XIV

1.6K 183 2
                                    

        În căutarea rochiei perfecte fuseseră investite câteva ore bune şi o sumă importantă de bani. Zeci de rochii îmbrăcară superbul corp al şatenei, alte zeci de voaluri îi acoperiră capul însă într-un final ţinuta perfectă se arătă. Rouge era sigură pe alegerea rochiei. Era sigură că îl va impresiona chiar şi pe Jacob.

        Împreună cu Matilda ce o urmă cu paşi repezi ţinând rochia învelită într-o plasă, viitoarea mireasă se înapoiă acasă. Preluând rochia din braţele servitoarei şi lasând-o să se întoarcă la treburile ei, plecă în cameră unde se repezi la telefon.

        -Grace! Mă căsătoresc!

        -Ştiu draga mea, felicitări!

        -Mulţumesc şi te rog să nu mai stai mereu la pânda gândurilor mele, spuse amuzată.

        -Nu mă pot abţine, sunt mereu curioasă şi dornică să aflu cum decurge relaţia ta.

        -Relaţie? Este totul doar un aranjament. O să îţi explic planul meu mâine, la nuntă.

        Ştiind că cel mai probabil Grace citise în mintea ei cuvintele "trebuie să închid" puse telefonul în furcă fără a mai spune ceva. Tragând aer în piept părăsi cu iuţeală camera şi traversă holul până în aripa stângă la biroul viitorului soţ.

        -Am venit! spuse în timp ce se aşeză pe fotoliul din faţa biroului.

        -Rochia?

        -Este pregătită pentru tine, sper să îţi placă.

        -Nu va conta prea mult... murmură Jacob ce nu se opri nici o secundă din scrierea a ce părea să fie o listă de oameni.

        -Ce scrii acolo? întrebă curioasă fata.

        -Lista de invitaţi pentru mâine - spuse el întinzând un stilou şi o foaie spre persoana ce stătea în faţa sa - ar trebui să te apuci şi tu de scris.

        Fără a se opune, Rouge începu să scrie mulţimea de oameni pe care o dorea alături în ziua specială. Nu toţi îi erau prieteni apropiaţi sau măcar prieteni însă lista trebuia să fie cât mai mare pentru a contribui la planul de atac.

        După o oră de scris, şatena puse jos stiloul şi întinse lista spre bărbat. El nu părea şocat de numărul de invitaţi din partea miresei, replicând simplu :

        -Excelent. Oricum avem suficienţi bani.

        O dorinţă nefirească de a-i mai ţine companie lui Jacob cuprinse trupul fetei aşa că decise să îi studieze fiecare mişcare în compunerea listei.

        Era superb. Trăsăturile feţei erau perfecte, mâinile erau masculine, lăsând unde şi unde la vedere venele groase. În acea observaţie amănunţită a subiectului, Rouge putu să observe şi un tic. De fiecare dată când o idee se amesteca cu o alta iar scrierea era întreruptă, bărbatul se apuca să recitească ultimele nume scrise pe listă muşcându-şi prelung buza inferioară. Un zâmbet subtil îi scăpa fetei de fiecare dată când el făcea asta.

        "Cum să fie ceva interzis atât de perfect? De ce? Aş fi putut fi foarte fericită cu el dacă cauzele unirii noastre ar fi fost pure, ar fi ţinut de iubire...". Aceste cuvinte i se repetau mereu şi mereu în minte în timp ce privea subiectul masculin.

        -Păi... am terminat şi eu. După cum arată listele se pare că vom avea nevoie de toţi servitorii să lucreze şi poate chiar unii în plus. Totuși, te rog să nu te îngrijorezi de absolut nimic, mă voi ocupa ca totul să fie perfect. Tu doar relaxează-te restul zilei şi scrie-ţi jurământul.

        Încuviinţând din cap, Rouge se ridică de pe fotoliu şi porni spre camera ei. Trase un scaun la biroul din faţa geamului şi începu să aştearnă pe hârtie cuvintele care alcătuiau jurământul.

        "În clipa în care te-am văzut, am simţit că întreaga lume s-a oprit iar pe Pământ am rămas doar noi doi, singurii oameni". Minciuni. Toate acele cuvinte erau înşiruiri de minciuni. Nu descriau sentimente trăite cu adevărat, nu descriau nici măcar sentimente. "Oameni" ? Nici ea şi nici Jacob nu erau oameni. Rândurile de pe coala de hârtie erau mereu scrise şi tăiate, mâzgălite. Ghemotoace de hârtie picară în coşul de gunoi rând pe rând până la găsirea discursului perfect pentru că asta era, pur şi simplu un discurs.

        După suficient timp de scris şi rescris era gata. Toate cuvintele aşterunte pe pagină sunau bine şi descriau o relaţie perfectă dintre doi oameni ce nu puteau trăi unul fără celalalt.

        Restul zilei fusese dedicată relaxării. O plimbare lungă fusese bine venită, la fel şi baia fierbinte de seară. Cina o luase singură, viitorul ei soţ nearătându-se pe motiv că era într-o şedinţă extrem de importantă, atât de importantă încât paznicul îşi intră iarăşi în rol. Această nouă şedinţă se asemăna şi distingea de precedenta prin unele detalii. De această dată, Jacob avuse mare grijă ce paznic alese deoarece domnul îmbrăcat în uniformă neagră duhnea a vârcolac, fiinţă supranaturală fatală.

        Ajunsă în cameră, Rouge aruncă o privire pe fereastră în timp ce se chinuia să ajungă la fermoarul rochiei situat în spate. O altă asemănare cutremurătoare cu prima şedinţă ieşi la iveală. Pe lângă reluarea acelei ore târzi şi nefireşti unei întâlniri de afaceri, asemănarea principală era maşina. Aceeaşi maşină era parcată în faţa casei. Şoferul maşinii şi partenerul de afaceri era acea femeie misterioasă şi neruşinată care încercase să îl sărute pe Jacob.

        Pumnii şatenei se încleştară. Era o reacţie nefirească pentru cineva care îşi ura partenerul dar undeva adânc în suflet un sentiment de gelozie încolţi. Hotărând să nu îşi rişte viaţa într-o luptă cu un vârcolac, trase pe corp rochia scurtă de mătase destinată somnului şi îşi aşeză trupul greoi în pat.

        În liniştea ce se lasase în încăpere, tânăra lăsă pleoapele să se închidă şi recapitulă în gând planul de viitor. Fiecare detaliu trebuia revăzut pentru a fi sigură că nu există greşeli. Orice greşeală i-ar fi putut distuge viaţa.

        Un ultim zâmbet tâmp apăru pe faţa fetei înainte ca aceasta să se cufunde într-un somn adânc. Zâmbetul era rezultatul pe care subconştientul îl dădea la gândul că erau ultimele ore în care i se mai putea spune "domnişoara Harley". În mai puţin de douazeci şi patru de ore, tot Chicagoul o va cunoaşte pe noua doamnă Black.

        Dimineaţa venise mai greu ca niciodată cu toate că somnul era ceva plăcut. Rouge decise să fie cât de cât matinală, ridicându-se din pat la ora 10:00.

        Un servitor îi dăduse de ştire lui Jacob că viitoarea soţie i se trezi aşa că el trimise întreaga armată de slujnice la dormitorul acesteia. Ele trebuiau să se asigure de bunăstarea miresei. Îi aduseră micul dejun în cameră, se ocupară de ultimele detalii ale rochiei, aduseră buchetul, îi făcuseră machiajul şi părul, o ajutaseră să se îmbrace.

        Buchetul fusese o surpriză plăcută pentru Rouge. Făurit din trandafiri sângerii şi legat cu şnur auriu, acesta se potrivea de minune rochiei albe şi buzelor roşii.

        Doi servitori o ajutaseră pe tânără să urce într-o maşină albă decapotabilă care porni la scurt timp afară din oraş, spre pădure. Inima fetei bătea atât de tare încât părea să îi sară din piept. Emoţiile erau fireşti. Chiar dacă Jacob nu era iubirea vieţii sale o nuntă e o nuntă iar această nuntă putea să îi salveze viaţa sau să o încheie, pe vecie.

Când nemuritorii morWhere stories live. Discover now