Latino Lover

C A P I T O L U L 28

— Dragul meu, mai visează pentru că nu-mi pasă de ce vrei tu! mi-am așezat mâinile pe pieptul lui și l-am împins câțiva centimetri în spate pentru a reuși să scap de el. M-am întors spre bicicleta mea și m-am urcat pe ea cu gândul de a mă îndrepta spre casă.

Nici nu reușisem să merg doi metri căci simțisem că una din roțile de la bicletă începea să scoată niște sunete ciudate și efortul pe care îl depuneam pentru a pedala era din ce în ce mai mare. Cred că făcusem până la o roată, Grozav!

Și cine apărea din spate? Minunatul de Jose. Grozav. Venea alene spre mine si zâmbetul de pe mutra lui arăta cât de mulțumit era de faptul că nu puteam să mă mai deplasez cu bicleta.

— Universul ne vrea împreună, scumpo! rânjise mulțumit în timp ce se prefăcea că încearcă să cerceteze problema. Mi-am dat ochii peste cap și am tăcut, așteptând să văd ce naiba voia să îmi mai comunice.

— Universul vrea să îți ții gura și să te cari de aici. Mă pot descurca de una singură, o s-o car până acasă, nu e mare lucru! am murmurat nemulțumită, trăgând de mânierele bicicletei. A naibii om, nu voia să mă lase singură nici dacă îi dădeam bani să plece.

— Ține-ți gura, prințesico. E miezul nopții, vrei să o pățești pe străzile astea? se pitise din nou sub carapacea lui plină de aroganță, străfulgerându-mă la propriu cu ochii lui căprui și sclipitori.

— Te-a trimis cineva să ai grijă de mine? am vorbit pe un ton suspectiv, având grijă să nu-mi iau ochi de pe chipul lui. Nu păruse că și-a schimbat prea tare expresia facială, se strâmbase puțin după care luase bicicleta de mâniere și mă urmase în drum spre casă. Măcar nu era un măgar și se oferise să mă ajute.

— Stai liniștită, fostul tău iubit nu mă agrează prin preajma ta, tonul lui căpătase niște valențe rigide, făcându-mă să înțeleg la ce se referea. Jose mă fluierase în parcare în ziua în care o ajutam pe mama la cumpărături, se gândise să se ia de mine la petrecerea aia unde îmi scuipase în mâncare ca într-un final să fim despărțiți de Valentino. L-am cunoscut pe acel Jose în momentele în care nu era în toanele cele mai bune, în care era nervos și frustrat de un refuz al unei simple fete. Nu era atât de drăguț pe cât voia să pară, părea genul de tip care căuta să-și atingă scopul și atât, nimic mai mult. Poate doar să le facă pe fetele de lângă el de rușine.

— Nu-mi pasă care sunt tensiunile dintre voi, ați fost prieteni, v-ați certat probabil si chiar nu mă interesează să știu, am vorbit indiferentă, simțind pentru prima dată că tipii din orașul ăsta puteau fi încadrați perfect în categoria celor mai neserioși și prefăcuți pe care îi cunoscusem până acum.

— Mhm, Valentino nu este îngerașul care vrea să pară acum. Ce bărbat nu s-ar uita la fundul altei fete chiar dacă are iubită? Și ce bărbat s-ar abține dacă ar avea compania neîntreruptă a unei femei? Simțeam cum întrebările lui erau orientate direct spre mine și parcă erau special formulate în așa fel încât să mă rănsească sau cel puțin să-mi schimbe părerea despre Valentino. Nu că nu ar fi fost proastă deja.

— Vrei să îmi transmiți ceva? m-am oprit din mers și m-am uitat direct la el fără vreo privire prea drăgăstoasă sau amabilă.

— Bănuiesc că ai văzut cu ochii tăi, nu? vorbise întortocheat și amuzat, scotându-mă din sărite la propriu. De ce mai arunca bomba și fugea de ea? Mă frustra teribil aroganța lui. Așa tip înfumurat ca el nu cred că mai cunoscusem nici la universitatea mea din Europa, unde avusesem parte de specimene de genul lui din greu.

— Să zicem că nu, am murmurat seriosă. Zăream la depărtare, ușor în ceață, casa mamei. Eram mulțumită că nu aveam să mai petrec timp în prezența jucătorului de minți și inimi cel mai probabil. Spre supărarea lui, nu se putea juca cu inima mea.