Latino Lover

C A P I T O L U L 20

M-am îndreptat spre bucătărie și am strâns dezastrul lăsat de Jane, făina era împrăștiată peste tot, scăpase câteva ouă pe podea și cuptorul scotea un fum intoxicant. Am făcut toate astea în timp ce îmi țineam rochia în pumn pentru că eram atât de ghinionistă încât să-mi distrug și hainele de pe mine.

Cred că aveam să dau fac rochiei, trăisem cele mai penibile momente cu ea și nu voiam să îmi mai amintesc de ele. Cuvintele lui Jane... ah, cât de rușinată m-am simțit!

Valentino revenise imediat înăutru și trebuia să recunosc că nu l-am mai văzut niciodată atât de supărat, el obișnuia să fie mai mereu cu zâmbetul pe buze, iar acum era ciudat să-l văd încruntat.

— Îmi cer scuze, Madena! oftase greoi în timp ce apucase în mâini sticla de băutură pe jumătate goală din care se ,,alimentase" Camilla. O aruncase la coșul de gunoi după care se apucase să măture dezastrul de pe jos.

— Stai liniștit, nu e o problemă. Cred că ți-am stricat planurile, e vina mea, mi-am cerut scuze în timp ce clăteam  un bol de sticlă cu un aluat straniu pe el.

— Nu aveam niciun plan cu ele în seara asta, Madena. Nu-ți cere scuze aiurea, mă certase grijuliu în timp ce oprea muzica obositoarea. Le-am lăsat o cheie de rezervă în caz că se întâmplă vreodată ceva și ele abuzează aiurea de asta, vorbise supărat pe ele în timp ce aranja pernele de pe canapeaua pe care zăcuse până acum câteva minute Camilla.

— Oare ce-or fi crezut fetele astea când m-au văzut în halul ăsta? m-am întrebat amuzată în timp ce terminam de șters blatul de la bucătărie.

— Erau invidioase, te asigur! Valentino mă făcuse să zâmbesc și să realizez cât de drăguț se purta cu mine.  O să îți aduc un tricou și o pereche de pantaloni de la mine, e ok? mă fixase cu privirea, iar eu dădusem aprobator din ochi.

Mă așezasem pe canapea în timp ce îl așteptam pe Valentino, ignoram faptul că piciorul drept era dezgolit în totalitate și că mă simțeam rău, gândindu-mă la faptul că Manuel îmi strica fericirea. Spre fericirea mea nu aveam niciun mesaj de la nimeni, poate așa îl făcusem pe Manuel să se depărteze de mine.

— Sper că sunt ok, Valentino cobora scările... total schimbat. Înghițisem în sec când îi zărisem cămașa desfăcută la primii nasturi și părul răvășit, căzundu-i în onduleuri incredibil de frumoase. Voia să mă înnebunească și mai tare sau ce?

— Mulțumesc, revin imediat! am apucat stânjenită hainele în mână după care m-am grăbit spre baia de la parter unde am dezbrăcat resturile din ce-a mai rămas din rochie. Trebuia să-i mulțumesc lui Valentino pentru tricoul negru și larg pe care mi-l adusese pentru că nu purtam niciun fel de bustieră pe dedesubt și m-aș fi simțit ciudat. Data viitoare trebuia să-mi amintesc să mă îmbrac cu haine care erau rezistente și care nu se rupeau la prima mișcare. Am tras și pantalonii de trening pe mine și m-am uitat în oglindă la cât de ciudat arătam, ce naiba vedea Valentino la mine? 

Nu aveam formele fetelor de origine mexicană, nu aveam nici fundul lor și nici tupeul de a se băga în seamă cu băieți. Atunci ce era atât de atractiv la mine? 

Nimic, Madena, nimic. Nu te mai crede specială, mi-am reamintit înainte de a ieși din baie.

Ieșisem din baie de parcă m-aș fi întâlnit cu Valentino pentru prima dată în viața mea, pantalonii îmi erau largi, dar cred că eram cât de cât ok. Trebuia să îi mulțumesc pentru haine, nu știu cum aș fi rezistat cu rochia aia ruptă pe mine.

— Hainele astea stau mai bine pe tine decât pe mine, Valentino vorbise amuzat în timp venea din spatele meu cu două căni de ceai. De ce se purta atât de drăguț cu mine? Ah, înnebuneam când realizam cât de atent era la detalii în preajma mea.