You broke me first - scrisori către tine

Time to moving on

Nu știu cât de pregătită sunt să fac asta, pășim pe a doua lună de când nu mai formăm acel întreg numit „iubire" și încă simt sufletul meu sfărâmat în bucăți cum se zbate să supraviețuiască. N-am să te mint, nu sunt bine încă. Pot să spune că am evoluat puțin, foarte puțin. Pot spune că toate promisiunile altora că „va fi bine" se spulberă încet. Nu este bine, conștientizez că prea curând nu îmi va fi. Mă cunosc și știu că dacă am plâns mult pentru persoane cu care nu am avut nimic, nici măcar o relație, după tine îmi va lua ceva să îmi revin.

În aceste 2 luni am constatat multe, am multe teorii în cap: bune și rele. Am avut timp de gândire și am reluat relația noastră cap-coadă. M-am gândit în acest timp la toate întâmplările, la toate amintirile, la toate vorbele, la tot ce s-a putut. La finalul „călătoriei" mele pot spune că relația asta pentru mine a fost ceva epic. Până în acest moment. Am avut parte de lucruri la care poate doar visam în trecut. Cu cine am mai petrecut eu atâta timp împreună? Erai omul în care aveam încredere că nu mă va dezamăgi deși cei din jur nu mă susțineau. Au existat puține persoane care m-au susținut în relația asta, mulți nu au crezut în iubirea pe care ți-o purtam, printre care și mama. Și am preferat să nu ascult gura lumii, am luptat cu toate forțele mele ca să demonstrez că nu este așa. Am susținut cu tărie mereu că mă iubești și că te iubesc, am contrazis orice obiecție a altcuiva. Asta mă apasă destul de tare că am crezut atât de mult în ce aveam noi și am rămas la final cu „credințele" mele. Am susținut ceva ce fiecare om a încercat să mă atenționeze că nu e așa, era ca și cum băteam în cuie toată siguranța și încrederea mea în tine și o apăram de fiecare dată când apărea cineva care voia să scoată cuiele. Și am apărat degeaba, nu a fost nevoie de cineva care să scoată cuiele, au dispărut singure. 

Ți-am căutat atâtea explicații lunile astea. La început m-am învinovățit mult, am crezut că tot ce se întâmplă este din cauza mea. Dar astăzi nu, nu zic că este doar vina ta, vina este a amândurora. Dar nici a mea în totalitate nu tind să cred că e. Iar dacă mă înșel nu sunt nici aici vinovată pentru că nu mi-ai spus cu adevărat de ce ai plecat, am discutat mult, prost și fără rost în acel moment, iar acelea nu erau motive atât de întemeiate să renunți la o persoană pe care o iubești...doar în cazul în care nu m-ai iubit cu adevărat. 

Mă contrazic mereu legat de acest lucru, sunt convinsă că a fost o perioadă în care m-ai iubit cu adevărat, nu mă îndoiesc de asta, dar apoi ai încetat. Tind să cred că nu m-ai iubit la fel de mult cum credeam pentru că n-ai fi reușit să renunți la mine așa ușor, dacă atât de mult m-ai fi iubit ai fi fost dracului lângă mine, ți s-ar fi făcut dor. Dacă orgoliul e un fel de al tău de a rezista dorului pot spune că urăsc orgoliul tău! Sunt 2 luni în care îmi plâng de milă, 2 luni în care m-ai lăsat să sfârșesc cu capul în perna udă de lacrimi în fiecare seară! 2 luni în care NU AI FOST ACOLO PENTRU MINE! 2 luni în care nu am fost bine și voiam să te sun să îți spun asta, dar îmi aminteam că tu știi deja asta și nu faci nimic, nu te interesează.

M-ai amăgit frumos că te pot căuta, că putem păstra legătura că tu ai prietene fete. Și? A fost așa? Da, întradevăr mi-ai răspuns, dar indiferența pe care ai avut-o m-a neliniștit și mai tare. Cum poți să fi un om așa rece cu persoana cu care îți petreceai cea mai mare parte din timp? Cum poți ajunge de la conversații nesfârșite până în miez de noapte la asta? 

Nu te pot condamna pentru felul cum te-ai despărțit de mine, nu te pot condamna pentru relația pe care am avut-o pentru că a fost frumoasă, nu te pot condamna pentru nimic din trecut. A fost minunat. Dar te urăsc pentru tot ce trăiesc acum, pentru fiecare gând în care apari involuntar, pentru oceanul de lacrimi ce-l construiesc de atâta timp, pentru indiferența pe care o ai față de omul care nu s-ar fi comportat niciodată așa cu tine, omul care ți-a vrut mereu binele, omul care a luptat pentru tine, omul care avea încredere în tine, omul care își făcea griji pentru tine, omul care te iubea mai mult decât pe sine. Te urăsc pentru că mi-ai dat încrederea în mine de care aveam nevoie, pentru că mă simțeam frumoasă și cum ai plecat ai luat asta cu tine. Mă credeam frumoasă și nemachiată, mă credeam frumoasă și așa slabă cum eram, mă mândream cu faptul că eram iubita ta în fața tuturor băieților care încercau să „mă combine".  Te iubeam și te iubesc atât de mult.. da, deși am spus că te urăsc pentru toată suferința asta, încă te iubesc. Dar știu că nu se poate face nimic, deși în sufletul meu sper ca oricând să fie loc de mai bine, cumva prin absurd,chiar și după ani de zile mă rog să te întorci înapoi la ceea ce te-a iubit. Și dacă nu este așa NICIODATĂ, atunci sper ca măcar odată să treci și tu prin asta și să te doară la fel de mult cât m-a durut pe mine. Aș vrea să simți cum îți dă viața palme și ție. Să nu crezi că îți vreau răul, îmi doresc să treci prin asta ca să înveți că dacă nu există comunicare lași în spate un om distrus. Cu asta mă confrunt eu acum: sunt un om care a fost lăsat dintr-odată, luat prin surprindere, care a primit niște explicații venite parcă de nicăieri și care a rămas cu o mie de întrebări, un om care se confruntă cu gândurile deoarece nu are răspuns la întrebările sale.  Și până nu dispar, normal că te macină și nu le poți uita atâta timp cât ele există! Am simțit despărțirea asta și încă o simt în totalitate. Nu a trecut ...

Mă frământă gândul că viața ta nu se va schimba și te vei întoarce la prietenii tăi, la anturajul acela care te-a băgat în belele și totuși pe ei îi ierți. Nu înțeleg de ce consideri că aceia merită atâtea șanse și eu nu am meritat una singură? Pentru ce să stau să îți caut scuze când tu preferi niște oameni atât de toxici care-ți mănâncă din bani și din bunătatea pe care undeva în adâncul sufletului tău o ai, dar nu păstrezi un om care te-a iubit din tot sufletul? Ok, nu ești obligat să iubești cu forța, dar eu nu sunt obligată să suport toată indiferența asta. ȘI NU O MERIT! Îmi pare rău că îi vezi pe ei niște idoli și eu, familia ta, propria ta viață sunt factori nesemnificativi. Nu-ți cere nimeni să te schimbi, dar mai știu și o altă versiune a ta care avea suflet!! 

Este timpul să îmi continuu viața, datorită ție cred că iubirea nu este pentru mine și că nu o voi întâlni prea curând, ÎMI ESTE FRICĂ SĂ IUBESC DIN NOU. Îmi doresc să iubesc, e ceea ce știu să fac cel mai bine, dar despărțirea asta m-a declanșat.  Și cel mai important este că nu vreau atât de tare să prind curajul de a iubit pe cât îmi doresc să prind înapoi încredere în mine. Îmi voi lua timpul meu, voi suferi oricât de mult va trebui, mă voi detașa de tine în câteva luni sau poate câțiva ani și promit că voi fi  o persoană puternică. Nu voi lăsa pe oricine să îmi intre în suflet pentru că sufletul meu este atât de frumos și dacă îmi ia atâta timp să îl fac la loc nu voi permite să apară cineva care din 3 mișcări să îl dărâme. Poate acum nu sunt puternică și plâng după ceva ce s-a terminat de mult, dar când voi prinde putere nu voi mai fi aceeași Andreea care aruncă cu iubire în stânga și în dreapta la oricine.  Nu regret povestea noastră, dar regret că am ajuns așa neînsemnată pentru tine, când tu cândva spuneai că reprezint totul și că NU CREZI că te vei îndrăgosti de altă fată căci CHIAR mă iubești... La final am rămas doar cu vorbele astea, m-ai dezamăgit. Ți-am oferit toată încrederea. 

În final, să știi că nu plâng după tine. Plâng după băiatul care m-a cucerit atunci, băiatul care își făcea griji ca nu cumva să spun „la mișto" că vreau o relație, băiatul care cerea sfaturi surorii lui în dragoste pentru că se temea să nu clacheze, băiatul care își dorea weekend de weekend să facem posibil să ne vedem, băiatul care îmi recunoștea că mă iubește involuntar, băiatul care își înfrunta prietenii care mă criticau, băiatul care își făcea timp pentru mine și care nu începea sau încheia o zi fără să vorbească cu mine. Plâng după băiatul care mă iubea și care mi-a oferit clipe frumoase. La acel băiat m-aș întoarce de fiecare dată!!! În niciun caz nu plâng după băiatul rece și indiferent care ai redevenit. Îmi e dor de tu-ul de care m-am îndrăgostit, nu de omul din trecut la care te-ai întors. 

Am constatat că n-am greșit doar eu și că dacă ai fi iubit așa cum susțineai n-ai fi permis o clipă să mă pierzi, ai fi căutat o cale să ne fie bine, ai fi luptat pentru noi la fel cum eu mă zbăteam zi de zi. Am ajuns la concluzia că mi-am dorit mai mult decât tine ca relația asta să funcționeze și doar eu am crezut în ea. Meritam mai mult decât o inimă frântă și  sute de întrebări fără răspuns. 

Felicitări, ai făcut să doară poate fără să îți propui asta.  Nu-ți reproșez că nu mă iubești ci cum te comporți în această situație după despărțire! Nu pot să mă prefac ca tine că este bine totul, dar este timpul să-mi pun masca și să pretind că sunt ok. Faptul că până acum mi-am arătat sentimentele nu m-a ajutat cu nimic, o să dispar din viața ta și mă voi preface că sunt bine până când chiar voi fi! Iar deși voi trece cândva peste, voi păstra mereu amintirea cu noi în sufletul meu pentru că mine ai fost foarte important și nu voi reuși să te scot din suflet în totalitate vreodată, vei exista mereu acolo fie că vreau sau nu. Încerc în fiecare zi să trec mai departe, să las să treacă, dar mereu mă întorc la amintiri, rămân cumva cu tine oriunde merg.. Nu știu când voi avea puterea să închei acest capitol, încă îi caut sfârșitul.. acel happy ending. Refuz să cred că acesta e sfârșitul deși este totul clar... 

Sper să ajung într-o zi să mă iubesc la fel de mult cum te-am iubit pe tine...