Out Of Depression

Capitolul 2.

Îmi privesc reflexia în oglindă, gânditor. M-am schimbat așa mult în ultimul timp, abia pot să-mi recunosc propria imagine.

Dau drumul la apă și deschid dulăpiorul în care erau toate produsele de igienă personală. Oftez trist când văd periuța mea de dinți, singură, într-un pahar și tubul de pastă de dinți aproape consumat, precum și celelalte produse, deodorant, săpunuri, geluri de duș și lame, nefolosite. Am spus deja că nu m-am mai îngrijit pentru că nu văd ce rost ar mai avea, stau acasă toată ziua și nu fac nimic, în afară de curățenie. Nu mă duc nicăieri, nu vorbesc cu nimeni, nu mă văd cu nimeni, nu nimic.

Îmi iau periuța și pasta, apoi închid la loc ușița dulăpiorului și încep să mă spăl pe dinți, în timp ce ascult cum se înregistrează mesajul vocal de la oricine m-o fi sunat.

Kail, frate, sunt eu, Cris. Unde ești? Când ai de gând să te întorci la muncă? Șefu' întreabă de tine, nu mai pot să te acopăr mult timp. Vino la muncă, frate, serios, o să mă bagi în belele!

Cu cine vorbești acolo, Johnson?

Aproape instantaneu am recunoscut vocea șefului meu pe fundal, ceea ce m-a făcut să înghit în sec. Știam eu că șeful îl va prinde pe Cris că vorbește la telefon în timpul programului mai devreme sau mai târziu.

Cu nimeni, domnule!

Știi doar că nu ai voie să folosești telefonul în timpul programului!

Mă clătesc de pastă de dinți, apoi închid apa și ies din baie. Mă întorc înapoi în camera mea și scotocesc prin dulap după niște haine de casă și continui să ascult ce se înregistra.

Anderson, tu ești? Ascultă aici, dacă nu vii mâine la muncă ești concediat și tu și prietenul tău! M-am făcut înțeles?!

Sunt ultimele cuvinte pe care le aud din partea șefului, după care revine vocea lui Cris.

L-ai auzit, Kail, vino la muncă! E foarte furios! Dacă e să-mi pierd slujba vreau să fie pentru că sunt incompetent și nu știu să-mi fac treaba cum trebuie, nu pentru că te-am acoperit pe tine, care ești oricum angajatul lunii, chiar dacă nu ai prea venit luna asta la muncă. Cris terminat, pace!

Asta nu e bine deloc... depresia mea începe să-i afecteze pe alții. Se pare că n-am de ales și trebuie să mă întorc la muncă, nu vreau să aibă Cris probleme din cauza mea, cum e, cum nu e, tot prietenul meu rămâne și nu pot să-l bag în belele mai mult decât am făcut-o deja.

Mâine mă întorc la lucru, dar mai întâi, azi iau micul-dejun.

Îmi schimb hainele, îmi duc pijamalele la baie, fac patul, apoi cobor la parter. Merg în bucătărie și mă uit prin frigider după niște resturi de la cina de aseară. Abia când văd că frigiderul era aproape gol, îmi amintesc că aseară nu mâncasem nimic, ci m-am dus pur și simplu la somn cu stomacul gol. Închid ușa frigiderului la loc, apoi scanez bucătăria cu privirea de jur împrejur.

- Nu mai am mâncare...

Îmi spun mie însumi cu voce tare. Ies din bucătărie și merg să îmi iau portofelul și cheile din sufragerie. Merg pe hol alene și mă încalț, apoi ies din casă. Încui ușa, apoi fac câțiva pași afară. Clipesc în mod repetat, așteptând ca ochii mei să se obișnuiască cu lumina puternică a soarelui. Mă întorc pe călcâie și arunc o privire de ansamblu asupra casei.

- Ar trebui să o zugrăvesc.

Spun eu gânditor, în timp ce ochii mei fugeau de colo până colo, iar mintea mea se gândea la ce alte reparații ar trebui făcute. Fără să vreau, privirea mea rămâne ațintită pe florile uscate din fața casei. Sunt în stare să am grijă de toată casa, dar nu mă pricep la grădinărit, n-am putut să țin în viață plantele pe care Misty le iubea atât de mult, deși chiar am încercat. Îmi închid ochii, și trag adânc aer în piept, încercând să îmi golesc mintea.