Made in South Korea ; Prințesa razboinică

Capitolul 3

— De ce trebuie să fac curat? am întrebat refuzând subtil să fac treaba brunetului.

— Să înțeleg ca îți place să nu ai control asupra ta. Ești comodă, foarte bine, dar Jin nu o să fie mereu prin preajmă.

— Sună a amenințare!

— Oh, nu! Asta sună a ceva adevărat!

Dean mi-a întors spatele, a ocolit marele birou din recepție și s-a așezat pe scaunul din spatele lui. Și-a lungit puțin gâtul, chiar dacă nu era nevoie pentru că oricum vedea bine, ca să se uite din nou către cârpa.

— Ai tot timpul din lume. Începe când te simțit tu pregătită să devi puțin stăpână pe situație.

A adăugat un zâmbet ironic la sfârșit și s-a întors spre monitorul calculatorului.

Mă doare să recunosc că Dean are dreptate cu tot ce a spus. Jin nu o să fie mereu cu mine, iar eu nu pot să depind toată viața de cineva.

Am oftat și m-am așezat în genunchi lângă cârpa aruncată de brunet. Am privit-o câteva secunde și, cu o mare greutate, am început să șterg pe jos.

Mă simt de parcă stau în genunchi pe demnitatea mea.

Am tras găleata lângă mine și am scufundat cârpa în apă. Am fost surprinsă când am simțit căldura apei cum îmi înconjoară mâna până la încheietură.

Mă așteptam ca Dean să pună apa rece ca urmare a unei alte lecții de viață.

" Apa este rece pentru că asta e atitudinea oamenilor de afară." sau " Trebuie să muncești mult pentru apă caldă!"

— La ce te strâmbi? întreabă Dean încruntat.

— La nimic!

Am spus repede și am lăsat privirea în jos, iar cârpa începea să se miște mult mai repede acum. Nici nu mi-am dat seama când am început să-l imit pe brunet fără să vreau.

***

Încă nu eram sigură dacă a trecut o oră sau mai mult de când începusem să curăț temeinic marmura din recepție, dar măcar acum terminasem. M-am ridicat în picioare și mi-am îndreptate spatele care nu a întârziat din a pocni.

Am lăsat găleată într-o parte și m-am dus către Dean care încă era cu ochii în monitor și cu degetele apăsa tastele în ritm alert.

— Am terminat. am spus așezându-mi o mână în șold.

— Și? întreabă fără să mă privească.

— Vrei să mă mai pun să curăț ceva și după să-mi spui că asta e o lecție de viață? am spus încercând să nu ridic tonul.

— Nu, poți să te duci în cameră. spune și își întoarce privirea spre mine pentru prima oară în ultimele ore. În jumătate de oră vine Jin. Poți să-ți faci un dus.

— Bine.

Am spus și m-am mișcat mai repede ca nu cumva drăcușorul de Dean să-și aducă aminte și de alte lucruri. Am făcut pași cât mai mari de frică să nu stric munca pe care am prestat-o.

Măcar Dean a fost bun și mi-a dat o pereche de papuci pe la jumătatea camerei.

Am urcat treptele și deja simțeam că mor de somn și că aș putea să mă întind pe ele. Am mers mai repede în cameră și m-am trântit în pat, simțitind cum moliciunea plăpumii mă înghite asemena apei. N-am mai fost în stare să mă ridic din pat și am renunțat să mă mai gândesc la asta.