Rogue

Rogue cap.12

-Am baut doar un nenorocit de pahar cu apa! Nici nu am apucat sa mananc! Si am adormit! Nici macar nu stiu cand m-am dezbracat! Tip si plang in acelasi timp, neputinta de a-mi dovedi spusele facandu-ma sa tremur spasmodic.

Scoate din buzunare o cheie de masina si un teanc gros de bani, pe care le pune pe o masuta si isi drege vocea, pregatindu-se probabil sa-mi mai dea o alta veste proasta. Nu-l las sa spuna nimic si incerc sa-l fac sa ma creada .

-Sam, tu ma cunosti de cand eram copil. De cate ori m-ai vazut tu beata pe mine? Iti spun eu, niciodata! Nu l-as insela niciodata pe Aiden! Niciodata!

-L-ai amenintat, ca o sa-i para rau.

-Eram nervoasa! Indiferent cat as fi fost de suparata, nu i-as fi facut niciodata asa ceva!Ma respect pe mine in primul rand si nu sunt o tarfa care se culca cu primul venit!

Plansul ma ineaca si nu pot sa mai zic nimic, ma prabusesc de tot pe pat si odata cu mine, toata viata mea. Chiar daca mai am o mica speranta, sa pot vorbi cu el, in adancul sufletului stiu ca e inutil. L-am pierdut a doua oara si chiar daca nu am nici o vina, e ceva pentru care nu m-ar ierta niciodata.

O mana mare si calda imi strange usor umarul, si cu un glas pe care nu l-as fi ghicit niciodata ca il are, plin de mila, Sam incearca stangaci sa ma consoleze.

-Imi pare rau, fetito! sopteste bland.

Ma ridic cu greu si imi ascund fata la pieptul lui. Il strang in brate si implor:

-Ajuta-ma! Jur ca nu stiu nimic si nu m-am culcat cu barbatul ala! Mi-as fi dat seama daca s-ar fi intamplat ceva!

-Imi pare rau Silver dar nu pot sa fac nimic. Te-ar fi ucis cand a venit in camera ta si te-a gasit dezbracata, cu corpul acoperit de muscaturi! In schimb, si-a varsat nervii pe nemernicii care nu au stiut sa te pazeasca. Crede-ma, au avut noroc ca au scapat doar cu cateva vanatai si exilati din haita! Nu i-a pasat nici macar de familiile lor.

Primejdia in care am fost, inconstient, ma lasa rece si nu ma sfiesc sa spun:

-Mai bine ma ucidea! Ar fi fost o soarta mai buna decat asta! suspin eu incontrolabil.

-Stiu. Dar asta e pedeapsa lui pentru tine. Nu te vrea moarta, vrea sa te chinui chiar daca sufera si el.

Explicatia lui e logica si socanta. Raman paralizata, mai ales cand imi aduc aminte avertismentul lui daca m-as gandi vreodata sa-l insel. Aiden Hunter e un om de cuvant!

Ma ridic cu greu si incerc sa adun resturile de mandrie si stapanire de sine care mi-au ramas, pregatindu-ma de o ultima lovitura. Asa cum il cunosc, nu s-a oprit numai din a ma alunga din haita. Sigur mai este ceva.

-Nu ai voie sa intri pe teritoriul lui si a nici unei haite. Si se refera la padurile lor. Daca esti prinsa, sunt liberi sa te ucida fara a fi trasi la raspundere. Nu ai voie sa iei legatura cu nici un membru al familiei sau vreun alt varcolac. Cine te adaposteste, indiferent de rangul lui, este condamnat la moarte.

Nu pot sa zic nimic, de fapt aproape ca am uitat sa si respir. Mi-am ascultat sentinta la moarte pentru ca asta este, o condamnare! O moarte lenta si dureroasa. Nu exista nici macar o afurisita de padure care sa nu fie revendicate de vreo haita. Un varcolac care nu se mai poate transforma niciodata, e un varcolac mort. Daca inainte eram un Rogue, acum sunt un nimeni! Sunt o prada incoltita din toate partile.

-Ti-a lasat masina si astia. Imi arata teancul de bani dupa masa.

-Nu-i vreau! Nu vreau nimic! ma trezesc spunand.

-Nu fi prostuta, ma cearta el. Ai o sansa sa supravietuiesti.

-Nu, e un mod sa-mi prelungesc agonia.

-Trebuie sa plec, spune el. Te rog sa ai grija si nu uita, nu intra in padure!

Se indreapta spre usa si atunci imi dau seama ca am pierdut si ultima legatura cu viata.

-Sam! Spune-i mamei ca o iubesc si o rog sa ma ierte! suspin eu.

Incuvinteaza incet din cap si inainte sa iasa pe usa, mai spune odata:

-Sa ai grija ! Si nu intra in padure!

Am ramas singura si imi dau voie sa urlu! Urlu si jelesc cu capul adanc ingropat in perna. Nu imi jelesc viata, imi plang dragostea. Nu am crezut niciodata ca am sa mai trec inca o data prin chinurile respingerii si nu stiu daca de data asta am sa supravietuiesc. De fapt, nici nu-mi pasa! Chiar ar fi o usurare sa mor in clipa asta!

Cu o ultima speranta in suflet, incerc sa intru pe canalul nostru de legatura. Nu conteaza distanta care e intre noi, legatura e atat de puternica incat poti aproape sa vezi ce face sufletul pereche daca iti permite.

Zidul de care ma lovesc prima data cade intr-o clipa si sunt intampinata de un marait salbatic ce ascunde o mare suferinta. Nu spune nimic doar asculta. Imi fac curaj si incerc sa pun toata dragostea si sinceritatea in vocea mea.

-Aiden! Nu te-am inselat niciodata, iubitule!

Vorbele mele nu primesc niciun raspuns doar un alt marait, mai puternic si mai infricosator.

-Jur pe viata mea ca nu stiu nimic din ce s-a intamplat aseara! Dar un lucru stiu sigur, nu am facut dragoste cu nimeni! plang eu.

-Care viata, rogue? Pentru mine esti moarta.

Legatura se intrerupe si zidul e din nou acolo! Ma lovesc de el, ma incapatanez sa-l fac din nou sa ma asculte, ma izbesc de o tacere adanca si pana la urma.....renunt.

Trec ore lungi si grele, ore in care plang fara oprire, ore in care nu o data m-am gandit cum sa-mi pun capat zilelor. Cand ochii mi-au secat de lacrimi si plansul uscat mi-a ranit vocea, tot ce stiam si vroiam era sa plec de acolo. Cu ultimele forte mi-am pregatit cateva lucruri, un bagaj mic si saracacios. Din valizele lasate in masina, nu am luat nici macar un tricou cumparat din banii lui chiar daca toata averea mea personala nu depasea o suta de dolari. Inainte sa parasesc camera, mi-am spalat lacrimile si am incercat sa domolesc claia de par din cap. Din oglinda ma privea o fata tanara dar greu incercata. Ochii care altadata sclipeau de viata, acum sunt goi si aproape morti iar pielea palida e patata de cearcane negre.

Arunc o ultima privire in locul unde practic mi-am incheiat viata si ies fara sa ma uit inapoi. Imi predau cartela si las la receptie banii si cheia masinii, cu rugamintea sa fie inapoiate propietarului. In timp ce sigilez plicul, simt privirile curioase ale receptionerului. Daca ieri ma simteam stanjenita, azi sunt golita de orice emotie.

Parasesc hotelul complet indiferenta la privirile rautacioase ale femeilor care probabil m-au invidiat cu o zi in urma si ma indrept spre prima statie de autobuz. Platesc mecanic un bilet care ma duce spre......necunoscut. Nici macar nu am auzit unde ma indrept. Nici nu mai conteaza!

Sper ca mi-am spalat o parte din pacate cu acest capitol care vine foarte repede. Nextul va fi dupa ce postez la Angel si Diavolul, care, sper eu, sa vina zilele astea.

La ora asta nu corectez, asta e ora mea obisnuita de postare, deci nu va legati de greseli!

Lectura placuta!