Ultimul Război: Ordinul Supravieţuirii

Capitolul 6 - În care cineva doarme dubios de mult

CAPITOLUL VI

Maryse dormi aproape încontinuu pentru următoarele trei zile. Își refăcea fortele după săptămâna de dormit sub cerul liber, se scuzase ea pentru a avea conștiinţa împăcată. Și totuși știa foarte bine că ar fi putut dormi la fel de mult și fără trauma psihologică pe care o obținuse.

Habar nu avea ce făcuseră băieții în tot acel timp și nu îi putea păsa mai puțin. Atâta vreme cât erau in viaţă când se hotara ea că se odihnise destul, era perfect. In plus, așa avusese un motiv să nu stea cu Dylan. După noaptea în care își clarificaseră prietenia nici măcar nu îl mai salutase. Îi era rușine de felul in care se speriase și fugise de el când tot ce făcuseră era sa o imbraţișeze. O îmbrățișare în totalitate prietenească.

In dimineața celei de-a patra zile, se hotărî să se dea jos din pat. Dormise în dormitorul părinților lui Scarlett, care aparent fusese iubita lui Austin, și nu avea nicio remușcare pentru că îl ocupase. La cât de comod era, mai bine ar fi murit decât să le lase băietilor patul dublu și confortabil. Se gândi să își schimbe hainele cu unele curate, dar se răzgândi când își aminti ca, de fapt, nu îi păsa nimănui. Când coborî la parterul casei, observă cu o undă de regret că băietii modificasera frumoasa sufragerie astfel încât să adăpostească toate proviziile rămase in restul caselor din apropiere. Aveau inclusiv bidoane sigilate de ulei de măsline care la începutul războiului costa deja o mică avere. Băuturi alcoolice erau, din câte observă la prima vedere, mai multe decat mâncarea și in mod sigur mai variate. Se uitã mai atent și vãzu cã o parte dintre sticle erau goale și aruncate lângã restul.

- Dacã s-au îmbătat timp de trei zile îi omor cu mâna mea, mormăi pentru sine.

Auzi voci venind de afară și ieși să cerceteze. Își strânse din reflex ochii când lumina soarelui îi lovi fața și se apropie de partea de grădină în care se aflau cei trei bãieți. Deși încã adormitã, observã imediat cã ceva nu era în regulã.

Dylan era în picioare lângã un grãtar aprins, cu o sticlă de vodka în mână și o spatulă în cealaltă. La câțiva pași de el era Xander, ghemuit lângă un aranjament floral uscat. Austin îl bătea pe spate pe Xander și îi șoptea ceva la intervale constante. Decise că problema putea fi amânată pentru mai târziu și se apropie de Dylan. (La naiba cu momentele jenante, e cea mai bună alternativă!) Se ținu la o distanță acceptabilă de foc și făcu tot posibilul să își ignore chiorăitul stomacului când văzu bucățile uriașe de carne sfârâind pe grătar. Mirosul îi aminti de foame, dar atâta vreme cât nu știa ce mănâncă nu avea de gând nici măcar să guste.

- Maryse, o întâmpină americanul cu un zâmbet mult prea larg. Mă bucur mult să te văd. Ce te aduce - acum făcu o pauză și le aruncă o privire cu coada ochiului celorlalți doi băieți-- pe aici?

- Sper că glumești, se forță fata să râdă. Cu gălăgia pe care o faceți mă mir că nu au trimis deja trupele speciale direct din Washington să ne caute.

Cei doi râseră simultan la gluma ei, comportându-se ca și cum se știau de o viață. Apoi, revenind cu picioarele pe pământ, își dreseră vocile și se uitară în jur.

- Ce-i cu...? îl întrebă, arătând către sticla de băutură din mâna lui și ridicând dintr-o sprânceană. Își ținu mână întinsă către sticlă pentru a i-o lua din mână, dar băiatul nu observă gestul.

- A, zâbmi el încercând să pară inocent, asta?

Puse sticla pe jos lângă el și făcu un gest în semn de "dă-i pace". Maryse se așeză pe iarbă, așteptând o explicație. Dylan oftă și se concentră pe întorsul grătarelor înainte să se întoarcă înapoi la ea.