Queen of Death

Aenys

  
   Era confuz, era speriat, era fericit, simțea un amalgam de sentimente contradictorii, abia aștepta să-și revadă familia. Era curios de cum ar reacționa când îl vor vedea. De fapt, era curios de cum ar reacționa el. A fost mort 14 ani, 14 ani în întuneric, cu vocile celorlalți copii născuți ai treilea, cum era el. Dacă ceilalți Miretoma se duceau la Zeița cu Cinci Fețe și trăiau în lumea creată de aceasta după moarte, ei trăiau în întuneric... Și asta doar pentru că aveau ghinionul să împartă ziua de naștere cu primul născut al generației și cu încă un alt copil Miretoma.

  Primul Miretoma e binecuvântat, al doilea e blestemat, dar un al treilea e deja condamnat la moarte...

  - Aen, ești bine? îl întrebă sora sa îngrijorată.

  Geamăna mea a riscat să moară ca eu să pot trăi iar, până și un Soreyn și-a cedat din puteri ca să pot reveni eu la viață. Trebuie să fiu puternic, să merit sacrifiicile lor.

  - Glumești? Sunt mai bine decât bine! Sunt în viață! râsă el și sări în sus, luându-și zborul.

  Pot...zbura?

  Nu știa ce făcea și cum, nu știa cum făcea să-și controleze puterile, părea că știa asta de la sine, că era ceva nativ.

  - Nael, hai și tu! râsă el, formând curenți de aer să zboare pe lângă ea.

  Naelys zâmbi amar, părea că încearcă să formeze un curent de aer, dar nu ieși nimic.

  Nu se poate...a pierdut din puterile ei... I-am furat puterea surorii mele.

  Aenys ateriză lângă ea, simțindu-se vinovat.

  - Naelys, îmi pare rău. Vom căuta o metodă să-ți înapoiez puterile, promit!

  - Stai calm, oricum nu era cine știe ce! Eu nu puteam folosi vântul așa, cel mult puteam să sar foarte sus, dar în niciun caz să zbor. Harul tău de elemental are afinitate pe vânt, de aceea mi l-ai luat pe tot. Este al tău, ești primul Miretoma care poate zbura, nu irosi asta! îi zisă sora sa zâmbind, încercând să nu pară afectată.

  Aenys își lăsă privirea în pământ, simțindu-se încă vinovat.

- Hei, măcar mai am focul! râsă ea și formă o flacără în mână. Asta e afinitatea mea. În câteva zile îmi voi reveni, momentan încă sunt epuizată. Atunci o să vezi de ce sunt în stare.

  Mereu i-a plăcut să facă pe sora mai mare, chiar și în ultimul moment mi-a fost alături și îmi dădea ea să beau apă. Nici nu-mi pot da seama dacă asta e una din amintirile mele sau ale ei...Durere după moartea mea, toți acei ani, în care am crezut că eu sunt cel care trăiește în întuneric. Singura lumină din viața ei a fost lumina stelelor, Aaravos...

  - Îmi pare rău...murmură Aenys.

  - Pentru? întrebă ea confuză.

  - Pentru că ți-am provocat atâta suferință, pentru că nu am fost suficient de puternic să trăiesc și să te apăr, să-ți fiu alături. Ce fel de frate sunt eu? Tot tu m-ai salvat și aproape că ai murit, ba ți-au pierdut și din puteri pentru mine! Sunt oribil! Sunt jalnic! Nu merit nimic din toate astea, toată viața scurtă pe care am avut-o, nu am făcut decât să plâng și să zac! De ce m-ai adus înapoi? De ce? țipă el cu lacrimi în ochi.

  Naelys îl privi uimită câteva secunde, apoi veni și îl strânsă cu putere în brațe, scăpându-i câteva lacrimi pe umărul lui.

  - Pentru că ești fratele meu, dobitocule! Dacă cineva trebuia să moară, acela era Sothirys, nu tu. Ești geamănul meu, ești o parte din mine și eu una din tine. Acum suntem și mai conectați ca niciodată, îmi știi toată viața, toate trăirile, știi ce avem de făcut, și am nevoie de ajutorul tău.

  - Nu vrei să te căsătorești cu Sothirys...

  - Mai bine mor!
 
  - Îți surâde ideea din copilărie a Aeliryei, cea în care zicea ca tu și Aaravos să vă căsătoriți ca să puneți capăt războiului dintre familii și să cuceriți Valirya.

  - Tu chiar știi tot ce am gândit eu până azi, nu? râsă ea ștergându-și o lacrimă.

  - Știu totul. Îți voi cere eu mâna în căsătorie, în calitate de frate, conform tradiției. Asta vă va oferi timp ție și lui Aaravos și vei scăpa de Sothirys.

  - Dacă știi tot ce am gândit, sper că știi că...

  - Știu, m-ai înviat pentru că sunt fratele tău și îți era dor de mine. Plănuiești ideea asta de mult. Cea cu căsătoria ți-a venit recent, știu că nu m-ai înviat ca să mă folosești, ci pentru că mă iubești.

  - Aenys, ești cel mai bun frate, mă bucur că ai revenit! zisă ea plângând, iar el îi ștearsă lacrimile.

  - Revinoți, trebuie să ștergem cu familia noastră pe jos! îi zisă el rânjind.

  Erau aproape de reședința familiei Miretoma și ajunsără imediat. Când intrară pe poartă, toată lumea îl privea curioasă, neștiind cine e.

  - TOATĂ LUMEA SĂ VINĂ ÎN CURTE ACUM ȘI ÎNTÂMPINAȚI-L CUM SE CUVINE PE PRINȚUL VOSTRU, AENYS MIRETOMA! urlă Naelys.

  Toți se strânsără și îi priveau curioși, șușotind. Aessy era lângă Sothirys, care îi privea sceptic.

  - Nu are cum să fie Aenys. Fratele meu a murit când aveam 3 ani. Sigur e un alt truc de-al surorii mele! zisă Aessy privindu-i urât, în timp ce Naelys o tranșa din priviri.

  Când părinții lor sosiră în curte, tatăl lor rămasă blocat, iar mama lor începu să plângă și veni să-l ia în brațe.

  - Mi-aș recunoaște oricând fiul, e Aenys.

  - Dacă chiar e vărul meu, să o demonstreze. Ar trebui să posede toate cele cinci haruri! zisă Sothirys cu mâinile în sân.

  - Arată-le! îl îndemnă Naelys zâmbindu-i.

  - Mama, dă-te laoparte! îi zisă Aenys mamei sale, ducând-o lângă tatăl lui.

  - Războinic! strigă el, și săbiile tuturor zburară la picioarele sale. Naturalist! strigă, apoi o mulțime de șerpi ieșiră care de pe unde și se strânsără în jurul lui. Toxic! strigă și se dusă la Aessy, luând unul din pumnalele ei otrăvite cu care își făcu o crestătură în palmă. Oracol! strigă și îi atinsă umărul lui Sothirys, privindu-l în ochi. În dimineața asta, mama ta te-a găsit fără cunoștință în camera ta, doar tu cu ea știați asta! îi zisă, primind o uitătură urâtă de la acesta și mătușa lui, iar atunci cu toții știură că spusese Aenys adevărul, adevăr aflat cu harul de oracol.

  - Și preferatul meu, zisă el rânjind, elemental! și zicând astea își luă zborul, lăsându-i pe toți cu gura căscată și pe Naelys zâmbind, mândră de el.