Capitol 5 (ro)

Začať od začiatku
                                    

— De când am ajuns m-am întins în pat, pier dută puțin în gânduri, dar pentru că am ajuns prima

în cameră, intru şi prima la duș, spun și sar repede din pat fugind spre baie, unde închid ușa să nu aud dacă mai întreabă ceva. Sabina dă drumul la muzica din playlist-ul ei și aud o melodie lentă potrivită pentru un moment intim între o femeie și un bărbat. În cele cincispreze minute cât stau în duș încerc să nu mă gândesc la nimic. Apa îmi curge pe corp, liniștită și fierbinte ca atingerea unui iubit care mă mângâie pe ceafă, pe gât, pe brațe, pe spate. Devin tot mai relaxată și gândurile inevitabil zboară în direcția lor și imaginea lui Joon îmi umple mintea și simțurile. Buzele lui roze, tenul fin și ochii negri pătrunzători. Mâna lui pe spatele meu când mă ferea de câte un petrecăreț și fiorii pe care îi simțisem atunci, dar pe care îi ignorasem încă din prima clipă. Acum toate le retrăiam și le resimțeam.

Nu. Mă opresc din a lăsa gândurile să o ia razna și schimb brusc temperatura apei, făcând-o rece, să îmi trezească simțurile și apoi îmi închei ritualul de cremuit cât mai repede și mă întorc în cameră.

Sabina își ia cu ea în baie telefonul care îl foloseam pe post de furnizor de muzică de când junsesem, iar eu dau televizorul mai tare, pe un canal coreean, neînțelegând mare lucru din emisiunea de divertisment care rula în acel moment. Mai butonez până găsesc posturile în limba engleză și mă opresc la un film pe care îl mai văzusem, însă știam că o să mă ajute să îmi duc gândurile într-o zonă mai safe.

Am nevoie să mă rup un pic de atmosfera sută la sută coreeană din jur.

Înainte să adorm, îmi reamintesc de visul meu și de starea de gol pe care am avut-o din cauza lui.

Pentru o clipă mă simt la fel ca în dimineața precedentă, simțind că îmi e dor de acel om din visul meu. De data asta nu am niciun vis.

— Bună dimineața! ne salută Joon într-o română stâlcită când ajungem în dreptul mesei lui unde ne așteptă pentru micul dejun.

— Bună dimineața! îl salutăm și noi tot în română, apreciind cu bucurie efortul lui de a învăța limba.

Se ridică în picioare și ne face semn să ne așezăm.

— Am cerut pentru fiecare o cafea, dar la mâncare am vrut să vă aștept și pe voi, continuă în engleza.

Oricum o să ne oprim la un Starbucks să ne aprovizionăm pentru drum.

— Te-ai apucat să înveți limba română? glumesc eu, luând o gură din cafea și preparând-o cum îmi place, cu zahăr și lapte.

— Pentru moment. E tot ce știu. Dar mă aștept să primesc ajutor din partea voastră și poate chiar să iau în serios aspectul ăsta.

— Limba română este destul de grea, în special gramatica, spune Sabina. Dar pas cu pas, câteva cuvinte de bază cred că vom putea să te învățăm cât mai stăm pe aici.

Zâmbetul lui, pentru o clipă, devine ușor trist și își mută privirea în altă parte.

— Pare un plan bun, dar mai înainte de toate să mâncăm. Zâmbește puțin forțat, dar în câteva clipe începem să discutăm despre alte subiecte diverse și zâmbetul îi redevine sincer.

Fumăm o țigară în fața hotelului și în timpul acesta mașina lui Joon este adusă de un șofer al hotelului.

Sabina îmi face cu ochiul și sare pe bancheta din spate, lăsându-mă pe mine să stau pe scaunul de lângă Joon.

Mașina este destul de mare, un Range Rover negru, dar din clipa în care am urcat toți în mașină, mi s-a părut că spațiul este mult mai mic și că prezența lui este mult mai aproape.

The Right Choice - Alegerea potrivită [+18] (eng/ro)Where stories live. Discover now