Doare și atât

Capitolul 3~

 ~Salut, tuturor!

In primul rand, vreau sa va multumesc pentru ca imi cititi sau, mai bine spus, le cititi povestea! In al doilea rand, vreau sa marturisesc ca pur si simplu am avut un soc cand am vazut comentariile pe care mi le-ati lasat. Nu mi-a venit sa cred cand le-am citit si apoi recitit pentru a ma asigura ca nu am inteles eu gresit.

Apreciez nespus cuvintele frumoase transmise… nici nu stiu cum as putea vreodata sa va rasplatesc pentru doza mult prea mare de bucurie daruita. Cum am mai spus, sunt incepatoare… iar pentru mine conteaza enorm totul si…

Pff… iar incep sa o lungesc cam mult!

Ok, deci cam asta am avut de spus in mare parte. Spor la citit si, inca o data, mersi tuturor cititorilor~

                                                                                                                       ~Miedera~

 

         ~~~                                         ~~~*~*~~~                                 ~~~

-          Mersi, rostesc si iau buchetul in brate, mirosindu-l si zambind larg. Dar sa nu crezi ca m-ai impacat complet cu acesti copilasi fantastici.

La auzul replicii mele, Sebille chicoti. Oh, nu ma mai satur de acel sunet divin… si cine ma poate invinovati pentru asta?! Pana si ingeri cred ca sunt gelosi pe a mea iubita ce reuseste sa faca simfoniile lor sa para un kitsch.

-          Nu, desigur, pentru asta imi va mai trebui o invitatie la cina, spuse zambind. Deci, ce zici? Tu, eu, mancare buna, lumanari, trandafiri, un pat mare… adauga, dupa ce rosti si ultimul cuvant, facandu-mi cu ochiul cu subinteles.

-          Nu as putea cere mai mult, veni de indata si raspunsul meu. Chiar nu puteam dori ceva care sa intreaca, nici macar sa egaleze, o intalnire cu Sebille. Mai ales ca de fiecare data isi inchide pager-ul.

-          Ok, ne vedem diseara la sapte, zice si iese pe usa, inchizand-o in urma ei.

Diseara…

Imi arunc privirea la ceasul de pe birou, calculand apoi cate ore banale ma despart de revederea lui Sebille. Odata aflat raspunsul la intrebare mea nerostita, ma ridic si incep a-mi desface nasturii de la  camasa alba si uda. Huh, acum am inteles de ce privirea lui Sebille tindea sa coboare… la cat de transparenta si lipita de corp e  acum toala asta, mai bine imi era fara. Daca stiam ca voi ajunge ca un burete, imi luam ceva care sa nu devina o simpla foita lipsita de sens la contactul cu apa. Desfacand si ultimul nasture, imi dau camasa jos, aruncand-o undeva pe canapea, si imi duc mainile la spate, apucand de materialul negru al fustei cu talie lunga pe care o purtam.

-          La naiba, rostesc cu voce tare atunci cand reusesc sa-mi rup unghia in timp ce incercam sa imi deschid fermoarul. De ce tocmai azi m-am decis sa imi iau fusta asta?!

Dupa alte cateva incercari nereusite si alte unghii distruse carora Sebille sigur nu le va duce dorul, aud zgomotul unor pasi, sunet ce crestea din ce in ce mai mult in intensitate, semn ca persoana respectiva se apropie. Ok, ce ma fac acum?! Sunt aproape goala intr-un birou aproape mobilat complet la etajul cinci, iar ultima caracteristica a camerei exclude din start posibilitatea de a iesi pe geam… Stiu, poa-…

 Inainte sa mai pot gandi sau face ceva, usa se deschisese. Azi chiar nu e ziua mea buna…

-          Wow, de ce nu mi-a zis nimeni ca secretara mea are chef sa faca stripteasse? vocea persoanei se facu auzita in toata camera. Vreau si eu bilet! adauga  razand si apropiindu-se.

-          Nu, sefu’, nu am de gand sa fac stripteasse, zic intorcandu-ma spre el si lasandu-mi mainile incrucisate la piept sa cada pe langa corp, in sfarsit putand sa rasuflu usurata. Pffiu… Slava Domnului ca e doar el, altfel cred ca as fi intrat in pamant de rusine. 

-          Sa inteleg ca a fost Sebille pe aici? intreaba inca razand atunci cand era destul de aproape de mine.

Pana sa ii raspund, acesta realiza ce incercam sa fac si imi facu semn sa ma intorc, apucand apoi de materialul fustei si desfacandu-i incet fermoarul. Ce usor a facut sa para totul! Se vede ca are experienta, doar atat pot zice. Si nici nu e de mirare… la cate femei dezbraca, numai numarul de slituri deschise poate egala un asemenea record. Uneori ma intreb cum poate barbatul asta sa ii farmece pe toti, femei si deopotriva barbati, dar doar uitandu-ma la el raspunsul vine de la sine. Frumos, inalt, roscat, cu ochii verzi-albastrui si cu putina barba, galant din cale-afara, cu un parfum ce emana o doza incredibil de mare de masculinitate… ce-i drept, face cateodata glume cam proaste si se da la tot ce misca si respira si i se incadreaza in gratii, dar e o persoana buna si pe care te poti baza, mai ales daca esti fata si esti in aceea perioada a lunii, iar in mijlocul unei cine de afaceri, constati in baia restaurantului ca nu ai ce-ti trebuie la tine. Mda, nu am nicio scuza pentru asta…

-          Da, tocmai ce a plecat, ii raspund departandu-ma putin de el pentru a ma putea dezbraca de fusta. Dar nu e vina ei de data asta… continui, aplecandu-ma dupa materialul scump ce acum era pe jos.

-          De ce ai parul ud? Intreaba, apoi se apropie luand o suvita din care curgeau picaturi de apa intre degete.

Asteptand raspunsul meu ce intarzia sa apara, se departa si se aseza pe fotoliul negru din imediatul orizont apropiat, punandu-si cotul de la mana dreapta pe suportul lateral si sprijinindu-si barbia cu ea, pumnul sau aflandu-se sub maxilarul pe care aproape orice femeie ar vrea sa il sarute in fiecare noapte sau macar pentru una singura. In acelasi timp cu el, m-am apropiat de dulap, deschizandu-i usa si gasind imediat pe raftul de sus hainele de schimb, lucru de care avea acum a doua cea mai mare nevoie –primul fiind revederea iubitei mele, bineinteles- pentru ca nu mai puteam zabovi prea mult doar in lenjerie intima prin birou, in special de fata cu seful meu. Asta nu pentru ca m-ar deranja… adica omul asta ma cunoaste mai bine decat ma stiu eu, dar daca ar intra cineva in camera… nici nu vreau sa imi imaginez vorbele ce le vor trece pe la gura babelor alea fara de viitor de la etajul doi, sectia patru.

Vazand ca linistea s-a asternut pentru o buna perioada de timp intre noi, perioada in care am reusit in sfarsit sa ma imbrac cu niste haine decente care sa nu arata ce model de dantela prefera Sebille pentru sutienul meu, acesta ofta ducandu-si mana de sub barbie la tampla si masand-o usor.

-          Care a fost acum, doamna sau domnul? rosti oarecum iritat de intamplare.

Nici acum nu i-am raspuns… Mi-am lasat privirea sa cada in pamant si m-am asezat vis-a-vis de el, pe canapea. Mi-am ascuns fata intre palmele umede atat de emotie cat si datorita lichidului transparent. Stiam ca se va enerva daca ii voi spune, asa ca am ales sa tac… stiam pentru ca mereu face asa, mereu se supara pentru mine…

-          Blythe, nu esti sanatoasa?! spuse ridicand tonul incat sa se poata auzi pana si din cladirea cealalta. A cata oara e? contiuna pe acelasi ton serios.

A cata oara? Huh, am pierdut numaratoarea de mult… tot ce stiu e ca nu este prima si nu va fi nici ultima data…

~P.S: In poza din dreapta este Blythe cu noile haine, iar in legatura cu piesa... in timp ce scriam o tot ascultam...