Până la capăt!

Capitolul 4 " E doar business!"

"-Ce crezi că faci?"

M-am speriat aşa de tare încât am crezut că inima mi-a sărit din piept.

Mă întorc spre persoana care m-a oprit din ceea ce făceam şi am dat peste domnul Cross. Se uită la mine cu o privire de nedescifrat şi rece.

-Te-am întrebat ceva! Se răsteşte la mine iar eu tresar lăsând privirea în jos.

"Plec" voiam să-i spun dar la cum îmi simțeam bătăile inimii că-mi ajunseseră până în gât, nu am putut articula două cuvinte.

-P-pl-ec. A ieşit un sunet mai mult şoptit şi bâlbâit.

Căutând un cuvânt mai bun şi căutându-mi puterea necesară să spun ceva, il simt venind în fața mea şi punându-se pe vine, ridicându-mi cu mâna sa fața.

-De ce? Întreabă cu o voce puternică şi rece acum. Ți-a zis cineva să pleci?

Mi-a căzut cerul în cap, îmi venea să plâng de ciudă. Nu mi-a spus nimeni, într-adevăr, dar odata ce fosta ta şefă pleacă şi deja localul întră în renovare, înseamnă că vrea să schimbe ceva. Aspect, înfățişare, personal. Sunt o proastă, mai bine stăteam acasă şi-mi căutam un loc de muncă, decât să vin aici şi să mă fac de râs.

-Nu, reuşesc să spun, dar odată ce Gabriela a plecat, nu trebuie să plec şi eu? Întreb şi îl fixez cu privirea, uitându-mă pe sub gene la el, el fiind uimit de ceea ce l-am întrebat.

Râmbeşte şi se ridică în picioare, apucându-mă şi pe mine de mâini şi ridicându-mă.

-Nici dacă vrei nu o să te dau afară. Îmi spune dur. După ce o să deschid noul local atunci alegi ce vrei să faci. Până atunci o să am nevoie de tine. Îmi face cu ochiul rânjind.

Mă uit la el şi nu-mi vine să cred. Mă ține de mână şi mă trage spre ieşirea din vestiar. Trecem prin hol si deja au început să dispară din tablourile Gabrielei.

Ajungem în sala mare unde au dispărut scaunele şi cu mesele, lăsând în urmă un spațiu gol.

-Vreau să schimb tot! Exclamă el analizând încăperea încă ținându-mă de mână. Vreau să schimb culorile, decorul, toate să arate noi, elegante. Schimb barul, schimb ferestrele, fac sala mult mai mare şi angajez noi ospătari si barmani.

Când aud ceea ce spune îmi las privirea în jos. Asta îndeamnă că o să fiu dată afară.
Sala într-adevăr avea nevoie de o reparare serioasă, mai ales a pereților, dar ce vrea el e chiar spectaculos.

Se vede după statură, după vocabular şi după aspectul fizic, că este un om din înalta societate, un om de cultură şi bine crescut.
Privirea ageră şi veninoasă, care-ți face sângele să-ți înghețe in vene, buzele roze pal şi pline, nasul lung şi chitit pe chip şi culoarea deosebită a chipului te duce cu gândul la un prinț.

Îmi dă drumul la mână şi se duce la un muncitor care pregătea culoarea pentru a da pe pereți cu ea. Îi explică ceva foarte detaliat gesticulând de zor şi făcând diferite semne. Stau singură în mijlocul sălii şi analizez ceea ce odată era locul meu de muncă, aşa mic şi primitor, mi-a încălzit sufletul şi m-a făcut să mă simt ca acasă.

Se pare că vrea culori noi, combina auriul elegant cu griul mat. Totul se mișcă atât de repede, parcă avea totul deja plănuit, mesele și scaunele sunt în camion afară, barul a fost deja dat jos, ușile și ferestrele au fost date și ele. Parcă avea plănuit totul deja, doar să-și mai pună ideile în practică.

Îl privesc și sincer îmi place ce văd. Înalt, bine făcut, matur și serios. Pentru mine e combinația fatală.

Îi mai dă câteva indicații șefului care controlează întregul proiect, apoi se întoarce spre mine venind încet.

-Știu că am început cu stângul și că nu m-am comportat ca un bărbat, așa că hai la mine în birou să ne cunoaștem mai bine, ce zici? Mă întreabă zâmbind în colțul gurii, lăsând la vedere o parte din gingiile și dinții perfecți, întinzându-mi mâna.

Sunt puțin stângace la invitația lui, dar o accept. Nu vreau să-i dau ocazia să râdă de mine deoarece sunt o fricoasă. Îi accepta măna fără a-l privi în ochi și îl las să mă tragă spre biroul lui. Îmi deschide galant ușa mare și mă poftește cu o mișcare ușoară a mâinii în încăpere.

-I-a loc, te rog! Mă roagă să mă așez și așa fac. Îmi pun picior peste picior și îmi pun mâinile în poală pentru a nu le vedea când le frământ emoționată.

Se așează și el și cu un oftat dureros își ridică privirea spre mine. I se cunosc cearcănele move și puțin proeminente. Probabil că a avut o noapte greu, nu e de mirare la cât de bine arată, sigur are o iubită pe măsură.

-Te-am rugat să vi aici pentru a ne cunoaște. Știu că probabil te-am făcut să-ți faci o părere despre mine, dar aș dori să-ți spun eu cum sunt. Spune parcă obosit. Nu vreau să-l oblig să sună ceva fiind obligat.

-Nu cred că este așa nevoie. Până la urmă știu cum vă cheamă. Rostesc eu atentă la reacția sa. Mărește ochii uimit și se uită la mine.

-Nu e de ajuns! Vreau ca angajații mei să mă cunoască. Țipă el nervos dar apoi se liniștește privindu-mi fața speriată și oftează din nou învins. Uite, domnișoară, vreau să lucrăm împreună într-un ambient plăcut, iar pentru asta, trebuie să ne cunoaștem. Îmi explicat în cele din urmă mai liniștit și puțin mai relaxat.

-Bine! Spun eu în cele din urmă. Mă numesc Ana Smith și am lucrat în acest local, pe care l-ați cumpărat, timp de 5 ani. Dumneavoastră? Întreb eu după ce m-am prezentat puțin cam vag, dar nu vreau să ajungă să mă cunoască ca apoi să mă șantajeze într-un fel.

-Sunt Christian Criss și sunt proprietarul celui mai mare lanț hotelier din lume. Spune scurt la fel ca mine și se uită intens la fața mea. Își pune mâinile împreunate pe birou și-și rezemă bărbia de ele. Are o postură atât de intimidantă și de serioasă.
Vreau să mă ajuți cu noul local! Rostește după câteva momente de tăcere, în care-și continuă analizatul feței mele.

Rămân uimită de ceea ce-mi cere și-mi ridic privirea spre fața sa. Probabil arăt ca o fetiță de cinci ani când este pupată pentru prima dată la grădiniță, deoarece, sunt cu ochii cât cepele.

-C-cum adică? Reușesc să-mi adun gândurile și cuvintele, încercând să-mi potolesc tremurul vocii și al mâinilor.

-M-am gândit să fac și un sector pentru bucătărie, iar dumneavoastră trebuie să mă ajutați, alături de bucătari, bineînțeles, să găsim un meniu potrivit pentru acest local. Rămân uimită de ceea ce aud și mă uit atentă la el. Cum ați lucrat arăt de mult timp aici, cunoașteți majoritatea clienților acestui local. Îmi simt fruntea încrețită de ceea ce îmi spune.

Văzând că m-am încruntat, se ridică în picioare și ajunge în fața mea, sesizând pentru prima dată mâinile mele tremurânde și ușor încovoiate între ele.

-Nu o lua în nume de rău, e doar business! Îmi atrage atenția el zâmbind din nou răutăcios.