One Chance

Capitolul 1

Pentru a suta oară stau închisă în cameră, ascultând cearta părinților mei legată de lipsa banilor. Firma la care tatăl meu lucrează nu mai este atat de apreciată ca înainte, iar salariul de infirmieră al mamei nu era foarte mare. Mă simt inutilă. Vreau să îi pot ajuta.

- Nu o putem pune pe Ellie să lucreze , spune mama revoltată.

- Știu că nu e chiar cea mai înțeleaptă decizie , dar e o chestiune temporară. Pana firma se pune pe picioare.

- Trebuie să se bucure de vara asta. E ultima in care o sa fie liniștită. După începe facultatea, mai multe responsabilități. Nu o sa lucreze , iar cu asta am încheiat discuția.

Aud cum mama trântește ușa camerei și tresar ușor. Stau cu genunchii la piept , lipită de unul din pereții reci ai camerei mele. Să lucrez nu este un lucru chiar atât de grav. Le pot spune că asta îmi doresc , îi ajut și așa nu vor mai fii nevoiți să se certe. Îmi asez capul pe genunchi încercând să mă gândesc ce job mi-ar plăcea să am. Pentru o pustoaica de 17 ani care nu a mai lucrat înainte este destul de greu. Ii si aud spunând :" Nu ai experienta! Ne pare rau !" , iar până voi ajunge o actriță de succes mai durează. Facultatea de teatru și film , încercări nenumărate de a primi un rol într-un film sau serial. E mult de muncă si eu am nevoie sa imi ajut părinții acum.

Ies din camera , pășind încet pe podea pentru a nu face gălăgie. Tata stă în bucătărie , sprijinindu-se în brațe de blatul mesei. Privirea ii este plecată, câteva expresii nu tocmai academice putând fii auzite.

- Tată... Eu vreau sa lucrez, spun stand în ușa bucătăriei.

- Ellie , nu trebuie să vrei asta doar fiindcă ai auzit cearta dintre mine si mama ta.

- Nu. Chiar îmi doresc asta. Vreau sa va pot ajuta.

Oftează zâmbind în colțul gurii. Se apropie de mine ciufulindu-mi părul.

- Te pot ajuta , dar pe parcursul acestei veri vei fi nevoită să părăsești California.

- De ce ?

- Unul din șefii ce mari are nevoie de o mână de ajutor. Un asistent. Nu trebuie sa aiba experiență fiindcă este ceva temporar. Pana găsește pe cineva cu experienta.

V-am spus că experiența conteaza? Da, sunt sigură că am făcut-o. Si noi , cei neexperimentați , suntem foarte utili.

- Fiindcă îmi este prieten foarte bun si stie situația în care mă aflu, a fost de acord sa iti acorde o șansă,continuă tatăl meu. Peste două zile merge în Coreea de Sud fiindcă are o întâlnire importantă în Seul.

Înghit în sec simțind cum panica pune stăpânire pe mine. Îmi este frică de asiatici , de Asia. Mănâncă șoareci care încă pot merge și alte dubioșenii. Fețele lor inocente ascund adevărații demoni din interiorul lor. Sunt malefici! Expresia mea facială exprima teama , dar și încântare fiindcă îmi puteam ajuta părinții. " Nu conteaza daca o sa fiu mâncată de chinezi sau ce sunt ei. Îmi voi ajuta părinții."

- Deci... Ești de acord? îmi atrage tata atenția. Stiu că îți este teama de asiatici sau Asia in general , dar nu vei sta acolo decat câteva zile.

- Da. Asta să fie marea problema. Frica mea dubioasa, raspund râzând forțat.

Imi ciufuleste părul , din nou , și își scoate telefonul din buzunar pentu a-l înștiința pe șeful său că are un nou asistent. Ce a urmat dupa , a fost puțin mai dificil. Mama. Nu e de acord.

- Să călătorești în întreaga lume atât de mică? Ai nevoie de procură, iar eu nu semnez nimic.

- Scumpo, vom călători împreună.

- Tu mergi in Coreea cu treburile tale , iar șeful tău cu ale lui. Nu o poți lăsa singură cu acel om. Nu stiu de ce nu îți dai demisia?

- Roger îmi e cel mai bun prieten. Am incredere în el.

- El e motivul pentru care ai rămas la firma aia idioata . Din cauza lui suntem cum suntem si vrei să îl ajuți?

- Din toti angajații m-a ales pe mine ca să pot ieși din datoriile pe care le avem.

- Mamă...

Mă trezesc vorbind. Știam că ceea ce urmează să spun e in zadar, dar nu mai vreau să tin pentru mine. Sunt suficient de mare. Pot lua o decizie și singura. Pana la urmă, îl voi avea și pe tata în preajmă pentru început. Nu văd ce ar merge rau. Asiaticii care vor încerca să te mănânce. Nu e momentul potrivit, conștiința.

- Chiar îmi doresc asta, ok?
Gândește-te! In curând voi merge la facultate , iar ca viitoare actriță trebuie să mă obișnuiesc cu lucruri de genul. Călătorii, trăitul pe cont propriu. Și tata o sa fie cu mine pentu început. Nu voi păți nimic.

Astept cu sufletul la gură raspunsul ei, inima bătându-mi cu putere de parcă ar fi vrut să îmi iasă din piept.

- În regulă, raspunde ușor nesigură.

Îl aud pe tata scoțând un țipăt de fericire , mai apoi fuge fericit spre micul birou pe care îl are acasă. O privesc pe mama care zambea slab și se juca cu degetele. Este acea perioada în care unul din părinți nu acceptă faptul că puiul lor a crescut , că e momentul să se maturizeze. O îmbrățișez șoptindu-i că totul o să fie în regulă și îi sărut obrazul.

Următoarele două zile au fost un coșmar. Bagaje, acte de care aveam nevoie pentru a putea călătorii. Mă aflu în aeroport , extrem de obosită și emoționată. " Emoțiile mă obosesc mai tare și simt că mi se face rău." vorbesc în sinea mea. "Totul o sa fie in regula... Sper... " Încercarea mea de a mă binedispune eșuează în momentul în care suntem anunțați că trebuie să ne ocupăm locurile.

"Pregătită să fiu mâncată de vie ? Cu siguranta !"