Stau la aceași masa de scris cu același gand, cum am reusit eu, sa ajung ca ei? Casa mare a mamei mele ma găzduiește doar pe mine. Am ajuns si eu un proscris. Și de acum în colo voi fi la fel. Toate însemnele astea ciudate, teoretic par tatuaje alese si desenate cu finețea unui baros ce lovește o țintă.
Camera veche de studiu a mamei este situată chiar spre intrarea în curtea micului meu palat. Nu m-am mai îngrijit de el din dimineata în care m-am trezit asa. Vechea casa cu două etaje ce se întinde pe 80mp pe care obișnuiam să o numesc acasa acum e asa stingheră, sobra si rece.
Nu a mai călcat picior de om aici de peste 100 de ani. Da, sunt 100 de ani de când stau singur si incerc sa nu ma dau cu capul de pereții darapanati ai conacului. Totul e atât de vechi si prăfuit. Și nu înțeleg nimic. Simt ca voi înnebuni dacă voi rămâne asa, fara nici un răspuns fara nici un chip de om care să calce pragul. Însă sunt sigur ca totul se va schimba. Am un sentiment ce imi provoacă groaza. Cu siguranta voi inteleg totul în curând.
Stau aici de când mama a dispărut în mod misterios si nu am reusit sa o mai gasesc, nu am putut decât să imi vad semnele apărute din senin pe întregul meu corp. Nici reflecția mea din oglindă nu mai exista. Am incercat sa ies, m-am lovit de aier ca de o bariera. Pereții ăștia incep sa ma strângă, nu am mâncat, nu am băut si nici nu simt nevoia să o fac. Doar stau, si urmăresc paginile aceluias caiet vechi în care sunt desenate semnele de pe corpul meu. L-am gasit sub biroul masiv de lemn în aceași dimineata în care am gasit casa devastată. Din dimineata aia nu am mai putut iesi din casa, iar semnele au început să apară. Singurele lucruri pe care le mai pot atinge sunt obiectele din camera mamei de studiu.
YOU ARE READING
un suflet pierdut
Paranormal"-Si cu toate ca te iubesc acum iti spun adio... Ai fost o iubire si o persoana de neuitat, imi pare rau ca se termina asa dar nu te vreau in bratele lor. Vei fi mereu comoara la care ei nu pot ajunge. "
