Mafia in sec.XXI

Capitolul 6 - Party Time

După adunarea din biroul meu mă îndrept spre casă ca să mă pregătesc. Mă sui în Ferrari și plec liniștit spre destinație. Spre mirarea mea, chiar mergeam încet... Mergeam legal... Uau!
În timp ce conduceam, gandurile îmi zburau la întâmplările din ultima vreme. Niciodata nu mi-am imaginat că vom ajunge asa departe... Noroc că avem unele asuri în mânecă, cum e tancul. Că veni vorba de tanc. Nu v-am povestit cum am facut rost de el și de alte lucruri. Pe când eram mai mici ne plăcea foarte tare să ne plimbăm cu bicicletele. Tima si Smuty mai tot timpul îi vedeai pe bicicleta prin oraș. Din când în când, Puric (sau cum îi vom mai spune, Arturik) si cu mine ne alăturam lor. Și foarte rar mai ieșea și Radik. Iar la noi în oraș era un aeroport abandonat, despre care mergeau multe legende și mituri, cum ăa ar fi defapt o baza secretă. Și, iată intr-o zi de vară după ce am terminat clasa a 9, ne-am adunat și discutând pe unde să o luăm, ne-a venit minunata ideea să mergem la aeroport și să-l explorăm. Daca te uitai la el nu parea nimic neobisnuit, dar după ce am sărit gardul și am început să ne uităm mai atent la detalii... Ca sa descriu aeroportul, dacă îl poți numi așa, era format dintr-o pistă (care era mai mult pamant și pe lângă numai buruieni) și un hangar abandonat.
După o ora de examinat "drumul", am ajuns la concluzia că nu era nimic ascuns acolo, așa că ne-am adunat în fața hangarului. Și acum îmi aduc ami te cât de horror arăta. Mai avea un pic și se dărâma pe noi. Dar din cauză că rram tineri, în noi ardea o dorință ciudată de a intra și a explora. Așa că ne-am aprins lanternele de la telefon și am pășit încet înauntru. Pe partea dreaptă, pe perete, era un întrerupător, Arturik care era cel mai aproape a apăsat pe el. Pentru un fragment de secundă s-a aprins un bec și am putut vedea ce se află în încăpere. Am văzut pe partea stângă o masă cu niște scaune, iar pe masă era o lumânare veche cu pânze de păianjen. Pe partea dreaptă erau niște dulapuri cu canistre și diferite unelte. Dar destul de ciudat era că pe mijloc, la peretele din spate erau niște rafturi cu cărți. Asta erau toate lucrurile din hangar. Apoi becul explodează in mii de bucățele. Noi ne-am întors și ne-am aplecat ca sa ne ferim de sticlă. După câteva secunde mă ridic în picioare și mă adresez prietenilor mei:

- Sunteți toți în regulă?

- Da! raspund baieții în cor.

- Ați văzut? Era o masa, niște dulapuri și rafturi cu carti, spune Tima.

- Am impresia că acele rafturi ascund ceva. Cine mai e de părere cu mine? întreb eu.

- Și eu sunt de aceași părere, dar propun să nu ne grăbim. Să investigăm tot, ca să nu ne scape nimic, spune înțeleptul de Puric.

- Propun să ne despărțim, asa va fi mai usor. Tima si cu mine mergem la masa, Radik si Arturik la dulapuri și Cezar la cărți. Băi Cezar, dacă găsești ceva ne aștepți și pe noi, spune Smuty.

Noi suntem de acord așa că ne despărțim, eu o iau înainte și mă îndrept spre rafturi. Era înalt de vreun metru și nu foarte lat. Am aruncat o privire peste cărți. Erau toate scrise în rusă și erau vechi și prăfuite. Am vrut să mă uit dintr-o parte și să-l analizez. Pe părți nu era nimic neobișnuit. Apoi am încercat să-l trag, dar nu am reușit să-l clintesc. Mi s-a parut ciudat că nu s-a mișcat deloc. După m-am dat un pas în spate și am zis să ma uit la cărți. Între timp, prietenii mei au venit lângă mine. Îi întreb:

- Ați găsit ceva?

- Nu. Nimic deosebit. Doar praf și pânze de păianjen, răspunde Radik. Dar tu, Cezar? Ai găsit ceva?

- Nu chiar. Mi se pare ciudat că nu am putut să mișc rafturile. Arturik, te rog încearcă să-l muți.

Artur se duce mai aproape și încearcă din toată puterea, apoi se întoarce spre noi și dă din cap că nu se mișcă. Se trage în apoi și se uită la mine. Același lucru îl fac și ceilalți băieți. Simt presiunea care îmi stă pe umeri. Mă uit atent la cărți și văd că era un grup de cărți roși, unul de cărți albastre și unul de cărți verzi. Și era o singură carte galbenă. Deja îmi imaginam cum se va deschide și vom găsi o încăpere secretă. Cu toată încrederea mă duc, apuc cartea și trag de ea. Rămân cu ea în mână și nu se întâmplă nimic. Vezi, măi Cezar, nu e ca în filme. Nu e chiar așa ușor cum crezi. Pun cartea la loc și încep să ma uit. Încep cu grupul verde, nimic special acolo. Trec la cel roșu, aceiași poveste. Cand ajung la cel albastru, mi se pare că văd ceva diferit. Îi rog pe băieți să aprindă lanternele și să le îndrepte spre cărțile albastre. Băieți fac așa cum le cer și eu îmi îndrept privirea spre cartea care mi-a atras atenția. Una din cărți avea o altă nuanță de albastru. Eram sigur că văzusem ceva! Mă duc și apuc cartea de un albastru mai deschis decât celelalte. Cartea nu vrea să iasă din raft și un scârțâit se aude. Ne tragem mai în spate și ne uităm atent le ce se va întâmpla. Rafturile se mișcă spre dreaptă și lasă la iveală niște scări ce coboară. Mă uit încet în stânga și apoi în dreapta la prietenii mei. Erau uimiți. Și eu eram. Cine nu ar fi? Imaginația îmi zbura... Ce s-ar putea ascunde acolo? Închit în sec, îmi fac curaj și o iau pe scări în jos. Baieții mă urmăresc. Coborâm pas cu pas, aveam mare grijă, puteau fi capcane. Timp de 5 minute am văzut doar scări, dar apoi iată, se terminau. Ne gaseam toți într-o încăpere subterană destul de mare. Erau niște mese care aveau deasupra cea ce păreau a fi sticle. Într-un colț pareau a fi niște arme vechi, pline de pânză de păianjen. Dar ce ne-a atras cel mai tare atenția era un birou imens cu un scaun. Pe scaun era un schelet îmbracat în costum militar. Probabil el era șefu acestei încăperi secrete. Avea o mână pe masă, iar sub mână se afla o carte. Analizez puțin omul și apoi decid să ,,împrumut" carte, oricum el nu o mai folosea. Mă apropii,pun mâinile pe carte și trag. Spre surprinderea și norocul meu, rămân cu cartea în mână și nu pățesc nimic. Suflu praful de pe ea și împreună cu prietenii mei decidem să părasim această încăpere ciudată. Ajunsi afară, la lumina soarelui și la aerul curat, decidem sa ne luăm bicicletele și să ne îndepărtăm de zona asta. Mergem vreo jumătate de oră și ne oprim pe un câmp verde. Ne întindem pe iarba deasă și formăm un cerc. Pun în mijlocul nostru cartea și o deschidem. Părea a fi jurnal personal al scheletului. Erau tot felul de date și povestiri. Spunea ceva despre niște misiuni secrete și baze secrete. Se vorbea despre un război, iar zona aceasta era importanta, era o fortăreață. Răsfoind paginile am găsit o hartă. Parea foarte veche și nu puteai înțelege. Sub harta era scris ,,Baze secrete" și erau multe. Lângă fiecare erau scrise niște cifre. La moment nu ne-am dat seama că sunt coordonate. Și așa am obținut aceste asuri în mânecă.
Întorcându-mă în prezent, văd că am trecut te destinația mea. Space e un club ne noapte, unde oamenii se întâlnesc, beau și dansează. În general petrec și se simt bine. Decid să parchez mașina și să fac o plimbare pe jos, să îmi desmorțesc picioarele și să respir aerul curat. Ca sa ajung la club trebuie să trec prin parcul orașului. E un loc foarte vesel. Poți vedea copii micuți jucânduse, copacii verzi și oameni relaxânduse. E placut să mergi printre ei și să observi cât de relaxați și fără griji sunt aceste persoane. Însă un lucru m-a uimit. Ionuț stătea pe o bancă cu o fată în brațe și se sărutau cu așa putere și patimă... Am lasat capul în jos și am vrut să trec fără să-i deranjez pe porumbei. Dar fix cum trec pe lângă ei
aud: