu visezi.... oarecum... doar trăiești în subconștientul tău, momentan.
   Henric pare amuzat de tot ce se petrece. Își înclină capul într-o parte, dar nici măcar o șuviță de păr blond nu se mișcă din locul ei.
   - Deci tot ce trăiesc acum este „real"?
   - Da.
   - Că Merlin m-a adus în starea asta ca să mă protejeze?
   - Da.
   - De cine? Cine îmi vrea răul?
   - De un vrăjitor malefic pe nume Agamemnon. El vrea să cucerească regatul Everlin și nu numai.
   Oh, nu mă așteptam la un răspuns atât de transparent! Nu este un răspuns liniștitor, nici pe-aproape, însă e sincer și precis.
   - Și eu ce legătură am eu cu asta?
   - Tu vei fi cea care îl va opri sau cea care va muri de o sută de ori.
   - Nu sună a ceva plăcut...
   Strâmb din nas la auzul vorbelor lui Henric.
   - Ești pregătită să începem antrenamentele?
   Se întoarce cu spatele la mine și se îndreaptă leneș spre marginea râului, fluierând o melodie veselă.
   - Dacă termin mai repede această pregătire, mă trezesc mai repede?
   Strig în timp ce fug după el, iar el se întoarce pe călcâie, etalând un zâmbet larg, mulțumit de cooperarea mea.
   - Cu siguranță! Însă va trebui să treci și de ultima probă pentru a te putea trezi din somnul magic, altfel vom lua antrenamentele de la capăt.
   - Atunci fii sigur că sunt pregătită! îi răspund clar și sigură pe mine.