Miracol de Crăciun

Ziua 1: Ninsoarea

Un adolescent tipic, de 13 ani, mai e nevoie să mă descriu? Probabil că deja mulți dintre voi v-ați dat seama, deoarece bănuiesc că mulți dintre cititori sunt de vârsta mea. Totuși, să mă descriu și pentru tot restul cititorilor. Sunt elev în clasa a șaptea, matematica este dușmanul meu de moarte, și toată ziua mi-o petrec pe telefon, și pe Netflix. Așa, acum că m-am descris pe scurt, să trecem la „jurnalul" meu care include niște ficțiuni, desfășurate din 1 Decembrie până pe 27 Decembrie.

1 Decembrie: toată lumea iubește sărbătoarea asta, cred. Stăm acasă, mergem la paradă, mâncăm mici, și facem hora. Ei bine, astăzi nu voi merge la paradă. Voi sta la căldură, și mă voi delecta cu niște ciocolată. Știu, nu e cel mai tradițional desert, dar, merge. În anii trecuți, de 1 Decembrie ningea. Ningea tare. Culmea, astăzi nu s-a întămplat asta, încă. Sunt mohorât, nu-mi place acest 1 Decembrie. Totuși, îmi reiau activitățile. Îmi iau căștile, și mă pun în pat. Știți deja ce înseamnă asta, nu? Intru săgeată pe YouTube, unde caut „Let it Snow". Muzica merge. Eu, stau în pat, și mă gândesc ce frumos ar fi, ca acum afară să înceapă o ninsoare zdravănă. Se termină melodia, și vreau să merg până la bucătărie. Spre mirarea mea, afară ninge. Ninge tare, și este puțină zăpadă. Nu mă pot bucura mai tare. Mă duc, și mănânc, după care îl îndemn pe fratele meu să ieșim la zăpadă. Iau sania, ies afară și încep să-l trag pe fratele meu, pe sanie. Câteva căzături, inevitabil apar. Îl trag pe fratele meu cu sania, cu o viteză destul de mare. Mă împiedic, și alunec direct cu fața într-un șanț plin de zăpadă. Spre norocul meu, șanțul nu era mare. Mă ridic, îmi curăț zăpada de pe față, și văd un bilețel roșu în zăpadă. Curios, îl deschid, fără ca fratele meu să-l vadă. Pe bilețel scrie astfel: „Crăciun Fericit, miracolele există!, semnat Moș Crăciun! ". La început, n-am crezut. Verific mai bine bilețelul, și totuși îmi dă un aer oarecum de încredere. Repede, îi spun fratelui meu „David, uite, un bilețel de la Moșu!". El, se apucă de un râs de nedescris. „Nu există Moș Crăciun, prostule!". Dezamăgit, iau bilețelul și îl duc în casă, cu intenția să îl arăt și părinților mei. Dar, mă răzgândesc pe când intru în casă, asta doar pentru a nu se râde și ei de mine. Pun bilețelul sub pat, și merg să mănânc ca și când nimic nu s-a întâmplat. Nu-l învinuiesc pe fratele meu, deoarece cu siguranță și eu aș fi râs, la fel cum a făcut el.