Capitolul 21

929 85 3
                                    

   — Allan? Sigur ai auzit bine?

      Eram nedumerită. De unde să știe Adam de asta? Măcar am aflat de ce eram privită așa ciudat de băiatul acela. Totuși, nu înțeleg un lucru. Ce rol are Adam în toate astea? Sunt destul de sigură că nu e atât cât spune el că e.

      Spunea că are un prieten acolo, dar dacă era vorba doar de el? Nu, ce tot spun? Mi-aș fi dat seama de asta până acum. Cel puțin, asta vreau să cred. Începeam să mă simt ca o proastă. Nu înțelegeam multe lucruri și asta era o problemă.

      Sunt șanse ca el să îl cunoască pe Allan ăsta? Sau mai rău, poate că e de partea lui. Dar asta nu explică de ce s-a speriat când i-a auzit numele. Acea privire terifiată nu arăta ca și cum ar fi auzit numele cuiva drag. Dimpotrivă. Iar asta nu înțelegeam eu.

     De ce?

   — Crede-mă, la cât am riscat azi, îmi ești datoare vândută. Dar discutăm asta mai târziu, mai am o veste.

      Ce ar mai fi putut afla?

      Am continuat să merg, uitându-mă în spate, să mă asigur că nu sunt urmărită. De unde știa băiatul cum arăt eu? Și la ce se referea când spunea că are poze? Are poze cu mine? Știe cine sunt? Cum ar fi putut face rost de asta? Nici măcar întunecații nu aveau posibilitatea să pună mâna pe așa ceva.

   — Allan caută cheile ca să deschidă lumesul și inclosul. Să deschidă sceptrul luminii și al întunericului.

      Asta știam. Dacă punea mâna pe sceptrul luminii și pe cel al întunericului, nu avea să se termine prea bine. Ce mai puteam să fac? Știam că orice ar fi spus era peste puterile mele.

   — Putem opri asta. E vorba despre cinci pietre. Pietrele stelare.

      Mai auzisem despre asta. Bunicul aducea vorba despre ele când îmi povestea de istoria academiilor. Totuși, nu îmi amintesc prea bine ce spunea. A trecut mult timp de atunci.

   — Cum ne pot ajuta pietrele să îl oprim pe Allan?

      Mi-am mutat telefonul la cealaltă ureche. Dacă mai rămâneam așa, degetele îmi înghețau pe carcasă.

   — Dacă le avem pe toate cinci, le putem uni și ele pot absorbi magia neagră din sceptre.

   — Și ce ar trebui să facem acum? Să mergem să le căutăm? Las-o pe mama să se ocupe de asta.

      Doar nu era să mergem noi două să căutăm pietrele. Mama și Michael pot face asta singuri. O poate face cineva mult mai bine pregătit decât mine. Cum am mai spus, munca pe teren nu e cel mai bun lucru pentru mine.

   — Fix asta e ideea. Mama ta nu le va căuta. A fost de acord să nu facă nimic pentru a vă lăsa pe tine și pe celălalt în pace. Și Aaron Black a fost de acord. Mai mult nu știu.

      Cum putea să facă asta? Doar nu are încredere în el, nu? După întâmplarea de acum câteva minute, sunt sigură că nu e cel mai înțelept om.

   — Tara, cum ai aflat toate astea?

      O aud oftând.

   — Michael spunea că are să îi spună ceva important. I-am urmărit și le-am ascultat conversația. Dar hei, dacă nu făceam asta nu știam adevărul. Vezi partea bună.

   — Și unde găsim pietrele?

   — Vrei să le căutăm? Cine ești și ce ai făcut cu Sky?

Luminile întunericuluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum