c ă u t a r e a

‣ inimă sălbatică

Toate meleagurile erau învăluite de muzică şi voci mieroase, cântece fastoase şi poveşti care prindeau viaţă de pe marginea buzelor celor mai puternici războinici. Triburile se adunaseră în acelaşi loc ca să sărbătorească ultima victorie, ce avea să le aducă zile bune şi fertile, un viitor la care oricine râvnea. Femeiile dansau şi se rugau de bărbaţii să li se alăture, fie tineri fie bătrâni toţi se aventurau la jocul seductiv al celor mai frumoase domniţe. Ochii lor sclipeau de fericire şi lăsându-se conduşi de năzuinţe se pierdeau pe cărarea iubirii. La capătul unei mese mari şi rotunde, căpetenia unui trib privea cu zâmbetul până la urechi pe toţi, era fericit şi mândru de oamenii săi care petreceau cu fast această zi sfântă şi bogată. A lui frumoasă femeie se apropie şi sărutându-i obrazul îi cuprinsă mâna în palme, mângâind-o, oferindu-i acestuia confortul şi siguranţa pe care o preţuia întotdeauna. 

Din apropiere un stigăt subţire şi sălbatic răsună, aproape toate capetele fură întoarse, era micuţa fetiţă a căpeteniei care din nou prinsese o sopârlă mare pe care cuteza să o păstreze ca loial aliat al aventurilor sale. Fruntea bărbatului la vederea fiicei sale începu a se deforma, formând cute şi ridicături aidoma unor munţii. Se vedea că nu prea plăcea felul în care copila lui acţiona, era o simplă fetiţă care trebuia să stea la locul ei şi să nu mai hoinărească prin păduri, acolo unde pericolul o paşte. Dar ia nici că băga de seamă reacţia tatălui, voia să fie lăsată în voie, să zburde în natură, să cutreere în lung şi lat meleaguri neîntâlnite şi să-şi lase inima a se înfructa cu mireasma proaspătă a parfumurilor purtate de vânt. O inimă sălbatică asemenea ei nu putea fii uşor adusă la tăcere sau îmblânzită. O inimă ca aceea trebuia tratată cu încredere şi loialitate.