Destine

Capitolul 3

   Mă trezesc brusc în patul meu din palat. Odaia nu s-a schimbat deloc de când „am fost plecată", nici măcar praful nu s-a așternut pe mobilă. Mă ridic în șezut și sunt surprinsă când observ că sunt îmbrăcată în rochia mea de noapte. Vreau să merg la oglindă, însă acest lucru mi se pare aproape imposibil. Picioarele îmi sunt amorțite și capul mă doare îngrozitor. Mă întreb dacă așa s-a simțit Frumoasa Adormită după ce prințul a trezit-o din somnul ei magic.
  După ce îmi revin, reușesc să fac câțiva pași până în fața oglinzii. Nici nu mă mai recunosc! Arăt ca o tânără domnișoară: înaltă, suplă,  cu forme bine conturate, cu chipul matur. Nu știu câți ani am dormit, însă cu siguranță au fost mulți!
  Merg la dulapul meu să mă uit după o rochie, însă toate îmi sunt mici. Nu am de ales așa că o să merg după Will în rochia de noapte chiar dacă este un un gest considerat scandalos. Vreau să mă încalț cu papucii, dar nici aceștia nu mai sunrt mărimea potrivită. Decid să ies pe coridor desculță. 
   Fac câțiva pași nesiguri, iar de după colț se ivește o servitoare în vârstă care ducea în brațe un teanc de prosoape. Fredonează o melodie ritmică, dar când mă vede începe să țipe îngrozită de parcă ar fi văzut un strigoi.
   - Calmați-vă, doamnă! Nu vă fac nici un rău! încerc să o calmez pe menajeră.
  Fața i se albește puternic, apoi cade leșinată pe podeaua rece, împrăștiind prosoapele pe podea. La o privire mai atentă,  o recunosc pe doamnă: este bună prietenă cu Mary, șeful bucătar. Trebuie să chem ajutoare!
   Merg rapid spre dormitorul lui Will când dau nas în nas cu un domn bine îmbrăcat. Mă dau câțiva pași în spate dezorientată, iar acesta se uită lung la mine. Își aruncă brațele în jurul trupului meu, făcându-mă să împietresc de uimire. Iau în calcul să îl lovesc sau îl calc ca să se dea de pe mine.
  - Cassandra! spune emoționat bărbatul.
   Ochii mi se întunecă și văd ca prin ceață chipul însângerat al acestui om care mă îmbrățișează. Este o viziune... Mă concentrez mai mult și văd că acesta a fost înjunghiat cu un pumnal aruncat de un vrăjitor cu toiag. Balta de sânge care s-a scurs din el pătează covorul din sala tronului... sala din acest palat. Clipesc des ca să îmi revin, apoi îmi dau seama că necunoscutul încă mă îmbrățișează.
   - Dă-mi drumul! zic serioasă și îl împing la o distanță rezonabilă.
   - Nu îți mai recunoști vechiul prieten? întreabă încruntat.
   Mă uit mai atent la trăsăturile fine ale feței. Pot zice că zeii au acordat multă atenție aspectului său: nasul perfect, ochii de un căprui intens, buzele potrivit de pline, pomeții sculptați. Nu mai vorbesc de restul corpului, e bine făcut și înalt, cu un cap mai înalt decât mine. Dar când îl mai privesc o dată în ochi, știu exact cine este acest individ. Singura persoană pe care nu o vreau moartă, singura persoană de care am nevoie ca să îmi revin.
   - William? Tu ești? zic ezitând.
   - Da! În carne și oase! zâmbește larg etalându-și dinții impecabili. Mă bucur atât de mult că te-ai trezit! Nu credeam că o vei face! Îmi murise orice speranță acum doi ani.
   Casc gura larg fără să mă pot abține. Pentru secunde dureroase, simt cum aerul refuză să îmi iasă din plămâni, rămâne blocat ca într-o cutie sigilată.
   - Stai! Acum doi ani? Eu cât am dormit? întreb speriată.
   - Șase ani.
  Șase ani din viața mea petrecuți dormind? Dar au trecut doar patruzeci de zile pe insula aia...
  Mă ia din nou durerea de cap, picioarele încep să îmi tremure și îmi pierd echilibrul din cauza șocului. Will mă prinde îndată, apoi mă privește îngrijorat.
  - Hai să te așezi puțin! îmi spune calm și mă duce în dormitorul său, fiind cel mai apropiat loc unde îmi pot reveni.
  Camera sa e complet schimbată de cea pe care o știam eu, albastrul a dispărut făcând loc negrului și auriului. Mă așez încet pe patul imens și îmi strâng genunchii la piept. Will se așează mai departe de mine pentru a-mi oferi spațiul necesar.
   - Șase ani? Adică am optsprezece? Și tu nouăsprezece? întreb ca să mă asigur că am înțeles bine.
  Îmi face semn afirmativ, iar eu cad pe gânduri. Nu credeam că o să stau atât de mult în starea aceea de inconștiență magică. Henric m-a avertizat, știu, însă n-am crezut că voi sta mai mult de doi ani.
  - Trebuie să îl văd pe Merlin! spun în șoaptă și mă ridic rapid din pat.
  Will mă prinde de încheietură și mă forțează să mă așez din nou în pat.
   - Nu te poți vedea cu el! El e cel care te-a otrăvit; e un miracol că te-ai trezit, Cassandra! Nu-l voi lăsa să se mai apropie de tine.
   Furia îi sclipește pe chip, iar tonalitatea lui crește cu fiecare cuvânt rostit. Izbucnirea lui mă șochează. Ochii lui dezvăluie o dorință criminală, pupila lui dilatându-se excesiv.
   - El m-a salvat! Tu nu înțelegi!
   - Atunci fă-mă să înțeleg, spune printre dinți. Din perspectiva mea, Merlin este un om de nimic care nu merită altceva decât să putrezească în închisoare.
   Stau puțin să îmi calculez opțiunile: dacă nu îi spun, voi fi singură în toată chestia asta aiurită și nu știu dacă voi face față; dacă îi spun, există posibilitatea să nu mă creadă. Mă uit atent în ochii lui, acei ochi pe care îi știu de mică, care au fost mereu alături de mine, care o să se stingă dacă las viziunea să se adeverească... Nu pot lăsa așa ceva să se întâmple! Nu cât timp pot să îndrept soarta în favoarea noastră!
   - Dacă îți spun, mă vei ajuta? 
   Întrebarea mea îl face să tresară surprins. Mijind ochii, îl analizez îndelung, determinându-l să îmi răspundă cu toate că știu ce va spune.
   - Ești prietena mea cea mai bună, încă din copilărie. Aș face orice pentru tine!
   Dau afirmativ din cap, apoi îmi așez gândurile într-o ordine logică.
   - Uite, în acea zi când regele Oliver din Povergia a venit în vizită la palat, eu m-am dus la Merlin să îmi ocup timpul. El era așa agitat... M-a pus să beau o poțiune ciudată fix când gărzile au năvălit în atelierul său. Am leșinat în lumea asta, dar m-am trezit într-o lume în mintea mea. Știu că îți este greu să înțelegi, totul pare o nebunie, dar te rog să mă crezi! M-a antrenat un bărbat, vrăjitor sau ce o fi fost el, pentru că Merlin a vrut să fiu pregătită atunci când Agamemnon o să vină după mine și după tronul tău. Se pare că sunt vrăjitoare și sunt singura care poate să îl oprească pe acest vrăjitor malefic, așa zice profeția. Dar am nevoie de tine ca să îl găsesc pe Merlin! Ajută-mă să îl găsesc!
   Îmi dau seama că am povestit totul în grabă și am nevoie să respir adânc pentru a-mi reveni.
  Will nu zice nimic câteva momente, în interiorul său se dă o luptă între a mă crede sau a mă duce la un ospiciu. Expiră obosit și își trece o mână prin părul dezordonat.
   - Cred că ești confuză... poate ai visat toate ăstea. Poate ți-e foame, nu ai mâncat nimic de șase ani, îmi zice și se mută mai aproape de mine.
  Aducând vorba de mâncare... mă întreb cum am rămas în viață atâta timp. Pe insula aia nu era nevoie să beau apă sau să mănânc, deoarece totul era în mintea mea. Însă acum, când m-am trezit, am nevoie de mâncare.
  - Chiar mi-e foame puțin... zic pusă pe gânduri. Dar să nu crezi că delirez din cauza asta!
  -Haide la masă, Cassie! spune și mă apucă de mână. Trebuie să mănânci!
  Mă uit la el și îmi dau seama că nu mă crede. Îmi smulg mâna din strânsoarea lui și o mișc încet în sus, un gest devenit comun. Din tavan se desprind flori de curcubeu, preferatele lui, formând o ploaie multicoloră care curpinde întregul dormitor. Will încremenește pe loc luat prin surprindere.
  - Pot să fac mult mai multe! spun și curăț orice urmă de petală din camera lui.
  Întind plama și deasupra ei apar două persoane de foc care dansează. Închid pumnul, iar când îl deschid acei oameni sunt din apă. Vrăjile ce conțin elemente sunt cele mai simple de înfăptuit, cu excepția focului care e prea haotic pentru a fi controlat în cantități mari.
   Will se uită uimit la mine, nevenindu-i să creadă că pot face magie.
   - E suficient ca să mă iei în serios? întreb în șoaptă, apoi îmi întind mâna spre brațul lui.
   -Da...
   - Și mă vei ajuta? spun și mă apropii mai mult de el.
  Chipurile noastre sunt câțiva centimetri depărtare și îi simt respirația sacadată cum îmi atinge obrajii. Înghite în sec, apoi face un mic semn din cap. Îl cuprind într-o îmbrățișare de urs. Un mulțumesc mut pentru că îmi este alături.
   Se desprinde de mine, apoi se dă un pas în spate lăsându-mi loc să trec.
   - Acum să mergem să mâncăm ceva.

***

   Am mâncat din tot ce mi-a poftit inima: pui fript, cartofi făcuți pe vatră, salată, cotlet de porc marinat, apoi înghețată și tort cu fructe. William s-a mulțumit cu puțină ceafă de porc și o felie de tort.
  După ce termin, mă ridic în picioare și privesc în jos la trupul meu înveșmântat în pijama. Trec ușor mâna peste materialul catifelat, transformându-l într-o rochie simplă, dar elegantă, de culoarea piersicilor coapte. Will mă privește atent, încă neobișnuit cu noile mele abilități.
   Mă conduce într-un salon retras pentru a putea vorbi liniștiți.
   - Ce s-a întâmplat cu regele și regina?
   Lipsa lor se simte pretutindeni în palat. Servitorii par să se adreseze lui William de parcă ar fi conducătorul Everlin-ului.
    - Au murit acum un an. Vasul lor s-a scufundat în Marea Sudică din cauza unei furtuni, îmi spune uitându-se pe geam, evitându-mi privirea.
   - Îmi pare rău...
   - Nu e vina ta! Am reușit să trec peste acest accident... Peste o săptămână va avea loc încoronarea oficială.
   Mi-am dat seama de cel mai terifiant lucru: Will o să moară la încoronare. Viziunea mea are mai mult sens acum. Prietenul meu îmi observă schimbarea de spirit, însă consideră că e din cauza veștii neplăcute. Poate că moartea părinților lui nu a fost un accident.... poate e mâna lui Agamemnon,  a vrut să grăbească încoronarea prințului moștenitor. Dar voi păstra aceste idei pentru mine până va fi momentul să i le împărtășesc. E mai sigur ca Will să nu știe despre toate acestea.
   - Ce s-a mai întâmplat cât timp am dormit?
   - Mary s-a pensionat mai devreme, somnul tău a devastat-o destul de tare. Acum stă într-o căsuță la marginea pădurii. Nu s-a mai făcut înțelegerea dintre Everlin și Povergia; se pare că regele Oliver este un afemeiat, s-a dat chiar și la însăși regina. Am făcut multe antrenamente, tata a insistat, mereu spunea: „Un rege bun este un luptător bun". Și... am chemat mulți vrăjitori care să încerce să te trezească, însă nu a fost de folos. Merlin a refuzat să ne dezvăluie leacul, chiar dacă a fost supus multor torturi. Acum se află într-o închisoare de maximă securitate în Griblin, la câteva mile de palat.
   - Trebuie să mă duci la el!
   Oftează din cauza insitențelor mele, și își trece o mână nervos prin păr. Un păr crescut, șaten, mătăsos... aș vrea să îmi trec și eu mâna prin el.
   - Bine! Plecăm mâine dimineață.
   - Nu, plecăm acum! zic hotărâtă și mă ridic de pe scaun. Gata cu vorbele, să trecem la fapte! Nu avem mult timp!
   Mă privește cum nu m-a privit niciodată, nu înțeleg ce vrea să îmi transmită, însă sunt sigură că mă va urma până la moarte.