Soulmates aren't just lovers

Capitolul 1 - Amnezica

Deschid ochii greoi si dau de aceeași încăpere alba, fără pic de culoare. Cladirea in care ma aflu este stranie, iar camera asta ma îngrozește. Locul acesta nu imi crează o senzație prea placuta si cred ca o sa o iau razna dacă nu imi explica cineva ce se intampla. Nici măcar nu stiu unde ma aflu mai exact, insa locul asta imi seamana a internat. Stiu doar ca mama m-a închis aici de cand am ieșit din spital. Am aflat ca am avut un accident de masina si din nefericire, nu imi pot aminti nimic. Nu imi pot aminti ultimii 5 ani din viata, iar mama evita sa imi spună lucruri. Si asta e al dracului de frustrant. In majoritatea timpului petrecut aici, ma foiesc pe toate părțile, numărând spațiile dintre plăcile din tavan si imi repet aceeași intrebare, din nou si din nou: de ce ma tine închisa aici?

Scârțâitul usii imi întrerupe gandurile. Un corp usor masiv isi face apariția cu cateva foi in mana.

-Analizele sunt bune, te asigur ca din punct de vedere medical, esti perfect sănătoasă, insa memoria... nu vreau sa te mint, deci o sa fiu direct, nu stiu cate sanse sunt sa îți revina. Imi pare rau, Cheryl. Pune capul in pamant parând trist. Pufnesc. De parca i-ar pasa. E doar un strain, ma indoiesc ca ar putea fi trist din cauza stării in care ma aflu. Urasc sa spună cineva ceva, fără sa simtă.

-Scoate-ma de aici! Strig exasperata.

-Oh, Cheryl. De ce urăști atat de mult locul asta? Gesticulează mama, făcându-si loc sa intre in camera. Smulge fisele din mainile bărbatului care tocmai stătea sprijinit de perete si ii face semn sa plece.

-De ce trebuie sa stau închisă aici si nu ma iei acasa? Inteleg ca am nevoie de recuperare bla, bla, te rog sa nu incepi cu aceeași poveste. Ceea ce nu inteleg eu este de ce aici? Ce este locul asta? Oftez înăbușit.

-Este eficient pentru recuperarea ta sa îți petreci timpul aici. Te asigur ca, in curand, te vei intoarce acasa. Pana atunci incearca sa socializezi cu celelalte persoane, implica-te in activități. Poti chiar sa mergi la sala de film. Distrează-te, e un loc dragut. Eu va trebui sa plec sa rezolv niste lucruri acum. Te iubesc. Spune mama si se apropie de mine sărutându-mi fruntea, dupa care se face nevazuta.

Imi fac curaj sa ma ridic din pat si ma îndrept spre micuțul geam prin care razele soarelui se chinuie sa isi faca loc in camera. Imi incalt ghetele si deschid usa camerei, îndreptându-ma spre sala in care se servește masa. Chiar am nevoie in momentul de fata sa imi umplu stomacul cu ceva. Nu imi amintesc cand am mancat ultima data. Ma asez la o masa unde stătea o singura fata, asteptandu-mi mancarea. Lumea de aici nu prea pare prietenoasa, de fapt, par toti niste ciudați.

-Cheryl, corect? Imi atrage atentia fata ciudata care tocmai se holbează la mine. La dracu, are o privire care, sa fiu sinceră, imi cam da fiori.

-Mm... da. Eu sunt Cheryl. Reusesc sa spun. Ne cunoastem?

-Stiu cum poti scapa de aici. Spune dupa ce arunca o privire subtila stanga-dreapta. Acum chiar mi-a captat atentia.

-Cum? Ma trag mai aproape de ea.

-Vino dupa mine, acum. Mai avem timp cât e toata lumea strânsă aici. Se ridica in picioare si imi face un semn din cap sa ma ridic si eu. Ma prinde de mana si ma trage dupa ea pe hol. Parul ei de un rosu strălucitor ii scoate in evidentă ochii de un albastru deschis precum cerul. Buzele ii sunt groase si de o culoare asemănătoare parului, iar pielea extrem de alba imi da senzația ca nu e o persoana tocmai reala. Deși dupa comportament pare o ciudata, este o fata foarte frumoasa. Nu imi pot permite sa o judec, nici măcar nu o cunosc.

Dupa cateva minute in care ma plimba pe holul înspăimântător de întunecat, se opreste in fata unor scari de oțel.

-Doar pana aici te pot duce, dar sunt sigura ca te vei descurca si singura. Promite-mi ca dupa ce iesi de aici, vei fugi pana dai de asfalt. Spune prinzându-ma strans de mana. Înclin capul scurt in fata pentru a o aproba.