Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 6 - Adevărata lor faţă

Bonnie vedea, dar nu îi venea să creadă.

Erau noii ei colegi, doar că erau mai schimbaţi. Mai mult decât schimbaţi, erau transformaţi.

Figurile lor fusese acum preschimbate, aducând mai degrabă cu nişte prădători feroce decât cu oameni. Aveau buzele trase, dezvelind o dantură perfect albă şi dreaptă, care părea mult mai tăioasă decât ar fi trebuit, cu nişte canini de două ori mai mari decât ai oamenilor. Ochii lor se vedeau foarte clar în lumina lunii, fiind de un negru pătrunzător ca întunericul din adâncul mărilor şi oceanelor.

Stăteau într-o poziţie de atac, fiind aplecaţi în faţă, cu mâinele trase în spate şi picioarele pregătite, parcă, pentru a face un salt.

Georgi veni spre ea şi o dezlegă.

"Eşti bine?", o întrebă acesta cu o voce dulce.

"Aham.", îi răspunse fără să se uite la el, ochii ei urmărind în continuare ce făceau ceilalţi doi.

Îi putea vedea perfect cum l-au atacat pe cel care a răpit-o. Cum i-au rupt gâtul din două mişcări, l-au dezmembrat fără prea mare greutate şi l-au aruncat într-un foc abia aprins de Caleb.

Georgi voia să o ajute să se ridice, dar ea era prea încordată. Nu putea să facă nicio mişcare. Aşa că el a luat-o în braţe şi a strâns-o tare la piept. Ea l-a îmbrăţişat la rândul ei şi nu i-a mai dat drumul.

Au stat aşa câteva minute bune.

Când credea că totul s-a terminat, Bonnie a auzit iarăşi paşi în depărtare.

"Mai vine cineva.", îi avertiză pe băieţii concentraţi pe foc, însă era prea târziu.

Caleb era deja atacat de unul din cei abia veniţi, iar celălalt se pregătea să sară pe Silvio. Sigur aştia sunt prietenii de care vorbea acel vampir.

"Ai grijă!", apucase ea să strige.

Imediat, Silvio a fost ridicat şi aruncat la zece paşi distanţă, nimerind într-un copac, producându-i bietului arbore pagube majore. În secunda următoare, el s-a ridicat şi a pornit atacul împotriva acelui vampir idiot.

Georgi s-a uitat la ea cu nişte ochi care îi spuneau că trebuia să intre şi el în luptă. Ea a dat din cap, iar acesta a lăsat-o jos, pe câteva frunze căzute din copaci, şi s-a dus să-l ajute pe Caleb care tocmai era ţintuit la pământ.

Georgi l-a ridicat pe vampir şi i-a rupt capul, după care l-a aruncat pe focul care ardea mocnit. Apoi a început să îi arunce pe foc câte un membru pe rând, savurând fiecare clipă.

Caleb se ridicase şi se duse să îl ajute pe Silvio, care îl imobilizase pe celălalt vampir.

"Ce căutaţi aici?", întrebă acesta printre buze, vorbele ieşind ca un sâsâit de şarpe.

Vampirul s-a uitat în ochii lui şi a început să râdă haotic. "Nici dacă m-ai ruga frumos nu ţi-aş spune."

Georgi venise şi el lângă ceilalţi doi. "Nu mă fă să te forţez.", îl ameninţă.

Vampirul s-a uitat sceptic la blondul dornic de acţiune şi a început iarăşi să râdă. "Tu?!", abia putuse să scuipe cuvântul printre hohotele ce-i scuturau pieptul. "Nici că nu ai putea.", se oprise brusc din euforia ce păruse că-l acaparase şi se uita cu săgeţi otrăvitoare în ochii lui Georgi. Acesta începuse să se agită, simţindu-se jignit.

"Nu pot, zici?", îl apucase de jacheta de piele şi îl ridicase deasupra pământului. Îi apucase cu cealaltă mână braţul şi muşcase de încheietură, trăgând tot acel sânge mort în pieptul său. Nu-i era prea foame, iar sângele de vampir era dezgustător, însă asta era una dintre torturile preferate de vampiri când se luptau între ei. Nimic nu era mai dureros decât dezmembrarea sau desecarea. Acum simţea şi el cum se simţeau oamenii pe care îi ucise de-a lungul vieţii lui inutile de vampir.