9. După el, amenințată

1.8K 202 13
                                    

          T A V O R A

   Am realizat de mult timp că, rugându-l pe cel care îți lipește un pistol de tâmplă să nu te omoare, cu voce tremurândă și ochi plini de lacrimi, crește riscul de a-ți zbura creierii mai repede. Mă mulțumesc doar să caut întrerupătorul cu mâna prin întuneric, care brusc pare că s-a mutat în altă parte.

   — Ți-a luat destul de mult să vii după mine, mormăi, arătându-i că nu sunt atât de luată prin surprindere.

   Aud felul haotic în care respiră și pistolul se apasă și mai mult de pielea mea la fiecare inspirație.

   — Vladimir e mort, e primul lucru pe care mi-l spune.

   — Și ce? Oameni mor în fiecare zi.

   Încerc să par indiferentă, dar vocea îmi tremură la fel de mult precum îi tremură lui degetul pe trăgaci, de la numeroasele căni de cafea pe care le consumă pe zi.

   Aprind în cele din urmă lumina. Ochii săi afectați de heterocromie, o mutație apărută în urma expunerii unor radiații a mamei sale prin Cernobîl — alături de părul cenușiu — sau ceva de genul, mă fixează nervoși. Fosele sale nazale se dilată și se contractă nervos. Probabil se abțină să nu-mi spoiască pereții cu vopsea stacojie.

   — Realizezi câte probleme îmi faci, nerecunoscătoareo?

   Îi fac semn să tacă până ce închid ușa, conștientă că întâlnirea asta nu avea să se lase cu ceai și brioșe. Nici de-al naibii nu-și desprinde pistolul din dreptul craniului meu. Mă întorc cu totul spre el. Țeava pistolului o lipește fix între spațiul liber dintre sprâncenele mele și ajung să mă uit cruciș la el.

   — Poți să iei arma asta din fața mea, te rog? Știi prea bine că dintr-o luptă corp la corp, dintre noi, eu aș fi cea care ar ajunge să-ți crape țeasta și să-și vopsească unghiile cu sângele tău în același timp.

   Apasă pe pistol până când capul mi se dă pe spate și ceafa mi se lovește de perete.

   — Și tu știi prea bine că, de îndată ce m-ai omorî, prietenul meu de la FBI ar primi un folder prin care l-aș anunța că tu ești principala suspectă a morții mele. Și, în timp ce tu ai zăbovi dacă merită să mă ucizi sau nu, eu ți-aș rupe capul de pe umeri și aș face în așa fel încât să pară că moartea pe care i-ai provocat-o iubitului tău te-a afectat atât de mult, încât ți-ai pus singură capăt zilelor, în timp ce eu aș folosi ca alibi o călătorie în Bora Bora, deși în realitate voi fi în capătul leșului tău. Așa că spune-mi, Tavora Bones, cine deține avantajul aici? mârâie printre dinți, fiecare cuvânt fiind mai apăsat decât altul.

   Nu îmi trebuie nici măcar o fracțiune de secundă ca să îi cântăresc cuvintele și să realizez că are mai mulți ași în mânecă decât mine. E fost agent FBI și a rezolvat mai multe cazuri misterioase de crimă care au stat cu semnul întrebării chiar și zeci de ani, încât să poată crea una și să pară că a fost reală.

   Îi zâmbesc de parcă am fi prieteni, deși, într-o oarecare măsură suntem. Și dușmani.

   — Touché, ciripesc, făcându-i cu ochiul.

   Gestul meu face doar ca un mușchi al feței să-i zvâcnească.

   — Habar n-ai cât de mult vreau să-ți sfărâm craniul cu propriile mâini, Tavora, îmi mai amintește încă o dată cât de mult l-am enervat. Un om e mort din cauza ta! Câți alții îl vor urma dacă întorci spatele tuturor problemelor care te urmăresc, femeie?!

Oase și Săruturi (SUFLETE ISPĂȘITE #1)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum