ALEKSANDR

Capitolul 11

Deschid ochii dureros de lent şi privesc pierdut prin încăpere...

-Unde cacat mă aflu . spun gemând de durerea îngrozitoare de cap

Privesc spre dreapta mea şi îi observ claia de păr blond dormind cu capul pe piciorul meu drept .

-De ce dracu sunt aici ? întreb stins

Mă ridic lent în fund şi o privesc dormind.
De ce naibii este atât de adorabilă când doarme ?

Da, clar am ceva.
Eu nu a-și fi gândit asta nici mort.
Zâmbesc şters şi îi dau o şuviţă rebelă ce îi acoperea chipul.

Ar fi fost totul perfect dacă ea nu ar fi stat pe piciorul meu ce era amorţit şi mă durea ca naiba.

-Blondo. gem înfundat zgâlțind-o puţin

-Blondo , mă doare. spun gemând iarăși

Ea mormăie anumite chestii indescifrabile iar apoi spune.

-Încă cinci minunte te rog.

Oftez prelung şi decid că încă cinci minute mai pot îndura .

-Blondo, a trecut o oră la naiba. spun zgâlțind-o iarăşi

-Ce? şopteşte ea cu ochii închişi

-Piciorul meu blondo, piciorul.

-Vai, îmi cer scuze, nu am vrut.

-În sfârşit. spun ferindu-mi piciorul din calea sa, nu de alta dar dacă va continua aşa va trebui să îl amputez.

-Cum te simţi?

-Ca dracu...

-Eşti un norocos..

-Iar tu un ghimpe.

Ea chicoteşte precum un copil mic şi inocent iar eu o privesc total surprins de gestul său copilăresc .

-Unde dracu sunt ?

-Fără numele celui rău ,e păcat.
Şi esti la spital.

-De ce cacat sunt aici ?

-Ai fost otrăvit Alek...

-De unde îmi ştii...

-De pe pancarda maşini "proprietatea lui Aleksandr,, mai ştii.

Gem înfundat frecându-mă tâmplele.

-Cine ma adus? întreb brusc.

-Eu... spune privind podeaua.

-Cum.. ? întreb buimaca.

-Casa mea este la doi paşi de locul în care erai.

-Zhayra, să mergem, ne aşteaptă domnul Gerald ... spune un tip de aceiaşi vârstă cu mine .

Cine căcat e gunoiul, mă întreabă într-una conștința mea idioată .

-Vin imediat... spune blonda zâmbindu-i scurt.

-Trebuie să plec, pa Alek... spune zâmbind .

-Aleksandr pentru tine...

-Pa Aleksandar... spune chicotind

-Ce copil ..spun imediat ce îmi părăseşte salonul

-Grozav, am rămas singur...

Strâmb din nas şi privesc în jurul meu după telefon.
Super, e la Dante. Şi acum?
Telefon n-am, familie n-am, iubită n-am, măcar penis am.

Cât de jalnic am ajuns, îmi plâng de milă din ori ce.
Ah la naiba cu spitalul mă-sii ,vreau acasă.

Mă ridic alene din pat şi caută hainele cu privirea însă spre ghinionul meu dispăruse.

-Cine dracului mi-a furat hainele? strig spre asistentele ce se plimbau de colo colo cu mapele în mână.

-Dacă nu le aduceţi voi pleca gol de aici, vă e clar. întreb clar şi răspicat pentru a fi auzit.

Trântesc uşa furios şi mă aşez pe marginea patului aşteptând.
Nu după mult timp apare un medic.

-Bună ziua domnule Aleksandr!

-Îmi vreau hainele... mârii spre el

-Imediat după ce vă consult.

-Acum. spun dur privindu-l încruntat

-Ascultă Aleksandr, starea în care ai fost adus aseară era destul de critică, vreau să mă asigur că sănătatea ta nu este pusă în pericol.

-Sunt bine. răspund scurt tăindu-i din elan

-Un set de analie va decide asta.

-Un set de pumni vă va convinge că sunt întreg? întreb ridicând o sprânceană

-Cum doriţi domnule... spune ridicându-se şi ieşind din salon

Nu după mult timp apare cu hainele mele şi o fişă idioată de externare.
Iau hainele şi mă îndrept spre baie pentru a mă schimba ca mai apoi să mă car din spitalul ăsta idiot.

Ajuns acasă, mă trântesc în pat şi las somnul să îşi facă simţit prezenţa.