Întâlnirea cu familia Sanchez

3.8K 245 16
                                    

Trecuse o săptămână de când viața mea se schimbaseră radical, aveam un loc de muncă decent, o viață liniștită și totul i se datora lui.
El era îngerul meu păzitor, prietenul, amantul și iubitul meu. Era perfect, mă simțeam altă persoană , eram privită altfel, acum sandalele ci tocurile kilometrice erau înlocuite de pantofi eleganți, lenjeria intimă pline de paiete cu costumul elegant format dintr-o fustă și un sacou iar bara cu calculatorul.
Primisem postul de asistenta personală...era de așteptat, Emiliano își dorea să mă aibă în preajmă lui non-stop, insistase să împartă chiar biroul cu mine, dar bineînțeles că am refuzat.
Miriam lucra și ea în hotel dar pe postul de recepționeră, era foarte incantata  și ea de schimbările produse in viața noastră.
Cu ajutorul Gabrielei, secretara lui am reușit într-un timp record să învăț și să reușesc.
- Ai timp de o cafea? îi aud și simt prezența prietenei mele în birou.
- Nu acum Miriam, mai am de tehnoredactat încă două documente, îmi pare rău, îi răspund fără să-mi ridic privirea spre ea.
- Mi-e dor de prietena mea, începe să se smiorcăie.
- Hai nu te prostii, astăzi cred că voi rămâne peste program, o duci tu pe Maria în parc?
- Doar dacă vrei să mergem să bem o cafea.
- Miriam....
- Dar Emiliano nu se suprapun știi foarte bine că dacă ar fi după el te-ar ține că bibelou pe biroul lui.
- Tocmai de aceea vreau să-i demonstrez că
- Cine ce să-mi demonstreze? apare și prințul meu cu un zâmbet plin.
- Ca îmi merit postul, îi răspund înainte de a-l săruta.
- Tu meriți mai mult Caramel, își lipește buzele din nou de ale mele.
- O să încep să te urăsc Emiliano, își spune îmbufnată Miriam.
- De ce?
- Pentru că mi-ai furat prietena.
- Încă nu ți-am furato vrei să-ți reamintesc că încă locuiți împreună?
- Mda și tu de ceva timp cu noi.
- Dacă nu pot sta departe de ea? Ce sa fac? încearcă sa se apere.
- Hai că plec deja am inceput sa transpir de la atâtea sentimente care plutesc în aer.
- În sfârșit singuri, închide ușa cu cheia imediat ce prietena mea pleacă.
- Nu...te rog Emiliano, după cum.stii volumul de munca este foarte mare și .....
- Ai nevoie de o pauză, îmi zâmbește șiret apropiindu-se de mine.
- Cine spune asta?
- Șeful tău.
- Emiliano, te rog nu, mă ridic de pe scaun și mă îndepărtez de el, suntem la servici, înconjurați de atâția oameni, te rog.
- Sttt, nu vreau să aud decât consoane din gura asta delicioasă.
- Serios?
- Asta nu-i consoană, Caramel.
Când mă prinde în colțul în  care mă adăpostisem începe să mă sărute romantic, își strecoară mâna sub bluza mea, urcând cat mai lent spre sâni . Îmi mușc ușor buza de sus, pentru a intensifica senzația adâncă de plăcere, moment în care mă ridică în brațe și mă așează pe birou.
Un bubuit puternic se aude în spatele meu, căzuse laptopul.
- Emiliano, ecranul laptopului s-a spart....
- Cumpăr altul, acum vreau să-mi iau doza de caramel .
- Gabriela poate să intre oricând....
- I-am dat liber...îmi răspunde cu buzele lipite de sânii mei.
- Emiliano, eu ....
- Caramel astea nu-s consoane, trebuie neapărat să le înveți, se năpustește spre buzele mele lăsându-ma fără aer.
Ne sărutam cu foc în timp ce ne eliberăm  de hainele care se stăteau  în cale, m-a prins de şolduri şi am început să dansăm după ritmul trupului.
- Dumnezeule sunt atât de dependent de tine, de trupul tău, de gustul tău de caramel, îmi oferă încă un sărut după ce își încheie sacoul.
- Hmm păi atunci poți să faci terapie pentru a scăpa dependență, îi fac semn spre scaunul pe care îl trag în mijlocul biroului.
Luându-si rolul în serios , se așează pe scaun ca un om sleit de puteri și trage adânc aer în piept.
- Bună, sunt Emiliano și sunt dependent de sex.
- Bună Emiliano, îmi iau rolul de terapeut în serios și mă sprijin cu mâinile de birou, vorbește mi despre tine.
- Sunt dependent dar nu vreau să mă recuperez.
- Pfff, din cauza ta dau greș în carieră, încep să râd.
- Caramel , hai să mergem , se ridică de pe scaun consultând-si ceasul de la mână, i-ați și geanta.
- Unde mergem?
- Să-i cunoști pe părinții mei.
- Ce? Stai nu pot...
- De ce?
- Nu sunt îmbrăcată adecvat...
- Tocmai asta este problema, ești prea îmbrăcată pentru gusturile mele.
- Nu sunt pregătită să-ți cunosc părinții, ei sunt oameni cunoscuți, celebrii și ...
- Părinții mei sunt oameni normali, de asta te vei convinge și tu.
- Îmi vor spune că nu sunt potrivită pentru tine.
- Nimeni Caramel nu-mi va spune asta, pentru că nu voi permite nimănui, bine?
- Nu știu ce să spun, dar nu cred că este o idee bună, nu vreau să le fac o părere proastă.
- Chiar își vor face o părere proastă dacă îi vom lăsa să aștepte.
- I-ai anunțat că mă duci acasă la tine ?
- Și abia așteaptă să te cunoască.
Accept într-un final, mă așteptam că odată și odată mă va prezenta părinților , doar că acum nu mă simțeam pregătită.
Cu o ușoară neliniște și teamă reușesc pe tot parcursul drumului să-mi captez atenția asupra discuției în care încarca Emiliano să mă atragă ori de câte ori mă afundam în tăcere.
Când oprește mașina în fața casei, îmi întorc fața spre el, totul era dus la superlativ, până și cel mai mic detaliu era atent gândit.
- Să nu aud un cuvânt, nimic din ceea ce vezi nu reprezintă nimic pentru noi.
Îi zâmbesc strâmb și îi accept sărutul de încurajare, îmi prinde mâna după ce coboram și mă conduce spre intrare.
- Părinții tăi știu că urmează să mă cunoască? îl întreb speriată.
- Bineînțeles că știu, părinții mei îmi sunt cei mai buni prieteni.
Când ușa se deschide suntem întâmpinați de o menajeră in vârstă care ne poftește politicos.
In holul imens ne așteptau deja părinții lui, îi cunoșteam din presă, dar în realitate arătau superb, Emiliano moștenise trăsături fizice atât de la mama cât și de la tatăl lui.
Mă apropii cu pași timizi de ei și îi strâng mâna puternic încercând să mă liniștesc.
- Bine ați venit, va asteptam, spune cu zâmbetul pe buze mama lui.
- Dragi părinți, ea este Anemona, Anemona ei sunt părinții mei.
- Sunt încântată să vă cunosc, domnule Sanchez felicitări pentru cariera dumneavoastră, doamna Sanchez sunteți idolul meu, mă bucur să vă cunosc, întind mâna timp spre ei
- Nu suntem decât Laura și Alejandro, fără Sanchez, prietenii copiilor noștri sunt și prietenii noștri.
- Mamă, Anemona nu este prietena mea, ea...
- Era și timpul sa o prezinți așa de la început ca iubita ta.
- Pot să reluăm de la început? face semn cu degetul spre ușă.
- Nu-i nevoie, știm bine ce îți poate capul.
- Dragă Anemona te rugam să ne scuzi dar după cum vezi casa încă are nevoie de câteva retușuri.
- Este superbă, îmi rotesc ochii .
- Mulțumim.
- Și cine ești tu Anemona? mă întreabă Alejandro așezându-se alături de frumoasă sa soție.
Acela a fost momentul pe care îl uram, dacă le spuneam adevărul  zâmbetele de pe fata lor nu ar mai fi adevărate și prezența mea în casa lor nu ar mai fi una plăcută.
Emiliano îmi strânge mâna și îmi zambeste dulce încercând să-mi de-a curaj.
- Sunt Anemona Cruz , sunt asistenta fiului dumneavoastră și am o fetiță de 8 luni.
- Scurt și la obiect, îmi place, comentează Alejandro.
- Să înțeleg că ești o mamă singură, nu? mă întrebă Laura la rândul ei.
- Da, fiica mea este totul pentru mine.
- Înseamnă că ești o mamă adevărată, felicitări, părinții tăi te ajuta bănuiesc în creșterea fetiței pentru că după cum deduc tatăl fetiței este absent.
- Mamă, te rog! protestează Emiliano.
- Laura nu a greșit cu nimic, are dreptul să știe acest lucru, tatăl fetiței mele m-a abandonat imediat după ce am rămas însărcinată, nu l-a interesat niciodată, nu a fost curios să vadă dacă am dat sau nu naștere copilului, nimic, el a dispărut definitiv din viața noastră, iar părinții mei sunt morți.
- Draga de tine, se ridică Laura și se așează lângă mine, îmi pare rău dacă te-am răscolit , nu aveam nici un drept să ...
- Ba da, aveați tot dreptul având în vedere că mă aflu în casă dumneavoastră și că sunt împreună cu fiul dumneavoastră.
- Emiliano unde ai găsit fata asta dulce? îl întreabă Laura zâmbind.
" Într-un club de striptease" îmi venea să-i răspund la întrebare.
- Armando este cuplat cu prietena și colega ei de apartament.
- Măi să fie Armando are o relație mai lungă de o noapte? întreabă Alejandro amuzat.
- Aham, greu de crezut nu?
- Cum o cheamă pe fetița ta?
- Maria, i-am pus numele mamei mele, este o dulceață, este sufletul meu .
- Dată viitoare când mai veniți să o aduceți și pe ea.
- Așa vom face.
- Emiliano cum se comportă cu fetița? mă întreabă șoptind Laura profitând că Alejandro vorbea cu Emiliano despre nu știu ce modificări în grădină.
- Minunat, Maria se simte foarte bine în compania lui, lipsa figurii paterne...
- Da, știu despre ce vorbești, am trecut prin asta, eu nu am știut de existența fiicei mele 4 ani, am crezut o moartă, dar ea în tot acest timp a fost crescută de soțul meu și de actuala ei soție, cum era și de așteptat doamna în cauză a neglijat-o și nu i-a oferit niciodată nici o mângâie, și abia după ce adevărul a ieșit la iveală, și orice mic gest pe care îl făceam i se părea coborât din cer, tânjea după atingerea și vorba unei mame.
Îi zâmbesc compătimitor și îi strâng mâna, îi cer iertare în gând pentru că îi ascund unele lucruri, dar nu vreau să îmi interzică să mă apropii de Emiliano.

ANEMONA ( vol 3 )Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum