Pierdut În Propria Viață

Primii pași

           Voi începe prin a vă spune că eu mi-am petrecut cea mai mare parte din copilărie la țară, într-o comună din regiunea Moldova. Am avut cea mai frumoasă copilărie pe de o parte, dar și cea mai tristă. Ce pot spune că-mi mai amintesc este.
         Am trăit până la vârsta de 2 ani in Oltenița, județul Călărași. Eram foarte mic și nu-mi mai amintesc foarte multe, dar partea frumoasă este că aveam o familie, aveam o mamă, un tată vitreg care ma iubea și o aveam și pe sora mea lângă mine. Până acolo nu-mi amintesc mare lucru, de aceea am sa încep povestea de acolo.
Țin minte că treceau oameni cu căruța pe strada ce vindeau pește, ei în timp ce mergeau pe stradă strigau cât îi țineau plămânii "Hai la peste, peste avem" eu, copil mic și fără minte prea multă, mă apucam să strig și eu după ei prin curte, prin casa sau chiar pe stradă uneori când ei nu erau. Undeva in curtea din spate, aveam o poarta care ducea la casa "mătușei" mele, am pus cuvântul între ghilimele deoarece era sora tatălui meu vitreg și nu-i spuneam mătușă, mă duceam pe acolo cu sora mea deoarece ea se intelegea bine cu verișorul ei, ea fiind mai mare pot spune că avea ceva mai multă minte decât mine, pe strada unde ieșea mătușa din casă era un lac foarte mare și îmi plăcea să-mi petrec timpul acolo. Am spus verișorul ei, deoarece eu cu sora și fratele meu, suntem frați doar de mama, dar asta este o alta poveste. Țin minte că am fost odată cu sora mea la verișorul ei și eu am ieșit din casa fără ca ei să știe, m-am dus la lac singur, atunci Maria sora mea s-a îngrijorat destul de mult, mă căutase peste tot, mai puțin la lac, conta că atunci când m-a găsit eu eram bine, pentru că-mi este frica de apă, încă de când eram mic. Pot spune că atunci nu mă temeam chiar atât de tare, dar totuși nu m-am dus să mă arunc în apă, gândeam că este destul de mare, odată ce tatăl meu pescuia de acolo aproape în fiecare duminică, se trezea cât se putea de dimineață și de multe ori mă lua și pe mine. Pot spune că m-a iubit destul de mult acel om.
      Într-o iarna, de Crăciun ne pregăteam și noi ca toți românii să facem curățenie, bine, nu eu, ci ai mei, mama se trezise de dimineață sa facă de mâncare și să ne pregătească mie și Mariei micul dejun, atunci m-am trezit și eu, dar mama ma rugat sa mă pun înapoi la somn, am ascultat-o, eram un copil foarte timid și ascultător de părinții mei, dar, când să adorm aud niște zgomote prin curte, de frică am trezit-o pe Maria deoarece era cea mai aproape persoană de mine, ea a venit cu ideea de a ne uita pe fereastră să vedem ce se întâmplă in curte. Când ne am pus amândoi la geamul aproape înghețat, vedem niște oameni străini ce intrase in curtea noastră și încercau sa cânte "Ța ța ța căpriță ța" cred ca așa se numește colinda respectivă, când am văzut un alt om deghizat in capră, ne am speriat foarte rau și am început să plângem, atunci mama a intrat repede la noi și ne-a calmat dându-ne un ruj roșu și unul roz, nu am cum sa uit acest detaliu, mă umplusem de ruj tot. :))
Atunci Maria a spus să ne dăm cu rujul acela pe buze și să facem urme pe foi de caiete, zis și făcut, după ce am terminat de umplut foile respective de buze le am lipit pe fereastră, i-am mai dat mamei de lucru, nu ne-a certat, ci ne-a iubit mai mult că aveam ocupație și nu o mai încurcam pe la bucătărie...
După sărbătorile de Crăciun au început discuții în casă între mama și tatăl meu, după multe certuri și discuții destul de aprinse, mama a decis sa ne mutam la mama ei care între timp mi-a devenit mamă in adevăratul sens al cuvântului, asta veți vedea într-un alt capitol.