Ciocu' mic și joc de glezne

Capitolul 5

Anii trec peste chipul nostru, dar sufletul, dragul de el, rămâne veșnic un copil mofturos. După atâtea lupte și furtuni prin care a trebuit să trec, mi-am dat seama că vor fi multe vijeli aprige care vor sta la pândă să mă prindă cu garda jos.  

Am făcut tot ce a fost posibil omenește să mă desprind de ea, de brațele ce îmi ofereau iubire și căldură. Am îndepărtat iubirea ce îmi era cusută de piele și inima. 

Tot ce simt acum este un mare gol, parcă am greutăți ce le port zilnic, durerea a venit cu un impact devastator care mă devorează încet și cu grijă. Nu există un lipici special care să cârpească bucată cu bucată fiecare ciob spart al sufletului. 

Ce faci când vrei să zbori și realizezi că aripile ți-au fost frânte? Ce faci când aștepți fericirea ce ai avut-o cândva, însă refuză să se întoarcă? Lași trecutul acolo unde e, de asta se numește trecut. Nu îți face planuri că vei avea parte de neprevăzut. Dacă aș putea să dau timpul înapoi, de ar fi un buton pe care să apăs și să mă întorc în timp, nu aș ezita o secundă. 

După un duș îmi torn în pahar din lichidul chihlimbariu ce îmi arde măruntaiele când iau o gură și, mă așez pe fotoliu privind fără interes pe fereastră. 

Kuns râcâie o bubă ce cu greu a reușit să prindă crustă. Prind sticla de băutură și o azvârl de perete cu ură când simt cum inima mi se strânge și aerul refuză să îmi mai aerisească plămânii. Doare al dracului să pierzi pe cineva o dată și în alte mii de moduri și feluri. 

Oare știi, inspectore cum e să uiți să respiri, să-ți sângereze atât de tare sufletul încât să vrei să închei orice socoteală cu viața? Dracii te ia de mână zâmbind fermecător...

Mă trezesc cu o durere atroce de cap și înjur în barbă când aud bătăi în ușă. Îmi târăsc picioarele să deschid și când văd cine e îmi vine să-l iau la șuturi. 

           — Bună dimineața, domnule! Zâmbește Persico. M-am gândit cu creierul meu mare, de asta am capul așa rotund ca să aibă loc inteligența, să facem un foc de tabără diseară, bineînțeles dacă se poate. Rânjește. 

Ăsta e de belea când se plictisește, și se plictisește mult. 

           — Înainte să răspundeți negativ, vreau să mărturisesc că eu, dar și colegii mei suntem triști și foarte dezamăgiți de ce a făcut prefăcuta aia cu tâțe mișto. Avem nevoie de foc... adică de o ieșire din asta în care să fim cu toții. Ridică din umeri. 

           — Nu, Persico, nu răspund nicicum. Uită-te ce șosete îmblănite am. Îi fac semn spre picioarele mele. 

Se uita și flutur din degete iar în secunda următoare cade lat. Vrei să-l calmezi pe tâmpit, îi arăți purcelușii și ai parte de liniște. 

Îmbrac uniforma și îl trag pe dobitoc după mine pe coridorul lung. Chicotelile celor din jur îmi provoacă nervi. 

           — Iar a leșinat ăsta? Își dă o palmă peste frunte Pontrelli. 

           — Uită-te cum stă cu limba scoasă și cu ochii întredeschisi. Ptiu că te visez dracului la noapte! Se strâmbă Leasure. 

           — Smith, Westbrook, unde sunt? Întreb lăsând-l pe Persico pe pat. 

Cei doi se uită unul la altul nițel panicați apoi ridică din umeri. Ce puneți la cale? Hm! Trag aer în piept și le ordon să meargă la ora de engleză, antrenamentul e mai târziu. 

           — Neața! Mă salută Wolf când intru în birou. Monica și cu Amber s-au ocupat de sala pentru festivitate sub privirile inspectorului. Frate, îmi era antipatică și la început, acum... se bagă peste tot, vrea să știe orice despre fiecare persoană și loc de aici. Mă anunță strâmbându-se.