Jurnalul carantinei

22 aprilie

M-am trezit devreme deoarece am avut oră de matematică (bineînțeles că prin intermediul Zoom-ului). Mi-am petrecut următoarea oră încercând să înțeleg ce ar vrea doamna profesoară să explice, dar eforturile mele nu au părut sa fie suficiente... În fine, după ce am terminat ora am mai citit o dată lecția, parcă s-au mai clarificat lucrurile puțin. După am avut germană, tot pe această aplicație. Sincer, îmi place germana așa că nu a fost un chin, plus că mă descurc și nu trebuie să depun așa de mult efort pentru a înțelege ce mi se predă.

   După ce am terminat ,,școala" am început să îmi fac temele pentru când voi mai avea meditație la matematică, tot pe Zoom, ce sa vezi :). Următoarele 4 ore mi le-am petrecut lucrând paginile de temă, iar deși speram să termin cât mai repede, am continuat cu învățatul pentru matematică, dar învățasem doar teoria, destul pentru o singură zi, oricum. Mă mir că am avut atât de multă voința și răbdare...

   După ce mi-am stors ultima picătură de răbdare și mă simțeam foarte obosită, am decis să îmi încep noua carte, și anume Pavilionul canceroșilor II. După ce am citit vreo 50 de pagini, am deschis laptopul ca să ascult muzică, și ce să vezi, mi-a apărut o reclamă la MasterClass. Mi-a surâs ideea de a întra pe cursul de scriere al lui Neil Gaiman, așa că am început să studiez primele lecții de acolo.

   Mai pe seară am comandat niște mâncare thailandeză, mâncarea mea preferata, de altfel: pad kee mao. Mie și surorii mele ne place foarte mult, așa că am mâncat cu multă poftă (bineînțeles că am sfârșit prin luarea unui Triferment).

   Cam atât am făcut pe data de 22, dar cred că este OK să vă spun cum mi-am petrecut Paștele, până la urmă.

   Pe lângă faptul că am mâncat foarte mult, ca orice român, m-am uitat cu sora și mama mea la filme. Ne-am uitat la Miracole din Paradis si la Titanic. Am mai citit, am stat pe terasă și am plantat niște flori. Nu am făcut foarte multe, mai mult am stat și am mâncat :).

   Am observat că atunci când sunt stresată sau speriată, într-un fel, inima îmi bate de parcă am alergat foarte mult, iar respirația îmi este foarte rapidă. Probabil că acesta este modul meu în care îmi manifest stările anxioase...

   Cum spuneam, m-am uitat pentru prima dată la filmul Titanic pentru prima oară, și am ajuns la concluzia că este filmul meu preferat, bineînțeles după ce am jelit mult și bine :'). Mai mult îmi pare rău pentru supraviețuitorii care au pierdut multe persoane în acest accident: este mai greu sa fi cel supraviețuiește... Mie îmi este foarte frică să mor înecată, așa că am simțit, pe parcursul finalului, cum mi se mărește pulsul și respirația îmi devine mai rapidă.

  Cam așa mi-am petrecut ultimele zile... Am aflat că după 15 mai se va începe cu încetul revenirea la normal, bineînțeles respectându-se unele măsuri de siguranță. Unii sugerează ca școlile sa aibă doua ture, fiecare cu ce crede. Atât sper: să se înceapă revenirea la viața pe care o duceam înainte. Deja nu mai sunt atât de speriată în privința îmbolnăvirii cu acest virus: sunt mai mari șansele să nu mă simt atât de rău, plus că aproximativ două săptămâni în spital nu trec așa de greu (am mai fost internată). Panica a fost mai mult cauzată de faptul că nu știam cu ce ne confruntăm.

   De asemenea, se pare că mi-a apărut o verucă pe unul dintre degetele de la mâna dreaptă, asa că trebuie să o tratez cu o soluție ce îmi dă usturime în zona aceea. Măcar așa îmi poate trece, deși este dureros.

   Îmi umplu timpul cu ce mai găsesc și eu de făcut. Sper să nu ,,înnebuniți" în casă, lucru pe care încerc să nu îl fac nici eu.