Sindromul iubirii

Capitolul 44

     Dupa ce am venit de la spital, toti ceilalti erau in living si vorbeau. Eu cu Anne le-am spus ca ne-am plimbat prin magazine, si ne-am dus la bucatarie sa preparam ceva.

     Toata ziua nu am putut fi in largul meu. Eram distrasa de alte ganduri si nu am putut fi atenta la nimic. Doctorul mi-a spus ca am un nodul, insa pana nu vin rezultatele de la analize nu putea lua nicio hotarare. In orice caz, operatia tot va avea loc.

     Intru in baie si ma sprijin de chiuveta, privindu-ma in oglinda. M-am abtinut toata ziua sa nu izbucnesc in plans.

     Imi dau jos bluza si sutienul, privindu-mi sanii. Nu ma pot imagina cu unul lipsa. Imi strang ochii si scutur din cap, punandu-mi bluza inapoi. Lacrimile imi aluneca pe obraji si inghit in sec, dand drumul la apa.

     Iau prosopul de langa chiveta si imi sterg fata, iesind apoi din baie.

- Iubito, te simti bine? ma intreaba Angel, ridicandu-se din pat.

- Da, sunt doar obosita, mint si ma duc la dulap, luandu-mi un tricou de-a lui.

- Esti sigura? se apropie de mine.

     Nu imi place sa ii ascund nimic, insa pana nu sunt sigura de ceea ce se intampla cu mine, nu vreau sa-i spun. Nu vreau sa-l ingrijorez de pe acum.

- Da, soptesc.

     Ma intorc cu fata la el si il iau in brate, lasandu-mi capul pe pieptul lui. Imi musc buza abtinandu-mi lacrimile, si ma indepartez putin.

- Vino, il iau de mana si las tricoul de schimb pe pat.

     Ma urmeaza in liniste si mergem in camera pianului, inchizand usa dupa noi. Mi-am dat seama ca este izolata fonic, deci nimeni nu o sa auda nimic.

- Ce facem aici? intreaba.

     Ne asezam pe scaunul din fata, si privesc clapele.

     Imi pun degetele pe ele si le apas usor, umpland camera cu zgomot.

     Nu am mai auzit sunetele astea de multi ani. Mi-a fost frica sa-l mai cant. Cantecul asta are numai amintiri crude.

     Imi inchid ochii si ma las purtata de val, simtind fiecare nota in parte. Stiu cantecul asta ca in palma. Am castigat doua premii cu el. Mama il adora pe Richard Clayderman. Iar "Ballade pure Adeline" era preferata ei.

     Ochii mi-i deschid cand termin, si inghit in sec, simtindu-mi obrajii uzi.

- Cait-

- Cantecul asta, era preferatul mamei, il intrerup, privind inca clapele.

- Mi-ai spus ca nu stii sa canti, imi cauta privirea.

- Am cantat de la patru ani, zambesc scurt. Mama ma trimitea la concursuri si castigam datorita ei. Ea ma invata. Inainte sa moara, a cantat cantecul asta pentru ultima oara. Am distrus pianul si tot ce a tinut de muzica dupa ce am venit de la spital. M-a facut sa urasc pianul doar pentru ca nu mi-a spus ca are cancer, imi sterg lacrimile de pe obraji.

- Ieri mi-ai spus sa nu renunt niciodata la muzica, imi ia mana in a lui.

- Tu, il privesc in ochi. Insa eu, am renuntat de sase ani.

- Nu cred ca mama ta ar fi fost de acord.

- Nu i-am promis ca voi continua sa cant, Angel. Mereu cand ma gandesc la muzica, ea este prima persoana care imi apare in minte. Este chinuitor.

     Ma trage in brate si ma saruta apasat pe frunte, mangaindu-mi parul.

- Mie imi poti promite ca nu te vei mai lasa vreodata de muzica? il intreb.