The Right Choice - Alegerea potrivită [+18] (eng/ro)

Capitol 3 (ro)

Inclusiv părul ne-a fost aranjat de cei de-acolo, cu împletituri drăguțe și floricele pierdute printre ele. Acele costume, numite Hanbok, ne dau un sentiment de apropiere față de acest loc. Cel puțin așa simt eu. Este atât de frumos și chiar doamna care îmi aranja părul îmi spune la final că sunt foarte frumoasă și că mă prinde foarte bine tradiția coreeană. Îi zâmbesc cald și îi mulțumesc, fiind conștientă ca părul meu ca focul nu are nimic tradițional în el.

Sabina este și mai amuzată de costumul ei care îi vine puțin mai scurt, ea fiind mai înaltă decât clientela lor obișnuită. Însă ne simțim bine în aceste ținute și când ne dăm seama că într-o oră aveam programat un tur de degustare al mâncărurilor tradiționale, ne despărțim cu regret de costumele noastre. Ne bucurăm că am făcut o mulțime de poze și știm că ne vor rămâne în suflet mereu.

Plecăm, uitându-ne în urmă spre acel loc minunat, dar următoare destinație ne așteaptă și ne grăbim să ajungem la locul de întâlnire cu ghidul din această seară.

Nu ne este ușor să găsim adresa, însă ne încadrăm în timp și ajungem chiar mai devreme să cunoaștem ceilalți participanți. Suntem în final o echipă de şapte turiști, patru americani, o fată din Germania și noi, două pupeze din România, care surprind pe toată lumea cu engleza noastră foarte bine vorbită.

— Noi vorbim doar engleza, mărturisește amuzat unul dintre americani, care venise în vacanță cu fiul lui, dar nici pe asta nu o ştim corect.

Americanii sunt veniți câte doi în această călătorie, doar tipa din Germania este solo și suntem impresionați de curajul ei de a pleca singură într-o astfel de călătorie, ce avea să se încheie și cu câteva zile în Tokyo.

Revenind la turul nostru tragem următoarele concluzii: mâncarea este foarte bună, dar au câteva dish-uri foarte picante, care ne dau imediat senzorii peste cap. Învățăm cum să combinăm mâncărurile, cu ce băuturi locale se servesc de obicei și, după ce vizităm trei restaurante, fiecare cu specific diferit, suntem convinse că vom ști ce să comandăm și ce să mâncăm în zilele următoare.

Fiind fascinată de cultura lor, discut destul de mult cu tipa care ne era ghid, iar ea îmi povestește despre tradițiile și obiceiurile lor și totodată diferențele dintre viața de zi cu zi și ce vedeam eu în filmele coreene pe care le urmărisem. Se bucură când eu completez cu câte un cuvânt coreean și îmi spune, spre mândria mea, că le pronunț destul de corect și că ar trebui să exersez mai mult, dacă tot am pornit pe acest drum, pentru că ce era mai greu, se pare că deja am învățat, e alfabetul și o să reușesc, puțin mai încet, să și citesc.

Încheiem seara total epuizate, dar înainte de culcare ne aplicăm pe față câte o mască, produs local, cu toate că desluşim cu greu cum se utilizează și râdem știind că mai mult facem după capul nostru, iar când ne uităm una la cealaltă cu măștile pe față, arătăm ca două mumii. Începem să râdem, dar masca astringentă ne ține fața, ceea ce face ca toată faza să devină și mai amuzantă.

Ne băgăm mai devreme la culcare, în speranța că a doua zi vom prinde un mic dejun normal la hotel, așa că dăm stingerea, dar nu înainte de a-i trimite un mesaj lui Mihnea spunându-i că a fost o zi frumoasă și plină de locuri speciale. Răspunsul lui este însă mult mai scurt : „Sunt într-o ședință acum, toată ziua a fost full. Have fun în continuare!"

Nu știu dacă mă așteptam la altceva din partea lui sau dacă mă așteptam; erau din nou așteptările mele care nici până acum nu învățasem să mi le șterg din minte.

Din cauza oboselii, cad repede într-un somn adânc și visul din noaptea precedentă pare să aibă o continuitate. De data asta alerg printr-un aeroport spre ceva, spre cineva și o femeie ce pare angajată a aeroportului îmi spune că nu mai pot să ies, pentru că voi pierde zborul. La telefon aud vocea bărbatului și imaginea i-o asociez cu acela pe care îl visasem noaptea trecută. „Sunt în fața aeroportului" îmi spune, iar eu simt că nu pot să respir și sunt disperată să găsesc o cale de ieșire. „Nu mă lasă să ies!" zic exasperată alergând pe niște culoare lungi și simțind că nu am nicio soluție să îl văd, să îl strâng din nou în braţe, dar știu că ăsta e cu adevărat sfârșitul.