Ce este bullyingul?

Bullyingul (din englezescul „to bully", care înseamnă a tiraniza, a intimida, a agresa, a brutaliza) nu se referă doar la agresiuni de natură fizică. Iată ce forme mai poate îmbrăca acesta:

Atacuri verbale. „Fetele pot avea o vorbire foarte agresivă", spune Celine, care are 20 de ani. „N-am să uit niciodată cum mă porecleau și ce-mi spuneau. M-au făcut să mă simt lipsită de valoare și respinsă. Aș fi preferat să-mi învinețească un ochi decât să-mi vorbească astfel".

Excludere socială. „Colegii de școală au început să mă evite", mărturisește Haley, care are 18 ani. „La prânz, se așezau la masă în așa fel încât să nu lase loc și pentru mine. Un an întreg am mâncat singură și am plâns".

Cyberbullying. „Apăsând doar câteva taste de computer, îi poți distruge cuiva reputația — sau chiar viața. Pare o exagerare, însă se poate întâmpla", spune Daniel, care are 14 ani. Cyberbullyingul implică și trimiterea de fotografii sau mesaje compromițătoare cu ajutorul mobilului.

Anti-HartuireWhere stories live. Discover now