Maybe this time

Somnolență

Visele cad, și stele și morminte,
Din cer.
Sa le sărut de noapte bună,
Pe veci.
Și să iubești a râului cunună,
De flori.
Flori otrăvite, și un țipăt asurzitor,
Mă-ngână.
Trecut-am peste toate, rămas-am departe,
În frig.
Durere de piatră, și sânge și pământ,
În inimă.
Căci ochiul niciodată adevărul,
Să-l omoare.
Dar inima-mi de gheață simte,
Ceea ce tu nu vezi.

Și merg.

Fața-mi e rece, și buzele-mi crapă,
Și mai fac un pas, și cad în genunchi,
Și mă uit la stele, o lacrima-mi scăpă,
Și cade pe zăpadă înghețând.

Trupul îmi arde, și viață și moarte,
Expir transcendentalizând.
Soarele pleacă, obosit, câteodată,
Și stelele cad, se sting, dar eu când?

Niciodată!