•Andreea Walker•

•Capitolul unu•

Viața nu este niciodată roz, este plină de încercări și oricât de neimplicat ai vrea să fii, viața te va găsi și nu vei ști niciodată ce îți va oferi.
Azi ești, mâine nu mai ești, tata a avut mereu grijă să-mi spună asta pentru a putea fi pregătită să dau piept cu viața, iar acum, după ce am spus că ceea ce-mi spune sunt baliverne, realizez cât de multă dreptate avea. Aș da orice să îl fi ascultat.
Aș da orice să fi rămas lângă el și lângă fratele meu mai mic, dar viața nu e prietenul meu cel mai bun.

— Andreea?

O voce mă trezește din gândurile mele filosofice. Blondina din stânga mea conducea frumosul ei Audi A4.

— Mm? întreb visătoare.

— Te simți bine?

Vocea ei are o tentă de îngrijorare. Tipic ei. Își face griji și dacă adorm, ceea ce ar fi amuzant de privit dacă ar avea copii.

— Sunt bine, nu-ți fă griji.

— Mă bucur atât de tare că te-ai întors, spuse ea, zâmbind.

— Da, și eu, spun, zâmbind.

— După trei ani de dispariție în masă, cum ți se pare California acum? spuse ea, râzând.

— Neschimbată, a rămas așa cum am lăsat-o, spun eu, râzând.

Blondina parchează mașina în fața casei ei și mă ajută să-mi car bagajele în casă.

— Ai tăi unde sunt? Nu le-am văzut mașina.

— Trebuie să ajungă și ei imediat, spune ea, aducând și ultimele bagaje.

Mă pun –e un cuvânt prea finuț pentru mine– mă arunc ca un luptător de wrestling pe canapea și mă uit la toate pozele de pe perete cu familia ei.

— Ea e mama ta ? spun, arătând spre o poză cu ea, tatăl ei și o femeie șatenă.

— Da, spune, zâmbind, e drăguță, nu?

— Arată foarte bine, de când e cu tatăl tău?

— De doi ani, dar mă simt de parcă o cunosc de o viață.

— Mă bucur că și-a găsit pe cineva, spun, zâmbind.

— Tatăl tău cum o mai duce?

— Nu am mai vorbit cu el de la incident, nici nu am reușit să dau de el.

— Nu vrei să mergi la el?

— Nu, sunt sigură că e supărat pe mine pentru că nu l-am ascultat.

— Andreea, tatăl tău încă te iubește, te-a căutat atâta timp și tu ce faci?

— Putem schimba subiectul?

Adina, blonda cu care mă cert acum, se uită dur la mine.

— Te rog?

Adina oftează și se lasă păgubașă și decide să se pună lângă mine, oferindu-mi o îmbrățișare.

— Mi-ai lipsit, spuse ea, sărutându-mi fruntea.

— Și tu mie, spun, zâmbind.

Peste ceva timp vin și părinții Adinei, încărcați cu niște cumpărături și se uită ciudat la mine.

— Puiul de diavol s-a întors!

— Chiar eu, elfule de grădină, rostesc spre tatăl Adinei, făcându-i cu ochiul.

Levi, tatăl Adinei, a venit și m-a îmbrățișat, eu bucurându-mă de căldura lui.
Levi mi-a fost mereu un al doilea tată chiar dacă mai mult ne ciondăneam, dar așa ne arătam noi afecțiunea unul pentru celălalt.
A avut mereu grijă de mine când tata era plecat la serviciu și nu putea sta cu mine.