Made in South Korea ; Prințesa razboinică

Capitolul 1

Jin mi-a dat drumul, iar eu am fugit imediat lângă polițist și m-am ascuns în spatele său. Lumea deja începea să dispară din jurul nostru și să-și reia drumul când au văzut că lucrurile încep să se rezolve.

Ochii lui Jin au început să devina sticloși, iar buza sa de jos începea să tremure.

— Domnule? întreabă polițistul schimbându-și atitudinea. Sunteți bine?

— Domnule polițist, eu chiar sunt fratele ei! a spus Jin după care a suspinat. Ne-am certat și a vrut sa fuga de acasă din cauza asta. Nu avem părinți, suntem doar noi. degetele lui Jin s-au dus către ochii săi și și-a șters lacrimile. De asta nu mă mai recunoște ca fratele ei!

— Domnule, nu trebuie să plângeți. Vom rezolva acesta dispută cu calm la secția de politie.

— Haneul, chiar nu am vrut să îți spun cuvintele acelea urâte. a continuat Jin plângând și ignorând polițistul. Te rog, să mergem acasă, soră. genunchi șatenului au aterizat pe trotuar. Ești singura mea familie, te rog!

— Domnișoară, chiar este un agresor? a întrebat polițistul și m-a privit îngrijorat.

— Domnule polițist.

Am spus cu jumătate de gură și l-am privit pe șatenul din fața mea. Jin și-a luat o expresie mai relaxată și mi-a făcut cu ochiul, aprobând din cap în timp ce scoate un suspin puternic. Polițistul și-a intros capul spre el, iar Jin și-a schimbat expresia într-una ce exprima o durere adevărată.

Cum poate să fie așa fals?

Voiam să îi spun polițistului cum m-au răpit, m-au bătut și sechestrat. Voiam să îi spun că trăiesc un coșmar de aproape un an. Dar oare cum ar fi rămas cu Shin? M-aș întoarce la el, iar băieții ar merge la închisoare? Nu cred că ar ajunge acolo pentru că sigur au relații. Nu aș putea să merg înapoi la băieți, dar nu aș suporta în niciun caz să stau în același loc cu Shin.

Dacă Suga a mințit? Dar dacă el chiar a spus adevărul?

Capul deja îmi vâjâie și tâmplele îmi pulsau, iar polițistul mă privea din ce în ce mai neîncrezător.

— Domnișoară?

— Are dreptate! am spus repede și mi-am închis ochii pentru câteva secunde. Voiam să fug.

— Este nevoie sa mergem la secție? a întrebat polițistul așezându-și o mână pe umărul meu. Dacă se întâmplă ceva rău poți să ne spui, te vom ajuta.

— Nu, este totul este bine. am privit către Jin și am întins mâna către el. Să mergem acasă, oppa.

Jin s-a ridicat și m-a luat de mână apoi și-a șters ochii cu mâneca bluze albe pe care o purta.

— Vă mulțumesc, domnule polițist! șatenul a dat mana cu bărbatul îmbrăcat în uniformă. Chiar vă mulțumesc!

— Doar îmi făceam treaba. spune polițistul zâmbind și își așează mai bine cureaua. Dacă vreodată pățit ceva rău știți unde sa apelați.

— Desigur!

Jin a făcut o plecăciune apoi s-a uitat spre mine, așteptând câteva secunde până când și eu am făcut la fel. Polițistul a plecat și Jin tot nu-mi dăduse drumul.

Am plecat fără să spunem nimic, iar Jin m-a tras de mână până am luat colțul străzii și s-a întors întors spre mine.

— De ce ai fugi când m-ai văzut?

— Suga mi-a spus ce avea de spus, iar tu te grăbeai spre mine. Ceva bun nu se întâmpla.

— Abia acum o oră am aflat și eu ce s-a întâmplat și ce idei tâmpite are în cap! Dacă eram acasă nu îl lăsam!