Teroarea trecutului: Schimbarea trecutului

Timpul înseamnă viață

Nick obișnuia să creadă în existența binelui, acesta credea că lumea în care trăiește oferă atât de mult bine cât să-și acopere toate nedreptățile de care are parte fiecare om. Acum însă a înțeles că binele reprezintă doar începutul unui dezastru, un nor care previne o furtună dezastroasă. Acea furtună tocmai a sosit, e aici, îl scufundă într-un ocean de dezamăgire, furie și tristețe. Încercă să-l înece. Își îndreptată întreaga forță asupra băiatului, dar el se ține de pluta construită cu părți din sufletul lui, nu poate renunța acum. Este un om, un simplu muritor care se luptă cu ceva ce nu poate fi înțeles, ceva ce pare lipsit de logică și inexistent care totuși se află peste tot, vine și pleacă atunci când consideră că este necesar, se plimbă printre oameni fără să iasă în evidență, oameni numesc acel ceva viață .

Nick s-a apropiat de Andy care avea fața murdară și umedă de la lacrimile lui Loris. Băiatul s-a aplecat pentru al putea ridica.

De ce Nick nu avea nici cea mai mică idee ce are de făcut? De ce încerca să-l ajute? Cum ar putea să-l ajute pe băiatul care nu mai este printre cei vi? Nu se poate juca de-a Dumnezeu, nu are nici un drept să facă asta, dar dacă El i-a dat dreptul ăsta fără să-l întrebe dacă este pregătit și se pare că acum trebuie să facă ce alți doar au visat. Nick îl privea pe Andy la fel cum îl privește un tată pe fiul său care se întoarce acasă dintr-un război și își dă seama că o parte din fiul său a rămas pe front și totuși este fericit să-și strângă în brațe băiatul. Îl privea așa deoarece ținea în brațe un trup fără suflet la fel ca bietul părinte. Lui Nick apărut din nou aripile, erau mai mari și mai albe ca ultima dată, nici nu știa cum reușeau să apară și să dispară fără să mai simtă ceva. L-a acoperit pe Andy cu ele și i-a sărutat buzele reci, era conștient de ceea ce făcea și știa că pare unul dintre cele mai ridicole scene pe care le-ai fi văzut în filmele cu super eroi, dar mai era conștient că trebuie să-l aduc pe acesta înapoi la viață și consideră asta o prioritate. Nick și-a ridicat fața spre cer și a strigat. Un strigăt pe care nu credea că l-ar putea face vreodată. Este puternic, este frumos, este al lui. Este ca o cere, o cere fără cuvinte, cerea o viață înapoi. Băiatul a amețit și a căzut pe spate și a simțit că plutește deasupra tuturor, o ființă strălucitoare se prezintă în fața lui.

-Cine ești?

Nu părea că ar vrea să-i răspundă. Era o ființă foarte strălucitoare cum a mai spus, Nick nu reușea să-și dea seama de sexul pe care îl avea creatura, singura trăsătură pe care putea să-o deosebească era gura. Era o linie dreaptă lipsită de buze.

-Ai irosit sărutul vieții pe care l-ai avut, lidere. Ți-a rămas cel îmbibat în moarte.

Nick nu înțelegea nimic.

-Nu încerca să mai săruți pe nimeni, altfel le vei trimite direct la judecată, ultima lor judecată.

-Ce?

-O să ne mai întâlnim, Nicholas Morgan.

-Nu, stai!

Nick s-a întors la realitate. Toți erau în jurul lui Andy așa că acesta a mers și el să verifice cum se simte renăscutul Andy. Nick s-a uitat la prietenul lui care avea acum buzele albastre și pătate de sânge, acesta s-a ridicat brusc și a scuipat tot sângele pe care îl avea în gură.

-Andy? Întreabă Loris emoționată, ești chiar tu?

Acesta se ridică și se uită la ei.

-Vă rog să-mi spuneți că Nick nu a făcut ce cred că a făcut!

Nick și-a dat seama ce prieten recunoscător are.

-Cu plăcere!

Loris îl ia în brațe și îl strânge puternic: