Yūrei - NoMin

CAPITOLUL 3

— Unde mergem? — Întreabă Renjun, în timp ce încearcă să-l prindă din urmă pe Jaemin, care ieșea din biroul unde lucra.

Trecuseră deja câteva zile de când i se arătase băiatului și acum îl pusese la curent cu tot ce făcuse Jeno.

— Tu te vei duce să-i cauți pe Mark și Haechan.

— Dar pe Jeno trebuie să mergi să-l vezi. — Renjun se încruntă, iar Jaemin își dădu ochii peste cap.

— De asta m-am prins deja, dragul meu Renjun. Dar ia spune-mi, de unde știu că ai murit? — Atunci Renjun reflectă pentru câteva secunde asupra unui răspuns. Însă înțelese că celălalt avea dreptate. — Cineva care este în viață trebuie să-mi spună că tu nu mai ești.

Renjun încuviință, apoi dispăru. Câteva minute mai târziu, apăru lângă el, în mașină.

— Vor pleca la cumpărături, la supermarket. L-am auzit pe Haechan spunând că frigiderul este aproape gol.

Jaemin dădu din cap și porni motorul.

— Acum... — Începu să spună Jaemin, după ce opri mașina în parcare, așteptând ca Mark și Haechan să apară. — Ar trebui să-mi ciocnesc căruciorul de al lor? Sună cam clișeic.

— Mai mult decât un clișeu, pare ceva desprins din vreo dramă. — Recunoscu și Renjun, strâmbând din nas.

— Atunci ar trebui să luăm același produs? — Veni Jaemin cu altă idee, însă Renjun își scutură capul.

— Te uiți la prea multe filme. — Îi răspunse acesta, amuzat.

— Mă declar vinovat. — Își ridică mâinile în dreptul capului, în semn de predare, căci băiatul avea dreptate.

— Ai putea doar să treci pe lângă ei și să speri că te vor recunoaște. — Îi sugeră chinezul, iar Jaemin ajunse la concluzia că era un plan bun.

Cincisprezece minute mai târziu, Mark și Haechan se aflau în fața magazinului.

Jaemin observă că și ei se schimbaseră destul de mult. Era fericit pentru că îi întâlnea după atâția ani.

Renjun și cu el intrară și îi urmăriră prin supermarket, până când constatară că cei doi își terminaseră cumpărăturile. Chiar atunci, Jaemin puse planul în aplicare și trecu pe lângă ei, parcă cu încetinitorul.

— Oh! — Fu auzit tonul surprins al lui Haechan.

— Ce este? — Întrebă și Mark, privind în aceeași direcție. — Jaemin?

— Da, sunt absolut sigur că este el.

Îl văzu pe Haechan apropiindu-se, cu coada ochiului, în timp ce el se prefăcea a citi eticheta unei conserve de ton.

— Jaemin? — Băiatul, al cărui nume fusese pronunțat, se răsuci spre el, de parcă nu le-ar fi observat prezența până atunci. — Chiar ești tu, nu-i așa? Na Jaemin.

Atunci Jaemin zâmbi.

— Doar dacă tu ești Haechan. — Celălalt îl îmbrățișă numaidecât, zâmbind larg.

— Unde ai fost în toți anii ăștia?

— În Japonia. De fapt, nu am mult timp de când m-am întors. — Îi răspunse, încă zâmbind.

Mark se apropie și-l îmbrățișă și el, apoi se separă câțiva centimetri și, cu o expresie serioasă, îi vorbi.

— Avem ceva ce ar trebui să-ți spunem. Vrei să mergi în apartamentul nostru? Haechan face o cafea delicioasă și ție îți place la nebunie cafeaua.