Full Out

Trădarea

O văd pe Becky sărutându-se cu Erik. În acel moment ceva mă face să mă simt și mai îngrozitor decât mă simțeam deja. Mă grăbesc să plec, însă până să mă întorc cu căruciorul, mă observă.
-Sara, stai! strigă Becky fugind spre mine. Nu e ceea ce pare!
-Lasă, nu contează, spun și mă pregătesc să pornesc spre ieșire. Dar sare in fața mea.
-Ba da! Știu că îl placi. Și imi pare rău! Nu voiam să aflii așa.
Încerc să mă calmez.
-Apropo... am intrat la U.C.L.A., continuă ea.
Simțeam cum ochii îmi sunt invadați de lacrimi.
- Scuze, trebuie să plec, spun și ies afara.
Mama mă aștepta la mașină și m-a ajutat să urc. A văzut că sunt supărată și  a încercat să vorbească cu mine, însă eu nu i-am răspuns la nimic. După ce m-a dus în camera mea, am inceput să plâng. Cum se putea întâmpla așa ceva? Să pierd totul în atât de puțin timp? Am adormit repede în acea seară.
*ziua urmatoare*
Mă trezesc în această dimineață învăluită de emoții. Azi e prima zi de fizioterapie. Abia aștept să scap din căruciorul cu rotile.
Ajung la spital. Sunt întâmpinată de o fată șatenă și creață.
-Bună! Eu sunt Rebecca. Te voi ajuta să umbli din nou.
-Sara.
-Deci tu ești campioana gimnastă care a supraviețuit acelui accident grav, nu?
-Așa ceva, răspund îmbufnată. Încă nu m-am obișnuit cu gândul că nu mai pot să fac ceea ce iubesc cel mai mult. Pe lângă asta, mi-am pierdut și cea mai bună prietenă.

*Rebecca*
Știu că e foarte supărată, o să încerc să îi arăt că nu e totul în zadar și că mai este o șansă. Poate ca e gata cu gimnastica, însă va găsi ea altceva. E talentată, și cel mai important, e puternică.
~2 luni mai tarziu~
Sara continuă să muncească din greu. Si a reușit!

*Sara*
Am reușit! Am scapat de cărucior! Mă ajut doar de cârje! Acum doar acea tijă mă mai împiedică să mă întorc la gimnastică. Însă măcar mi-am facut o nouă prietenă. Rebecca e o fată minunată! Doar datorită ei am reusit să umblu din nou.