Eu și Mia

3. Pucioasă sufletească

În viața de zi cu zi sunt o tipă de treabă, dacă nu apeși butoanele greșite. Ghinioniștii mă cunosc dincolo de mască și nu-i pot câștiga cu „adevărata" mea față. Chestiuni minore.Nu ucid, nu mint, nu am vicii, respect poruncile... Dar în interior e șantier. De fiecare dată când îmi dau întâlnire cu mine acolo, calc în noroaie, mă rănesc în materiale de construcție contondente și trebuie să am grijă la schele. Singurul lucru bun de aici e că mă reconstruiesc. Rezultatul e discutabil.

Sunt momente ale zilei când nu scot fiara la plimbare, ci doar la fereastră. Nu îi dau drumul la atac, dar vederea ei pare să îi sperie pe cei din jur.

Sunt persoane față de care simt o zgârietură în suflet, anumite sunete din sufletele lor nu rezonează cu al meu, dar pe ansamblu ne acceptăm ființele... ne tolerăm, probabil. La anumite intervale, simt nevoia să atac, dar am învățat s-o fac elegant. Sunt o doamnă, ce dracu'?! Dau numai un semnal de atac, ușor, și reușesc să pun prada pe goană. Le e frică de fiară. Cât mi-am dorit asta! Acum că am reușit, nu știu dacă e ceea ce-mi doream. Prea multe culori are sufletul meu...

Semnalul de care vorbeam, prin care atacul meu îi pune pe fugă pe neprivilegiați, ar fi trebuit să fie unul olfactiv, dar nu se simte. Simplu. Așa cum nu vezi sufletul, așa nu-i simți nici parfumul... sau duhoarea, în cazul meu.

Se spune că un vin este mai valoros cu cât vechimea sa e mai mare.

Așa e și cu noi?

La început suntem neprihăniți, naivi, fără maliție, pentru ca apoi să ne coacem în ceva acceptabil pentru ceilalți, pentru societate. În accepțiunea ei, "găina bătrână face ciorba bună". O fleșcăită! Habar n-au ce vorbesc! De când lăsăm sufletele proaspete pe cele mucegăite, maturate? Cum rămâne cu noi? Cu acest turnir culinar pentru spirit, sper să vă fi clarificat. Vin, ciorbă de găină bătrână și brânzeturi puturoase. Așa se răsfață boieroaicele...

Să rămânem la vinuri. Îmi imaginam esența umană ca pe un elixir al zeilor, un fel de nectaris archangelis. Acum văd că la căutare mare sunt poșircile. Sau mă-nșel? Depinde de public. Oricum ar fi, pe-al meu îl pun pe fugă cu soiul din dotare. Că veni vorba, există mai multe soiuri locale de vin, Fetească regală, Grasă de Cotnari, Poamă boierească. Ce să mai, crème de la crème!

Ei bine, cu mine nu v-ați găsit. Eu sunt Pucioasă sufletească! Așa să știți!