Troubled

cinci

Melanie.


Se holbeaza incontinuu.

Ochii lui imi urmaresc fiecare miscare, iar eu simt ca ma sufoc. Ochii de smarald al acestui baiat misterios ma forteaza sa ma holbez inapoi. Ma studiaza, asteptand orice fel de reactie.

Daca el crede ca va obtine vreun fel de control asupra mea, se insala.

Asta e casa mea, iar el e un intrus.

Il privesc drept in ochi in speranta ca va deveni inconfortabil si va rupe contactul, dar, fara folos, nu se opreste din a ma analiza. In schimb, isi musca buza, iar eu ma uit in alta parte. Incerc sa ascund caldura care imi arde obrajii, dar e prea tarziu.

Bataia din palme a tatalui meu ma face sa tresar.

"Primul lucru de pe lista: injuratul. Profanarea sau vorbitul urat nu au loc sub acoperisul meu. A existat o problema cu asta inainte, dar ma astept sa nu mai fie acum. Inteles?"

Niciunul dintre ei nu ii raspunde tatalui meu sau incuviinteaza in vreun fel. Tanjesc, pentru propria lor siguranta, ca cineva sa spuna ceva, orice. Dupa cateva momente tensionate, fata, Hannah, incuviinteaza incet.

"Nu se va fuma, bea, si nu se vor consuma droguri de niciun fel," continua el. "Este interzis sub orice forma, iar eu nu voi tolera asa ceva. Deasemenea, veti munci si veti ajuta la treburi. Sunt convins ca lui Melanie ii va face placere ceva ajutor prin ferma."

Toti ochii se rotesc catre mine, iar eu ma simt instant mica si inconfortabil sub privirile lor; tatuajele si piercingurile nu ma ajuta absolut deloc.

Melanie, aduna-te. Nu te lasa intimidata de aspectul lor fizic, e doar o fatada. Poate ca sunt draguti inauntrul lor.

Imi indrept spatele.

"Chiar mi-ar prinde bine niste ajutor, de fapt. Intotdeauna am nevoie de companie cand curat balega vacilor sau cand am grija de cai la 4:45 dimineata," spun eu zambind. Toti se crispeaza, iar Hannah si baiatul cu parul zburlit fac schimb de priviri. Ochi Verzi geme si se lasa pe spate pe scaunul lui, incrucisandu-si bratele.

"Eu nu muncesc," se vaicareste el. Vocea lui e adanca, foarte adanca, cu un puternic accent britanic.

"Ei bine, mare pacat, nu-i asa," tatal meu ciripeste. "Veti frecventa scoala la care merge si Melanie, Liceul Summerdale, de luni pana vineri. Cu exceptia ta, Lewis. Am inteles ca tu ai aproape 20 de ani. Corect?"

"Louis. Ma cheama Louis," il corecteaza el. "Dar da, am aproape 20 de ani."

Toti sunt din Marea Britanie?

"Grozav. Veti ajuta la treburile casei in timpul zilei, si s-ar putea sa iti gasesti un loc de munca ca sa te tinem ocupat cat timp ei sunt la scoala," ii spune tatal meu.

"Suna ca o binecuvantare," raspunde el sarcastic.

El ii ignora comentariul si continua sa vorbeasca. "Chiar daca asta e un oras mic, aceasta scoala e una dintre cele mai bune din stat. Daca chiuliti, injurati, nerespectati orice adult de pe proprietate, vor suna securitatea campusului si va vor trimite direct la inchisoarea locala. Ei nu se joaca cu treburile astea," spune el cu asprime.

Rad in sinea mea la aceasta minciuna. Scoala mea e stricta, dar nu e deloc asa. Doar incearca sa-i sperie cu atitudinea lui macho, dar nu pare sa aiba niciun efect asupra lor. Tatal meu continua cu lista, inventand reguli pe masura ce continua. Cand in sfarsit ajunge la final, suspina si isi scarpina barba inainte de a vorbi.

"Asta e ultima regula, si e pentru Louis si Harry," incepe el si ii priveste serios. "Niciunul dintre voi nu va incerca ceva cu Melanie. Sau Hannah, daca tot. Daca faceti asta, iar eu aflu," chicoteste el, "veti trece prin iad. Am fost in armata americana timp de 10 ani. E o arma de vanatoare de calibrul 12 pe spatarul meu din sufragerie, si nu mi-e frica sa o folosesc. Nu vreti sa aveti de-a face cu cealalta fata a mea. M-am facut inteles?"

"James," avertizeaza mama mea. Se intinde si isi asaza mana pe pumnul lui inclestat, trecandu-si impaciuitor degetul mare peste pielea lui.

"Nu-ti face griji. N-as incerca nici daca as vrea," spune Harry. Ma incrunt la remarca lui rautacioasa. Ce vrea sa zica cu asta?  Nu vreau sa cred ca sunt ingrozitor de urata, dar nici nu cred ca sunt minunata de sa ramai cu gura cascata. Sunt medie. Sunt doar Melanie.

Tatal meu, pe de alta parte, e incantat peste masura sa auda aceste cuvinte venind din gura lui. "Egrozav sa aud asta," spune el zambind. "Doar ca sa va aduc aminte, la fel cum i-am spus si lui Melanie acum cativa ani, nu sunt prietenul vostru. Sunt tutorele vostru si cel care e responsabil pentru voi. Urmati aceste reguli, si ne vom intelege perfect." Tatal meu se intoarce catre mine. "Melanie, de ce nu mergi sa le arati camerele lor oaspetilor nostri."

"Uh, sigur. Luati-va bagajele si urmati-ma."  Imi dau ochii peste cap in mintea mea la insecuritatea din vocea mea. Trebuie sa fiu puternica, nu slaba in fata lor.

"Asta e-o porcarie,"  se vaicareste tare Hannah in timp ce ajungem la scari. Ma intorc cu ochii cat cepele. Nu stie ca peretii sunt subtiri ca hartia?

"Omule, care-i treaba cu ochii aia? Calmeaza-te," spune ea in timp ce trage de manerul geamantanului ei.

"Vorbeste mai incet. Tatal meu te va ucide daca te prinde ca injuri," soptesc eu repede. Acum, as prefera sa cred ca oamenii astia sunt inofensivi si se vor supune regulilor fara sa se planga, dar din nefericire, au fost trimisi aici cu un motiv, iar eu nu cred ca e din cauza ca au urmat regulile si au fost politicosi.

Hannah isi da ochii peste cap si merge in camera ei, trantind usa in fata mea. Suspin inainte de a ma intoarce.

Urmeaza baiatul mai in varsta.

Holul e prea aglomerat, iar eu trebuie sa ma imping in perete .

"Louis, nu?" intreb eu. Incuviinteaza el si dispare in camera lui fara un cuvant.

Iar apoi s-au dus doi.

Prezenta lui Harry nu trece neobservata. Ochii lui imi ard o gaura la ceafa, si trebuie sa ma fortez sa o ignor. Imi ingrop mainile in buzunarele mele de la spate si merg repede in fata lui. Plimbarea scurta e jenanta si tacuta, si pare ca a trecut o eternitate inainte ca el sa vorbeasca.

"Nu te mai purta de parca o sa te omor sau ceva de genul."

Ma intorc si imi incrunt sprancenele in confuzie. Gura mea se deschide pentru a-i pune o intrebare, dar el mi-o ia inainte.

"Umerii iti sunt incordati, iar pozitia ta e rigida. Mergi o mie de pasi inaintea mea, si te porti de parca o sa ma reped la tine in orice secunda. Opreste-te din a fi atat de critica dracului. Oricum nu mi-as pierde timpul cu tine," spune el rautacios.

Comentariile sale ma lasa fara cuvinte. Nu i-am spus nimic, de ce e atat de josnic? Nu il criticam. Nici macar nu il cunosc!

Mintea mea nu pare sa poata functiona impreuna cu gura mea, si sunt lipsita de orice replica. El deschide usa si intra in camera cand realizeaza ca nu se va alege cu o lupta. Decid sa o las asa, in ciuda vocii din fundul mintii mele indemnandu-ma sa il pun la punct.

"Asteapta," spun si imi pun mana pe usa. Ochii lui se deschid brusc spre ai mei, iar eu incerc sa nu inghet din nou. "Pranzul va fi gata in curand."

Harry se holbeaza catre mine pentru un moment inainte de a izbucni in ras. Vocea lui groasa creeaza un raset adanc, plin de suflet care ar fi frumos de ascultat daca nu ar fi directionat catre mine. Gropitele lui isi bat joc de mine si dintr-o data ma simt ca o idioata.

Tranteste usa inainte sa ma pot gandi sa spun altceva.