Divya rămâne singură după un incident nefericit care îi schimbă total viața și o face să treacă prin niste situații complicate. Decide să înceapă o fugă de trecut.
Este în cautarea unui loc unde să se simtă acasă, dar v-a reuși să scape de trecut...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
"Zborul spre New Delhy- îmbarcarea în cincisprezece minute".
Am citit cu voce tare acel panou uriaș din fața mea, foarte socată. Eram atât de nesigură pe ceea ce urma să fac încât simțeam cum toată acea teamă îmi trecea fix prin stomac, făcându-mă să tremur incontrolabil. Simțeam cum inima îmi batea atât de tare încât puteam simți puternic fiecare bătaie, palmele îmi transpirau iar picioarele mi se înmuiau din ce în ce mai mult. Nici nu puteam realiza că mă aflam acolo în acel instant și nici pentru ce mă treceau toate acele stări. Acea frică m-a făcut să întru într-o fel de bulă, în care rezona fiecare gând de al meu ce urla la mine. În acele secunde nu mai eram prezentă în acel aeroport, eram prinsă în subconștientul meu ce avea o criză ce m-a făcut să mă pierd complet.
M-am luptat cu mine însumi să mă întorc la realitate, nu puteam rămâne în acea bulă la nesfârșit, timpul zbura, iar eu nu puteam face nimic pentru al oprii.
Pentru a mă liniști m-am îndreptat spre prima banca ce mi-a sărit în ochii atunci când am privit în jurul meu. M-am îndreptat grăbită spre ea pentru ca nimeni să nu îmi ocupe locul. M-am așezat, apoi mi-am pus dosul palmelor pe obraji pentru a îmi verifica temperatura corpului. Simțeam la propriu că fierbeam, iar mâinile îmi tremurau involuntar, respirația îmi era grea, mi-am putut dat seama rapid că, cu siguranță tocmai am avut un atac de panică.
Lângă acea bancă se afla un tonomat de băuturi și gustări, mi-ai controlat buzunarele rapid după care în cele din urmă am scos o monedă de doi euro pe care am introdus-o rapid în mașinărie. Am apăsat pe o tastă apoi mi-am așteptat sticla de apă nerăbdătoare jucând din picior. Într-un final o extrag din trapă și încep să o beau întreaga dintr-o gură.
Am început să privesc atentă în jurul meu, asigurându-mă ca nimeni nu mi-a detectat starea, întotdeauna am urât să fiu privită insistent. După ce am început să îmi stabilesc starea, am decis să mă apropii încet, încet de ghișeul de control. Pe drum gândurile ce m-au devastat în urma cu câteva minute reveneau din nou în mintea mea.
,,Oare să plec?" ,,Oare procedez corect?"
Acestea au făcut inconjurul minți mele încă de când am plecat de acasă, nu mă lăsau absolut deloc să mă calmez și să ma concentrez la ceea ce aveam de făcut.
În urmă cu 10 minute
― Divya chiar ai de gând să rămâi acolo? Vei fi singură, tu nu ai pe nimeni acolo. A spus Jade cu lacrimi în ochii ținundu-mă puternic de mâini ce le avea atât de reci încât mi le-a răcit și pe ale mele.
― Asta trebuie să fac, știi foarte bine că nu mai sunt bine aici! I-am spus eu privind-o atent în ochii ei verzi.
Adevărul era că, chiar am încercat de multe ori să mai dau o șansă acelui loc, să privesc partea plină a paharului, dar fiecare încercare mă făcea să îmi doresc mult mai mult să plec. Fiecare loc din acel oraș mă facea să mă treacă toți fiorii. Fiecare persoană cunoscută ce îmi spunea același lucru când mă întâlneau pe stradă, mă făcea să ma doară de fiecare dată. Fiecare moment în care mă loveam de problemele trecutului, mă dobora complet.
