Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 5 - Nu e adevărat!

Spera că a auzit-o Angel. Nu mai avea destulă energie ca să facă din nou asta. Începea să se simtă ameţită şi parcă pământul se învârtea în jurul ei. Simţea cum o cuprindea întunericul şi îşi pierduse cunoştinţa.

'

'

"Băieţi!", spuse deodată Angel cu o mare urgenţă, oprindu-i pe ceilalţi din planurile ce le înfăptuiau. "Am auzit-o pe Bonnie.", ţipa speriată şi disperată, în acelaşi timp, întorcându-şi faţa către ei. "Am auzit-o!", exclamă surprinsă de ceea ce spunea.

Putea vedea cum feţele lor se schimbase, cum trăsăturile lor au trecut din frică, teamă pentru Bonnie, în uimire, neîncredere. Fiecare o privea pe Angel cu gurile căscate, ca şi când ar fi recunoscut că de fapt era diavol întruchipat în înger.

"Ce ai auzit?", întrebă o Meredith destul de calmă, având în vederea situaţia de faţă. Însă ea era mereu aşa; cu mintea la rece.

"Cum ai auzit-o?", întrebă Vidya mirată.

"Nu asta contează. Spune Angel, ce ţi-a zis?", ceru aceeaşi Meredith, calmă, punându-şi liniştitor mâinile pe umerii ei.

"A spus să o căutăm în continuare căci e aproape. A zis că dacă ar ţipa, noi am auzi-o. Asta înseamnă... O, Doamne! Cel care a răpit-o o ţine legată la gură!", exclamase speriată, punându-şi mâna la gură pentru a opri ţipătul ce urma să iasă.

"Bine, atunci să nu mai pierdem vremea!", spuse Caleb îngrijorat. "Noi, băieţii, vom merge în partea aia", indica estul, "iar voi vă duceţi în partea opusă. Fetelor...", se uită cu subînţeles la Vidya şi Nicole, "aveţi grijă de voi. Dacă e nevoie de ceva, ţipaţi cât mai tare şi noi vom ajunge cât aţi clipi. Ne-am înţeles?", le fixase cu privirea pe cele două.

"Bine. Am înţeles.", răspunse Nicole serioasă.

S-au împărţit cum au spus şi s-au dus să o caute pe Bonnie.

Angel simţea totuşi că nu era bine să se despartă. De parcă exact asta ar fi intenţionat făptaşul răpirii, chiar dacă părea imposibil la prima vedere. Şi mai simţea, de asemenea, că nu căutau bine. Ceva îi spunea că nu erau în direcţia potrivită. Se simţea atrasă de o funie invizibilă înspre direcţia opusă, mult mai adânc în pădure decât erau ei acum. Însă nu voia să îşi urmeze instinctul. Era sigură că era o prostie ceea ce simţea.

'

'

Caleb se îndrepta spre est cu băieţii.

"Bun. Le-am trimis pe fete în partea opusă pericolului. Cel puţin aşa cred. Nu putem să-l lăsăm sau să-i lăsăm pe cei care au răpit-o pe Bonnie să le rănească. Acum, Silvio, încearcă să îl localizezi.", îl ruga Caleb.

A aşteptat câteva momente, cât Silvio a intrat în transă.

"Gata!", exclamă el. "E puţin mai la nord de noi. Cam la o oră şi 30 de minute de mers... la pas uman.", zâmbi şmecher şi ghiduş.

"Atunci să mergem!", spuse extrem de entuziast Georgi.

Acestea erau singurele momente în care Caleb ştia că putea avea încredere deplină în Georgi şi în care el nu îl mai enerva. Momentele de luptă, zâmbi în sinea lui. El, în general, era destul de stăpânit şi nu apela la forţa brută decât atunci când era nevoie, ca în aceste momente, însă îi plăcea să savureze la maxim fiecare lovitură pe care o dădea.

"Haideţi, băieţi!", se bucura Georgi în anticipaţie.

Şi au pornit la drum. La mersul lor aveau să facă maxim zece minute.