Ducele S și jurnalista [+18] (VI - Bonus)

Capitol 3

Ariana

- Ariana! În biroul meu! Acum!

Urletul panicat al șefului meu Edy Hopper aproape că mă face să sar de pe scaun. Cu toate astea sunt obișnuită cu firea lui vulcanică , așa că mă ridic încet de pe scaun, îndreptându-mă spre biroul lui.

Lucrez de aproape 4 ani în televizune și pot spune că nu mai impresionează pe nimeni cu crizele lui. Poate doar pe noi angajați.

- Da, Edy, răspund calmă când întru în biroul acestuia.

- Nu mă lua cu "Edy" că de data asta ai dat-o în bară rău.

- Ce dracu' am mai făcut? întreb uimită, știind că nu am comis nicio gafă când am prezentat știrile.

De aproape doi ani am ajuns cu un pas mai aproape de visul meu, și acela este de a prezenta știrile de la ora 19:00, ediția cea mai importantă a televiziunii lider de piață în statul Florida. Jobul vânat și visat de mii de prezentatori. Așa că de doi ani, de când am reușit să avansez și să prezint știrile de la ora 15 și cele de la ora 17, am muncit pe brânci și am fost crainicul perfect, ajungând astfel prima pe lista de așteptare pentru poziția visată.

Așa că... ce dracu' gafă am făcut?

- Ne-ai aruncat pe amândoi în gura diavolului! zice el făcându-și rapid o cruce. Dumnezeu să ne ajute, că altfel rămânem amândoi pe drumuri și voi face ediții de știri în direct numai din canale!

Mă încrunt și mă uit la el cum se învârte agitat prin biroul lui, așa scund și grasuț cum e. E amuzant, dar eu tot nu înțeleg ce am făcut.

- Edy, trage aer în piept și spune-mi ce se întâmplă.

Încerc să fiu calmă, dar el mă agită și mai tare.

- Căcatul ăla de reportaj pe care l-am făcut cu materialele aduse de tine... înregistrarea audio și fotografiile. Nu numai că nu a păsat nimănui despre tipul ăla, dar a venit diavolul peste noi și acum e la șeful cel mare în birou!

Clipesc. Nu prea îmi vine să cred și în același timp nu prea îmi dau seama despre ce vorbește. Sau nu vreau să îmi dau seama.

- Uite-l! zice el repede facându-se brusc palid, iar eu mă întorc să văd mai exact despre ce este vorba.

Și totul mă lovește în față când îl văd. Este îmbrăcat într-un costum gri cu niște carouri negre foarte subțiri, vestă din același material și o cravată gri închis. Părul îl are dat pe spate și azi este perfect ras, diferit de acum 4 zile când m-am dus la ușa lui și l-am văzut cu un pic de barbă, părul răvășit, cămașa desfăcută și o cravașă în mână. Azi omul ăsta arată impecabil, dar efectul este la fel de tulburător ca în acea seară.

Cu ce dracu' am greșit de m-am procopsit cu un asemenea vecin? Pe cât e de sexy, pe atât e de imposibil de trăit cu el. Adică cu el în cartier.

Chiar și după ce am avut acea discuție, m-a ignorat complet, urmând alte trei zile de bubuială obisitoare și pachete de țigări pe peluza mea. Nu îl mai suportam, așa că am făcut ceea ce orice jurnalist ar face: o știre.

Cred că am simțit că mă va ignora, pentru că în seara aceea am făcut rapid niște poze când am fost lăsată să îl aștept, iar când a venim, am înregistrat fiecare cuvând al discuției noastre. A fost o știre frumoasă, după părerea mea, care din păcate nu a întrat și la știrile de la ora 19:00, dar a intrat la cele de la 22:00 și ziua următoare le-am readus în discuție eu la 15:00. Atât.

Dar acum diavolul e în fața mea și îmi zâmbește prin geamul de sticlă, fixându-mă cu privirea lui care îmi face inima să îmi bată și mai tare, chiar dacă în timpul ăsta, șeful cel mare, Lieberman, îi vorbește.