Latino Lover

C A P I T O L U L 19

— Vorbea cu mâinile pe tine în timp ce te săruta, am înțeles cum stă treaba. Ar trebui să te miști mai repede cu desertul, Madena. Vreau să discut ceva cu băiatul ăsta, mă expediase direct, iar eu nu am avut încotro decât să apuc farfuriile cu prăjituri sub ochii celor doi bărbați.

Sper că Manuel avea să îi vorbească frumos pentru că nu știam cât putea să țină bunătatea lui Valentino. Ochii mamei m-au întâmpinat imediat ce am pășit pe terasă, mă enerva privirea ei goală. Nu-mi spunea nimic în legătură cu Valentino sau Manuel. Nu știam nimic de la ea.

— Unde a rămas Valentino? mă întrebase sec mama în timp ce privea cum așez farfuriile pe masă.

— Manuel vrea să vorbească cu el, am vorbit simplu în timp ce în interiorul meu mă simțeam destul de tensionată. Tu ce i-ai spus? Ești de acord cu el sau nu? am întrebat-o fără vreo perdea, iar ea mă privea pur și simplu, deși puteam vedea pe chipul ei că se gândește dacă să-mi răspundă sau nu.

— O să vorbim mai târziu despre asta, îmi închisese gura în timp ce luasem loc la masă. Felicitări, mamă. Nu-mi spune, de ce ar trebui să vorbești cu fica ta când poți lua decizi de una singură? Eram dezamăgită de felul în care ea și Manuel mânuiau toată situația cu Valentino.

Peste câteva secunde i-am zărit pe Manuel și pe Valentino, îndreptându-se spre masa noastră. Nu puteam distinge mare lucru din expresiile de pe fețele lor, dar puteam să simt cât de încordați erau amândoi bărbați.

Valentino îmi cuprinsese mâna în a lui imediat ce s-a așezat lângă mine, iar Manuel îi șușotise ceva mamei. Puteam să jur că cina asta a fost cea mai ciudată din viața mea.

Am continuat să vorbim tot felul de nimicuri pentru următoarele două zeci de minute după care cina s-a încheiat. I-am șoptit lui Valentino să mă aștepte afară ca să mai vorbim după care m-am alăturat mamei și lui Manuel în living. Speram să aud niște cuvinte bune din partea lor, dar ceva din sinea mea îmi spunea că aveam așteptări prea mari de la ei.

— Băiatul ăsta e un șmecheraș de cartier, nu te văd bine lângă el, Madena! Manuel vorbise dur în timp ce sorbea dintr-un pahar de vin. Mama se uita la el ușor uimită, iar eu eram foarte dezamăgită de cum se înțelegeau cei doi. Efectiv, idiotul avea ultimul cuvânt de spus, deși nici nu făcea parte din familie în mod oficial.

— Așa pot să spun și eu despre tine, Manuel. Nici măcar nu îl cunoști, cum poți să spui așa ceva? Întreab-o pe mama, ea îl știe de mulți ani și e un băiat bun, nu-i așa? m-am uitat la ea și nu știam de ce eram mai dezamăgită, de faptul că nici nu se uita în ochii mei sau că refuza să-mi confirme spusele.

— Nu-mi place de el și punct. Ai nevoie de un bărbat care să fie în stare să construiască o familie sau o să ajungi ca mama ta, vorbise el cu nepăsare, jignind-o pe mama cu nerușinare.

— Să-ți fie rușine, i-am scuipat cuvintele în față. Nu mai puteam sta în preajma omului ăsta, un pahar de vin era suficient să îl amețească și să încerce ceva cu mine.

— Așa ți-ai învățat fiica să vorbească, o să vezi mai târziu ce o să-ți facă, Manuel i se adresase mamei, iar eu simțeam că o să sar în orice clipă pe el și că o să îl lovesc cu tot ce apuc. Nesimțitul.

— Sper că nu te mai văd pe aici când mă întorc mâine, i-am spus idiotului în timp ce m-am întors pentru a ieși din casă.

Puteam să-i aud cum se certau în timp ce eu mă încălțam cu o pereche de sandale cu toc mediu. Uitasem că aveam rochia elegantă pe mine, însă am făcut abstracție de ea pentru că dacă m-aș fi întors, ar fi fost posibil să nu mai pot ieși din casă.