INSTABIL

Capitolul 13

* capitol neediat*

Însă trebuie să îmi țin furia deoparte. Aceasta fetiță nevinovată este prinsă în jocurile lui. Trebuie să o scot cumva din mâinile sale, oricât de tată bun ar părea, doar eu stiu ce zace înăuntrul său.

— Cum te cheamă? Ii vorbesc blând și suav, iar aceasta ezită puțin să îmi răspundă. Numele meu este Sunny.

— De la soare? mă întreabă fetița și îi zâmbesc prietenos.

— Da, de la soare. Numele tău care este?

— Caroline...

— Ai un nume foarte frumos. Mai frumos decât al meu.

Fetița ia mâna de pe clanță și o pune pe ursulet. Mă privește în continuare. Ii vad pe chip ezitarea de a mă întreba ceva, însă tot amână. O încurajez cu un zâmbet prietenos și Caroline trage aer în piept:

— De ce nu vrei să fii mama mea?

Intrebarea să mă zguduie din cap până în picioare și involuntar îmi dispare zâmbetul, ceea ce o face pe fetiță să pună din nou mâna pe clanță.

— Ce ți-a spus tatăl tău despre mine, Caroline?

— Că...Nu vrei sa fii mama mea. Mi-a spus că faci lucruri rele. Că îți place sa fii rea. Dar stai liniștită, mi-a spus că tu nu intenționezi asta, ci doar boala ta o face.

— Boala mea...? murmur socata, dar fata nu pare să mă audă și continuă să vorbească.

— Am mai cunoscut o femeie ca tine la căminul meu. Vorbea singură și ataca oamenii fără motiv.

Mă încrunt. Însă după realizez ca o sperii pe fetiță, așa că încerc să zâmbesc cât de mult pot. Idiotul a manipulat o fetiță pentru a mă urî? Pentru a crede că sunt nebună? Să vreau să îi fac rau, dar nu intenționat, ci din cauza bolii mele? Asta dovedește cât de bolnav este el, nu eu. Iar ea...ea este doar un pion în jocurile sale. Pentru că sunt sigură că lui nu ii pasă de Caroline. Îi pasă doar să mă țină langa el din cauza mândriei sale. La naiba!

— De la camin? continui să îi vorbesc încât și calm. Ai fost adoptată?

— Da. Speram sa am si o mamă. Dar e în regulă, mă bucur totuși că ești aici și am reușit să te cunosc... Te vei face vreodată bine sa facem rochițe pentru păpuși?

O privesc îngrijorată pe fetiță.

— Caroline...Nu sunt bolnavă. Sunt bine... Asculta-mă, trebuie să stai departe de....

— Eram sigura ca vei face asta... Tati mi-a spus că vei încerca să mă faci să îl urăsc. Dar eu il iubesc! Te-aș iubi și pe tine daca ai vrea sa fii mama mea...

— Caroline, trebuie să mă asculți!

Însă ușa se deschide și Louise o ia în brațe pe fetiță, iar alta persoana îmi închide ușa.

Raman blocată un moment în propriile mele gânduri. Cum e posibil sa se fi ajuns atât de parte? Cum e posibil, uman, să facă un astfel de lucru? Atât de josnic să fie?

Trebuie să scap cumva. Trebuie să îl caut pe Moon, să știu că este bine și să mă ajute să o iau pe Caroline de aici.

* * *

Planul meu nu a dat și nici nu cred ca va da roade. Au trecut două zile. Două zile de când sunt închisă aici și nimeni nu a mai venit la mine. Mi-a fost întinsă de două ori pe zi o tavă cu apă și mâncare, mâncarea constând într-o bucata de brânză și un colt de pâine.

Iar această rutină ar fi mers probabil mult timp înainte, dacă ușa nu s-ar fi deschis și pe ea ar intra Caroline, fiind ținuta de mână de Louise.

— Hai, roag-o, scumpa mea.

Imi mut privirea spre Louise, una scarbita, după care mi-o mut pe micuța blonda, care trage aer în piept:

— Azi este ziua mea de naștere. Împlinesc 12 ani. Ai vrea sa mergi cu mine si cu tati la un restaurant să mâncăm împreună tortul de aniversarea mea?

Ii ofer un zâmbet micuț, după care aprob.

— Dar trebuie să ne promiti, Sunny, vorbește și Louise cu un teatru care mă scarbeste din ce in ce mai mult. Trebuie să ne promiti că vei fi cuminte. Altfel...

Simt un puternic gol în stomac când văd un pistol ascuns în mâna sa, printre sacoul negru. Însă problema e ca nu era îndreptat spre mine, ci spre micuță. Ochii aproape îmi lacrimeaza. La naiba! Idiotul a adoptat fetița să se asigure că nu mai plec de lângă el, stiind ca nu voi putea sacrifica viața unei făpturi atât de inocente. Îmi trece un gând prin minte...oare ar fi in stare să o omoare?

— Bun, acum, Caroline, eu și mami trebuie să ne pregătim. Tu, du-te și alege-ți orice rochiță vrei din marea ta garderoba. Dar ai grija, dacă nu arăți ca o prințesă, s-ar putea ca tortul să nu fie atât de mare pe cât am promis.

Fata râde și pleacă în grabă pentru a-și alege rochița potrivita. Louise închide ușa și revine cu atenția asupra mea.

— Esti un nenorocit ! strig din toate puterile și mă năpustesc asupra lui, varsandu-mi toată furia și frustrarea acumulată în toate zilele de când sunt închisă aici.

Încep să îl lovesc cu ce nimerea, unde nimeream ,însă cum e de asteptat, palma sa se izbește puternic de obrazul meu. Însă nu mă mai impresionează, îl scuip in față și strig către el:

— Habar nu ai cât de mult te urăsc, Louise. Abia aștept să vină ziua aia în care o să îmi pupi talpile să nu te omor! Sau mai rău, o să mă rogi sa te omor pentru că nu vei fi im stare să suporți toată durerea pe care ti-o voi provoca. Însă știi care i partea cea mai interesanta? Faptul ca niciodată nu vei simți toată durerea pe care eu am simtit-o, stând alături de tine. Chiar nu inteleg, Louise, ce vrei? Ce urmărești, de fapt? Ce vrei de la mine când poți să ai orice pitipoanca vrei? De ce nu îmi dai pace? Chiar asa de josnic ești să apelezi la viața unui copil, imbecilule?