Ruinele Umanității

Noul Job

Dimineața își facu în sfârșit apariția. Pancake încă stătea lungit pe pieptul lui Blake. Tânărul îl apuca pe câine cu ambele brațe la subsoară și încerca să-l dea la o parte. Mâinile îi tremurau și nu puteau să-l miște deloc. Pe lângă greutatea sa, Pancake se și împotrivea împotriva stăpânului său. Într-un final renunțase și se gândi că încă 10 minute de somn nu deranjează pe nimeni. Nu trecu nici măcar o zecime din timp și Pancake făcu o săritură neașteptată de pe pieptul stăpânului său, încât presiunea făcută de lăbuțele sale îl lasa fără respirație și începu să tușească. Tușea atât de tare încât se ridică din pat și până să își verse nervii pe câine, observă că se trezise într-un mod rapid și eficient. Nu trebuia să o mai lălăie, era eliberat de drogul somnului.

Pancake coborî spre bucătărie rapid, urmat de stăpânul său, însă mult mai lent. Scările începu din nou a cânta o simfonie scârţâitoare, dirijată de ritmul pașilor celor doi. Concertul haotic se continua cu sunetele de șantier din atelier , sau laborator, după cum îi spunea tatăl său. Intră în bucătaria un pic luminată de zorii zilei. În mijlocul încăperii stătea scăldată în lumină o măsuță parcă făcută din rumeguș cu clei. Dacă o atingeai îți era frică să nu ți se umple mâna cu așchii. În jurul ei se aflau numai două taburete , mult prea multe pentru familia Kalson, fiindcă aproape niciodată cei doi nu luau masa împreună. Într-un colț se auzea cum toarce a foame un frigider micuț, plin mai mult cu gheață decât cu ceva de mâncat, aflat lângă o chiuvetă ruginită ce se smiorcăia incontinuu ca și cum simțea atmosfera locuinței. Blake găsi o pungă cu prăjituri cu ciocolată și se așeză ușor la masă să fie sigur că nu se prăbușește nimic. Așa cum spusese tatăl său, pe masă era un bilet cu adresa magazinului la care ar fi trebuit să se angajeze.

- "Strada Moarei de Grâu , numărul 173, vis-a-vis de atelierul auto". Nu este departe de aici, cam 30 de minute de mers pe jos, citise Blake cu voce tare.

Mai luă o prăjitură rapid și o scârțâi printre dinți, după care se ridică de la masă.

-Pancake ,azi stai acasă, nu poți să mergi cu mine,merg să mă angajez, așa cred. Fii sigur că tatăl meu nu bubuie casa, așa că te rog să ai grijă de locuință și de el bineînțeles... Nu-mi iau la revedere de la el ,pare prea ocupat cu invențiile sale. Am plecat !

Câinele își urmări stăpânul până ușa putredă îi despărți pe cei doi.

Tânărul făcu cele 30 de minute de pași fără să se gândească la prea multe. Ajunsese până la urmă în dreptul magazinului. La prima vedere părea un magazin alimentar ,nu foarte mare,avea câteva raioane. La exterior ,magazinul era roșu , acoperit cu un fel de gresie pe pereți. Avea uși automate, o mică parcare și un loc unde se puteau găsi coșuri pentru cumpărături. Deasupra, spre acoperiș scria mare "Uncle Marven" . La intrarea în magazin întâlni un paznic , părea un băiat subțire cam de vârsta lui , era îmbracat probabil cu uniforma magazinului, o uniformă roșie, pantaloni bej , pantofi negri și un ecuson cu numele său.

-Am citit anunțul..., cum mă angajez? întreba-se Blake.

Paznicul ezită să răspundă pentru câteva secunde, fiind blocat de privirea lui Blake. Simțea teroare dar nu își explica de ce. Într-un final îi răspunse.

-Mergi la prima casă din dreapta și vei găsi o ușă pe care scrie administrație.

-Mă poți conduce?

Paznicul speriat de chipul băiatului spuse tulburat o minciună numai ca să scape.

- Nu ..., Nu! Sunt paznic, trebuie să asigur siguranța clienților,... te descurci tu... .

- Bine, mersi oricum !

Intră în magazin și mersese pe gresia albă și curat imaculată, printre raioanele albe de lemn pline cu produse, până la casele de marcat. Ajunsese în dreptul uşei de la administrație și ciocăni încet de două ori.