INSTABIL

Capitolul 10

        Moon e al dracu de frumos și al dracu de sexy! Mai ales cum stă pe motorul ăla și se uită la mine cum mă îndepărtez de el spre casă lui Louise. Sau mai degrabă conacul său, căci era extrem de spațioasă, cu multe holuri și camere. Cand am ajuns prima oară în această casă, recunosc că m-am pierdut de câteva ori.

        Închid ușa în urma mea, însă nu mă abțin tentației de a-l privi pe geam cum se urcă pe motor și se face ușor dispărut din raza mea vizuală.

        Zâmbesc.
  
        Îmi mut privirea pe lănțișorul de la gât. O lună ce e îmbrățișată cu un soare. El mi l-a oferit și pot spune că îl port cu drag, mai ales, stiindu-i semnificația.

        Zâmbesc pentru că sunt fericită. Nu știu ce viitor am putea avea împreună, dar cui îi mai pasă de viitor când prezentul îți surâde pe sub mustăți.

         Ieri ne-am sărutat pentru prima oară și nu pot nega că aș dori să îi mai simt buzele pline și moi peste ale mele de sute de ori.

          Mă îndepărtez de fereastră și e timpul să-mi strâng niste lucruri și să plec departe de acest loc care-mi trezește atât de multe amintiri neplăcute. Îmi bag în gentoiul mare câteva haine, lucrurile de igienă și "câțiva" bani pe care îi voi " împrumuta" de la Louise din seiful său.

           Aud bătăi în ușă în timp ce îmi îndesam încă câteva haine în geantă. Dau ochii peste cap și chicotesc în sinea mea, căci Moon mi-a spus că îl cheamă datoria. Bineinteles ca nu mi-a zis ce datorie și cum își câștigă el presupusa existență, însă dacă are un motor ca cel pe care il are și mereu îl văd cu țigara în mână...înseamnă că își câștigă existența destul de bine. Problema e modul prin care o face, tare îmi e frică să nu ne bage în belele.

      Pentru ca de acum suntem noi, nu el, nu eu. Noi.

      Pășesc leneș spre ușă, insa nu mai apuc sa o deschid, căci este deschisă brusc cu un bubuit în aceasta, încât ușa sare din balamale. Mă dau cu câțiva pași în spate și încerc să realizez ce naiba tocmai s-a intamplat. Însă când concep situația în care sunt, picioarele imediat mi le simt moleșite și inima îmi bate cu putere. Ochii îmi simt cât cepele și încep să respir sacadat.

      Louise.

     Cum naiba scap din asta?

     Încă mai are mici bandaje în zona gâtului și observ ochii umflați și roșii. Cearcănele îi sunt enorme și tenul îi este mult mai palid decât de obicei, de asemenea avea un început de barbă. Aspectul neîngrijit îl făcea să pară mult mai înfricoșător decât a fost vreodată.

      Nu ma dezichilibrez, stau bine pe poziții și încerc să mă calmez. Nu trebuie să îmi mai fie frică.

   Nu trebuie să mai fugi, Sunny.

    Nu trebuie să mai apleci capul la ce spune acest bărbat.

    Nu mai trebuie să înghiți toată durerea.

     Stai și luptă.

         — Pleci undeva, draga mea  Sunny? mă întreabă pe un ton ironic și eu strâng din dinți și pumni. Cumva la prietenul tău criminal?

        Îl privesc fix, refuz sa mai îmi cobor privirea în pământ când vorbește pe acel ton așa cum am făcut atât de mult timp. Refuz să îi mai dau vreo satisfacție acestui nenorocit de om.

          — Hai, iubito, aruncă ce ai în mână și sărută-mă de bun venit.

      Strâng și mai tare geamantanul în mâini și mă abțin din a nu-l scuipa fix între cei doi ochi. Aleg să nu spun nimic și acesta continuă cu ironiile de parcă nu arde pe dinăuntru să îmi ofere durerea fizică pe care mi-a creat-o ani de-a rândul. Știu că asta așteaptă. Știu că asta e tot ce vrea în sinea lui: să mă vadă umilă, să mă vadă în genunchi la picioarele sale, implorând milă, să am urmele furiei sale ca sute de pete revărsate de-a lungul corpului meu firav. Pentru că și el are o minte bolnavă. Până la urmă, toți avem o minte bolnavă: unii ne-o exteriorizăm mai mult, alții mai puțin.