O zi normală
*Driiiiing*
Suna ceasul si ma trezeste,ceas afurisit,de multe ori i-am zis ca daca mai face asta il arunc pe geam dar vad ca nu ma crede. E cam 9 dimineața,afară e înnorat,se pare ca domnul Soare nu vrea sa ma întâmpine in dimineata asta,dar la ce fata am nici eu nu m-as privi dimineata.Ma uit de jur împrejur prin camera. E exact cum am lăsat o si aseară. . Sa va fac turul camerei mele,deci in colțul din spatele usii sta nestingherit un mare morman de haine semi-murdare,spun asta deoarece la acea grămadă apelez doar daca toate hainele mele sunt murdare si caut ceva putin mai curat ca sa pot iesi din casa fara sa sperii oamenii pe care ii întâlnesc pe drum. Putin mai încolo se afla PC-ul meu încărcat full cu muzică rock si poze ale formațiilor mele preferate,tot acolo pe birou se afla toate jucarioarele si nimicurile pe care imi place sa le păstrez ca amintiri de când eram mica si făceam cheta cu prietenii mei,2 la număr deoarece nu aveam incredere in oameni,si cumpărăm pufuleti cu surprize mai mult pentru acele jucarioare. Pereții ale caror culoare nici nu mai stiu care e deoarece sunt plini de postere, tablouri si chiar câteva mazgaleli ador nonculoarea negru...pur si simplu ador aceasta nonculoare,va rog nu ma judecați. In rest mai am un mare sifonier cu 2 oglinzi mari in loc de usi si un mare pat in care imi place sa imi petrec mare parte din zi.Asta e camera mea in care am copilărit si de care se pare ca va trebui sa ma despart in scurt timp deoarece voi pleca in Iasi pentru a merge la un liceu foarte bun si pentru a scăpa de ura alor mei. Sper ca aceste sute de km distanta le vor ajunge ca sa nu li se mai para ca stau pe capul lor si sper ca acum vor avea destul spatiu personal.
Apropo,am uităm sa ma prezint. Eu sunt Michaela,am 17 ani,sunt o pitică blonda(bine ca nu l-am cunoscut pe Vadim)si ador culoarea negru.
