My angel thief (Hoața inimii)

Capitolul 21: Accidentul

Povestește Alexander:

"- Fraiere unde-i Angel?"îl întreb și surprinzător îmi este frică de ce răspuns o să îmi dea . El se uită speriat și șocat pe locul din spate al Snowmobil-ului unde ar fi trebuit să fie Angel.

"- N-nu știu." La auzul acestor două cuvinte în suflet mi-a apărut un gol ,îmi venea să îl strâng de gât ca pe un pui pe acest imbecil , însă Mia era lângă mine așa că nu am putut face nimic. Nu vroiam să fac o scenă în fața ei." T-trebuia să fie acolo ."și arată spre Snowmobil ca un copil mic cu degetul.

"-TREBUIA!!!"țip eu la el pentru că nu mă puteam abținere ." Nu ți-ai dat seama că lipsește ?"

"- Nu."cât de imbecil poate fi . Potolește-mă Doamne până nu îl omor.

"- Poate a căzut și este rănită. Eu mă duc după ea."spun și mă urc pe Snowmobil.

"- Vin și eu ."spune tâmpitu.

"- Ai făcut destule. Voi duceți-vă la diriginți și spuneți-le ce s-a întâmplat . Chemați și o ambulanță . Am senzația că asta nu va ieși bine."Spun și accelerez în trombă pentru a-mi salva îngerul. Mia și Eric o iau pe scurtătură . Reiau traseul , gândindu-mă unde ar putea să fie Angel? În minte îmi apar o grămadă de imagini cu ea rănită. Cum nu a putut observa imbecilul ăla că lipsește? Nu i-a simțit căldura, bătăile inimii, mâinile ce îl înconjurau și îl strângeau cu putere,iar apoi toate astea au dispărut. Nu a simțit nimic? Nu a văzut nimic? Când o să mai mă întâlnesc cu el nu o să mai vadă nimic cu doi ochi vineți. Am ajuns la cotitură ,iar acolo ceva îmi atrage atenția. Opresc Snowmobil-ul ,cobor și mă îndrept către bolovanul de zăpadă despicat . Ce mai prost ,a luat bolovanul în plin . Îmi atrage atenția dâra din zăpadă care ducea spre brazii înfricoșători și întunecați. Inima începe să bată ca la maraton. O iau pe urmele dârei coborând valea disperat , până când în fața mea zăresc un înger împachetat complet în zăpadă . Alerg spre ea ce stătea rezemată cu capul de un trunchi de brad . Mă pun în genunchi lângă ea și îi dau toată zăpada de pe corp ,până ajung la fața ei alb și înghețată . Dar ceva o murdărește , avea la arcadă o dâră de sânge . Se pare că a dat cu capu de trunchi . O sărăcuța de ea.O iau în brațe și o strâng tare la piept . Îmi este frică să nu mai pățească și altceva.

"- O să fi bine îngerașul meu."șoptesc și o sărut apăsat pe fruntea ei înghețată. Stăm așa câteva minute. Până când deodată se aud o sirenă de ambulanță. "Suntem aici!!!"țip eu.

"-Nu vă mișcați. Venim imediat."se aude o voce ,iar apoi un echipaj de salvare coboară cu o targă și se îndreaptă către noi alergând. O iau pe Angel din brațele mele și o pun pe targă învelind-o cu o pătură."Tu ești bine? " mă întrebă un medic și îmi pune mâna pe umăr.

"-Da ,da sunt bine."spun și mă ridic repede din zăpadă urmărindu-i pe cei ce mi-au luat-o pe Angel .

Povestește Angel:

Mă doare capul îngrozitor ,îmi simt corpul într-o amorțeală completă. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că eram pe Snowmobil cu Eric , iar apoi el a intrat în ceva , ceea ce a făcut ca Snowmobil-ul să se zguduie ,iar eu nu m-am ținut așa de bine de el așa că am căzut de pe Snowmobil . Simțeam cum zăpada îmi înfășoară corpul ca o pătură ,doar că în loc să mă încălzească îmi era frig ,foarte frig, iar apoi m-am izbit de ceva și am simțit o durere cruntă la cap. Frigul a pus stăpânire pe mine. La un moment dat am realizat că toată zăpada din jurul meu dispare , o căldură s-a instaurat în suflatul meu după ce am simțit ceva cald pe frunte. Iar apoi filmul s-a rupt. Auzeam în gând doar voci, sunete lucruri pe care nu le pot explica. Iar acum stau pe un pat, cred și aud o conversație.

"-Ce are ?"aud o voce.

"-Păi este stabilă . Are doar o lovitură la cap ,iar degerăturile au trecut . Bine că ai ajuns la timp , putea să moară de frig la cât de rece era.Puteți să o luați , însă să aveți grijă."

"-Mulțumim."și se aude o ușă cum se închide.

"-Este numai vina lui."

"-Lasă-l în pace."spune altă voce.

"-Ști că am dreptate."se pare că se ceartă. Încerc să deschid ochii cu greu.

"-... Angel."

"- Cine sunteți ? Unde sunt?"spun eu.

"- Îți bați joc de noi."spune Alexander și își flutură mâinile în aer făcând o față amuzantă.

"- Doar puțin."spun și încep să chicotesc uitându-mă la Mia.

"- Să nu mai faci asta niciodată."îmi spune gorila cu o ușurare în glas.

"- Ce s-a întâmplat?"întreb eu.

"- Ce să se întâmple ?Din cauza unui tâmpit a cărui nume începe cu litera *E* . Ai căzut de pe Snowmobil , ceea ce ți-a provocat niște degerături de gradul 2 și o lovitură la cap. Mai vrei să mai continui ?"îmi spune gorila scoțând flăcări pe nări.

"- El unde este ?"

"- O serios ? Acum te interesează el? "

"- DA MĂ INTERESEAZĂ."țip la gorilă ,iar ea iese afară trântind ușa încăperii albe ce mirosea a medicamente .

"-Ce l-a apucat?"mă întreabă Mia.

"- Du-te și întreabă-l."

"- OK, OK gata supărici."

"-Unde este Eric?"

"- Este pe hol . Așteaptă acolo de când am venit. Îi este rușine să intre pentru că știe că el este vinovat pentru ceea ce ți s-a întâmplat."

"-Vreau să vorbesc cu el ."

"-OK."

Mă ridic în fund pe pat și mă uit prin camera albă . Capul încă mă doare groaznic de la lovitură . Îmi pun mâna la cap și simt un bandaj lipit pe arcadă la locul rănii. Mă ridic din pat cu o ușoară amețeala și merg spre ușă. O deschid și scot capul uitându-mă în stânga și în dreapta și îl zăresc pe Eric stând pe un scaun cu capul în jos. Mă duc spre el și îi pun o mână pe umăr. El ridică capul și se uită la mine speriat și trist.

"- Uite îmi pare rău, foarte rău . Dacă ți s-ar fi întâmplat ceva nu aș fi putut să mi-o iert niciodată."

"- Dar s-a întâmplat . Și nu este nimic . Ce contează acum este că suntem bine."și se ridică în picioare .

"- Dar nu înțelegi . Eu tot mă simt vinovat."

"- Dar nu este nimic . în plus este și vina mea pentru că nu m-am ținut bine."

"- Da dar eu ar fi trebuit să am grijă de tine nu să nimeresc un ditamai bolovanul."

"- Las-o baltă contează că m-ai salvat ."

"- Nu eu te-am salvat."

"- Cum?"

"- Da, nu ai fost salvată de mine ci de Alexander."

"-Serios? A venit el după mine?"

"- Da a venit. Dacă l-ai fi văzut cum făcea . Mai avea umpic și mă omora." Wow gorila chiar m-a salvat. Chiar a venit după mine?

"- Și de asta te simți tu vinovat? Că m-a salvat el?"

"- Nu că te-a salvat el ci că nu am făcut-o eu. Nu am simțit nimic. Iar când am realizat la cabană că ai dispărut ,m-am blocat . Ca un copil mic ce se teme de întuneric."

"- Nu-i nimic." îl iau în brațe." Te iert."și îl pup suav pe obraz . Stăm așa un moment .

"- Ar trebui să îi mulțumești."

"- Cui?"

"- Lui Alexander . Pentru că dacă nu era el să te salveze ar fi fost mult mai grav."

"- Ai dreptate ."

"- Dar mai întâi trebuie să mănânci ceva."